Locul martirajului Sfinţilor Brâncoveni
Constantinopolul medieval s-a transformat în marea metropolă turcă Istanbul din vremea noastră, dar jertfa martirică a Sfinţilor Brâncoveni nu poate fi uitată şi, ca român din neam de Brâncovean, am căutat locul de unde sufletele înaintaşilor noştri s-au ridicat la ceruri. La identificarea pe care am încercat-o, am ţinut cont de hărţile vechi ale cetăţii, care prezintă pavilionul Yalî Köşkü aflat în afara zidurilor lângă mare şi am avut în vedere transformările din ultimii două sute de ani, cu gara care s-a construit şi noul terasament adăugat la vechiul tărâm al mării.
În ziua de 26 august după calendarul vechi şi după calendarul îndreptat 15 august 1714, golgota neamului nostru românesc a fost acolo, pe malul mării, unde golful Cornul de Aur se uneşte cu Bosforul. Acum trei sute de ani, Domnitorul, cei patru fii şi cu Ianache Văcărescu au fost descoperiţi şi întrebaţi în prezenţa muftiului dacă renunţă la credinţa creştină şi vor să devină musulmani. Sultanul acordase muftiului posibilitatea de a solicita graţierea dacă treceau la islam. La rugămintea muftiului, sultanul cedase la această posibilitate de graţiere, deoarece era dominat de gândul la averile domnitorului, iar prin trecerea la islam, spera împroprierea averilor brâncoveneşti. Domnitorul nu s-a dezis de Dumnezeu şi de viaţa veşnică alături de Mântuitorul Iisus Hristos. Mărturisirea de credinţă a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu către fiii săi este un testament al adevăratei demnităţi şi credinţe a românului creştin ortodox. Sfinţii Brâncoveni au primit moarte martirică, intrând în ceata sfinţilor mucenici.
Ultimul drum al Brâncovenilor
După mărturiile vremii, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu boierul credincios Ianache Văcărescu au fost purtaţi de la închisoarea Bostançî Başa, aflată la prima poartă a palatului Topkapî, desculţi şi legaţi, cu faţa şi capul acoperit, prin cetate până pe malul mării, la piaţa dinaintea conacului Yalî Köşkü, unde sultanul decisese execuţia. După cum reiese din „Raportul din Pera al lui Andrea Memmo către Dogele Veneţiei“, până în ziua când au fost omorâţi, Sfinţii Brâncoveni au fost ţinuţi la închisoarea politică a palatului Topkapî numită „Bostançî Başa“ după numele funcţiei paşei care avea în subordine închisoarea şi grădinile palatului. Având în vedere aceste date, astăzi, calea Sfinţilor Brâncoveni de la închisoare până la locul martirajului poate fi parcursă în 30-40 de minute, din faţa palatului Topkapî, pe lângă Catedrala „Sfânta Sofia“ şi apoi pe linia de tramvai care coboară de la Sultanahmet până la gara Eminönü, numită şi Sîrkeçigar. Un alt document al vremii, „Scrisoarea din Smirna a lui Hochepied către State“, prezintă o altă variantă, menţionând că Sfinţii Brâncoveni au fost luaţi, cu o oră înainte de miezul zilei, de la Yedikule şi aduşi pe malul mării, lângă Yalî Köşkü unde au fost martirizaţi. Din acest document se înţelege că s-ar fi trecut pe lângă casa solilor muscali, prin cartierul fruntaşilor greci şi pe la compatrioţii Brâncovenilor. Acestea se aflau în Fener-Balat, unde exista vechiul Vlach Saray din care a mai rămas astăzi doar „Kantemir Evi“ (Casa Cantemir) şi unde în vremea aceea s-a aflat şi casa lui Brâncoveanu din care, în ziua de Paşte, a fost ridicată Domniţa Bălaşa, cu soţul ei Manolache Lambrino. Deşi pare mai puţin probabil, din acest document reiese că înainte să fie omorâţi, Sfinţii Brâncoveni au fost purtaţi timp de 3-4 ore prin cetate, de la Yedikule prin mai multe cartiere, din sud-vest la nord, nord-est, până în sud-estul cetăţii, în portul grădinii palatului imperial.
Cartierul Eminönü
Oricare ar fi fost ultima închisoare şi drumul, locul martirajului a fost în cartierul Eminönü din metropola turcă Istanbul. Numele de astăzi al cartierului Eminönü („în faţa justiţiei“) reflectă rolul acestei zone pentru cetate, deoarece acolo, în perioada otomană, s-au aflat instanţele otomane fiscale, birourile vamale pentru vasele acostate la docuri, ienicerii şi gardienii, oamenii de bază ai sultanului. Eminönü a fost poarta maritimă a cetăţii, destinată comerţului, dar şi locul public unde odinioară se aduceau la îndeplinire hotărârile instanţelor otomane. În acest cartier cu străzi înguste se găseau mulţi comercianţi străini şi unele reşedinţe ale marilor puteri, iar între clădirile din apropierea conacului şi-a pieţei din jur, în vremea respectivă se afla şi Ceauş-Emini, închisoarea femeilor unde a fost închisă Domniţa Bălaşa, fiica lui Brâncoveanu, despre care cronicile spun că ar fi văzut martirajul tatălui şi al fraţilor ei.
