Locul unde pietrele povestesc trecutul

Muzeul Naţional de Geologie de pe şoseaua Kiseleff din Bucureşti este locul în care timpul curge mai încet, iar pământul devine, dintr-o dată, o carte deschisă pentru înţelegerea tainelor universului şi a trecutului nostru îndepărtat. Rocile de diferite forme, texturi şi culori parcă vorbesc cu vizitatorul într-o limbă a uimirii în faţa istoriei pe care o reprezintă, chiar dacă modificate de uzura timpului. Cercetătorii Institutului Geologic al României au ştiut să pună în valoare odoarele găsite în subteran, aşa încât să fie încântaţi chiar şi cei mai mici vizitatori.
O vizită la Muzeul Naţional de Geologie, care aparține Institutului Geologic al României, este bine să fie însoţită de explicaţiile unui specialist geolog, care să te facă să înţelegi felul în care se formează sau se schimbă, de-a lungul vremii, rocile şi ce ar putea conţine acestea. Prin sălile muzeului am fost conduşi cu amabilitate de coordonatoarea Rodica Tiţă, care ne-a vorbit despre organizarea instituţiei, expoziţiile permanente şi temporare, precum şi despre activităţile didactice, în colaborare cu şcolile doritoare să-şi deprindă elevii cu ştiinţa, acolo unde aceasta este la ea acasă.

Clădirea muzeului a fost construită în anul 1906 şi a găzduit Institutul Geologic al României. Eşantioanele de minerale, roci şi fosile, dobândite de-a lungul existenţei institutului au devenit exponatele muzeului deschis în primăvara anului 1990. Exponatele sunt dispuse în 22 de săli deschise publicului vizitator. Muzeul este realizat ca un manual de geologie şi cuprinde toate ştiinţele geonomice, adică ştiinţele care au legătură cu studiul pământului. Colecţiile muzeului numără aproape 70.000 de piese, dintre care doar o parte sunt expuse. 45.000 sunt eşantioane de minerale şi roci, iar 25.000 roci cu conţinut de fosile, respectiv paleontologice. Dintre ultimele sunt expuse în muzeu circa 1.750. Muzeul deţine şi piese cu conţinut de aur, dar care nu sunt expuse, deocamdată. Cele mai vechi roci de pe teritoriul României, regăsite aici, sunt datate de acum 1,9 miliarde ani, precum şi cea mai veche fosilă descoperită în România, datată de asemenea din era geologică a Precambrianului.