Yalî Köşkü
Pavilionul imperial Yalî Köşkü a fost construit în faţa zidului bizantin, lângă mare, la iniţiativa Sultanului Baiazid II (1481-1512) şi existenţa lui a continuat până în anul 1871, când a fost dărâmat pentru gara din Istanbul. În perioada otomană, acest conac imperial a fost folosit în cadrul ceremoniilor velierelor militare turceşti şi pentru reuniunile de protocol cu reprezentanţii regatelor europene. Sultanul a folosit acest pavilion imperial atunci când vasele militare prezentau onorul, la plecarea în larg, sau la întoarcerea de pe mare. Tot aici, în apropiere, s-a aflat şi luxosul palat Sepetciler. Pentru execuţia domnitorului român Constantin Brâncoveanu, renumit şi apreciat în Europa, Sultanul Ahmet al III-lea, la 15 august 1714, a folosit pavilionul de la mare, Yalî Köşkü, loc cunoscut de ataşaţii de la curţile europene.
Locul martirajului
Creştinii şi pelerinii români descoperă astăzi strada „Yalî Köşkü sokak“ în Eminönü, aproape de Sîrkeçi Iskelesi (portul Sîrcheci). Strada trece prin spatele Camerei de Comerţ Istanbul, pe lângă moscheea Hidayet Cami, apoi Güneş Han şi ajunge în faţa portului, în strada Gümüşpala Caddesi. Strada poartă amintirea edificiului sultanilor Yalî Köşkü, legat de martiriul Brâncovenilor.
Asupra locului martirajului Sfinţilor Brâncoveni m-am consultat cu cetăţenii turci prietenoşi şi buni la suflet pe care i-am cunoscut, în perioada 2002-2003, când am reuşit, cu ajutorul primăriei din Istanbul, înfiinţarea singurului cimitir românesc din Turcia. Localnicii ştiu că pavilionul Sepetciler de astăzi nu se găseşte pe locul vechiului terasament din perioada otomană, Yalî Köşkü a fost dărâmat pentru construcţia gării, iar portul, părculeţele şi obiectivele situate între şosea şi mare s-au construit pe terasamentul adăugat la vechiul liman al mării.
Cunoscându-se că a fost dărâmat pentru terminalul Orient Expresului de la sfârşitul secolului al XIX-lea, considerăm că Yalî Köşkü s-a aflat pe terasamentul de astăzi al triajului gării, unde sunt staţionate trenurile în aşteptarea intrării pe liniile principale. Perimetrul respectiv se află în dreapta de la intersecţia Atatürk Caddesi şi Kenedi Caddesi, în sensul deplasării spre Sepetciler şi aeroport, pe dreapta şoselei Kenedy Caddesi, unde se află calea ferată. Mai în interiorul gării nu putem încerca localizarea, fiindcă acolo a fost terasamentul zidului bizantin, iar piaţa cu locul martirajului şi Yalî Köşkü au fost în faţa cetăţii, lângă mare. Cu aproximaţie, locul martirajului ar trebui să fie la o sută sau o sută cincizeci de metri de la digul actual al mării. Terasamentul gării s-a aşezat pe limanul mării, pe spaţiul vechiului zid bizantin, în vechea grădină a palatului şi peste alte edificii adiacente proprietăţii sarayiului imperial.
Şoseaua Kenedy Caddesi, această sahilyolu (drum al mării), gardul de protecţie al gării şi primele linii ferate de rezervă amplasate spre şosea s-ar afla pe locul dinaintea fostului zid bizantin, acolo unde a fost odată situat Yalî Köşkü şi locul martirajului sfinţilor noştri români. Terenul unde s-ar putea amplasa o placă comemorativă este în dreptul portului Sirkeci IDO feribot, la capătul liniilor de cale ferată de lângă şosea. Acolo, unde până în anul 2010 se aflau o parcare şi un spaţiu verde, se presupune că ar fi fost meydanul (loc-piaţă pentru reuniuni) de lângă Yalî Köşkü, locul martirajului de pe malul mării. Orice român care ajunge în zona descrisă să cheme pe Sfinţii Martiri Brâncoveni în rugăciune! De-acolo au plecat sufletele lor la Bunul nostru Dumnezeu. Ca român am simţit fiorul sfinţeniei acestui loc, căutându-i cu mintea şi sufletul pe sfinţii neamului meu.