Frumuseţea şi culoarea rocilor

Muzeul, realizat în stil neo­brâncovenesc, a fost proiectat de arhitectul Victor Ştefănescu. În holul central, de la intrare, vizitatorii sunt întâmpinaţi de nişte piese modelate din sare, care provin din salina Slănic Prahova şi care au participat la Expoziţia Internaţională de la Paris din anul 1899. Prima sală, pe holul din dreapta intrării, are exponate şi desene pe tematica Universului şi a materiei, explicând vizitatorului procesul de formare a Sistemului Solar, precum şi structura internă a Pământului. Mineralele sunt ordonate în sală pe clase în funcţie de compoziţia lor chimică: sulfuri, oxizi, sulfaţi, silicaţi etc. Dintre silicați, cuarţul este cel mai răspândit mineral în scoarţa terestră. Tot aici putem vedea minerale pentru prima dată descoperite pe teritoriul României, cu valoare de patrimoniu. Sala mai conţine minerale reprezentative pentru ţara noastră: stibină, pirită, gips, cuarţ, dintre care unele cu forme extraordinare, formate în cavităţi subterane care permit mineralelor să ia forme frumoase, pentru care au şi fost supranumite „flori de mină”. Muzeul prezintă apoi tabele şi desene cu chimismul mineralelor, respectiv combinația elementelor chimice prezente în tabelul periodic al lui Mendeleev. Proprietăţile mineralelor sunt prezentate, de asemenea, vizitatorul având posibilitatea să înveţe cum se recunosc mineralele, în funcţie de proprietăţile lor: formă, culoare şi duritate. Condiţiile de formare a mineralelor sunt prezentate într-un alt desen, cu eșantioane expuse pentru o mai bună înţelegere. Utilizarea mineralelor, de-a lungul vremii, este de asemenea prezentată în sălile muzeului, începând cu obiectele de podoabă, făcute din jad şi malahit, dar şi zăcămintele cu conţinut metalic (cuprul, fierul, argintul, plumbul) şi utilizarea lor de către oameni, prin realizarea de unelte, vase, bijuterii. Sălile următoare conţin tematica petrografie, împărţită în magmatică, sedimentară şi metamorfică. Vitrinele conţin eşantioane de roci formate din magma de sub scoarţa terestră. Cele mai cunoscute roci magmatice sunt granitul şi bazaltul, vizitatorul putând vedea unde se formează aceste roci, la suprafaţă, în zonele eruptive, cum este bazaltul, sau în profunzime, cum este granitul. Următoarele două săli prezintă rocile sedimentare (formate prin acumularea sedimentelor) şi rocile metamorfice, care se formează datorită transformărilor suferite în urma presiunilor foarte mari şi a temperaturilor ridicate. Acestea provin din celelalte două categorii de roci. Sunt prezentate desene privind răspândirea rocilor magmatice, sedimentare şi metamorfice pe teritoriul României, acţiunea factorilor externi asupra scoarţei, modelarea scoarţei datorată agenţilor externi (ploi, îngheţ-dezgheţ, vânturi). Urmează cabinetul fondatorului Institutului Geologic, prof. Ludovic Mrazek, cu lucrări și obiecte care i-au aparţinut. În alt hol sunt prezentate peşterile şi formaţiunile care se pot găsi în acestea: stalactite, stalagmite, galerii. În continuare sunt prezentate tipurile de sol, apoi fenomenele care duc la modificarea scoarţei terestre (vântul, ploaia, gheţarii). La demisol este o sală cu frumoase minerale fluorescente, care prind diverse culori la lumina artificială ultravioletă.

Colecţia florilor de mină

Sala centrală, numită a „Colecţiunilor”, a fost utilizată pentru expunerea celor mai frumoase minerale încă de la începuturile existenţei Institutului Geologic. Sala conţine o colecţie impresionantă de „flori de mină”, preponderent de la minele din zona Baia Mare. Aici putem vedea, în cele mai variate forme şi culori, gips, cristale de pirită, care au fost odinioară confundate cu aurul. Eşantioanele sunt în general asociaţii de minerale, cum ar fi pirita în asociaţie cu cuarţul, calcitul ş.a. Acest ansamblu de minerale dă aspectul frumos al florilor de mină. Sala conţine foarte multe cristale de cuarţ incolor, alb şi fumuriu. Mai găsim aici stibina, inconfundabilă datorită cristalelor sub formă de ace, care uneori au în vârfurile acelora cristale de baritină. Diversitatea este impresionantă şi la exponatele de calcit, care cristalizează într-o multitudine de forme, cu diferite nuanţe. Găsim apoi calcit şi dolomit, sfere de calcit rar întâlnite şi rodocrozitul (carbonat de mangan) care se foloseşte în confecţionarea podoabelor, datorită culorii roz. Baritina, cu variatele ei forme şi dimensiuni ale cristalelor, se regăseşte, de asemenea, în vitrinele sălii de colecţii. Deosebit este prezentat lemnul silicifiat, care a păstrat forma trunchiului de copac, conservat în depozite de nisip.

Istoria străveche a vieţii

La etaj, în mai multe săli, sunt prezentate paleontologia (paleobotanica, paleozoologia) și stratigrafia, pe fiecare secţiune în parte. În holul central de la etaj se poate vedea o expoziţie temporară despre „Asociaţia faunistică din bazinul Haţegului”, care cuprinde mulaje/reconstituiri, reprezentând, în forme şi culori, reptile dispărute din zona Haţegului, mai ales aşa-numiţii dinozauri pitici, care trăiau pe o insulă din Marea Tethys. Această expoziţie sigur le va plăcea copiilor, care au posibilitatea să vadă cum arătau anumiţi dinozauri în Cretacicul superior.
Sălile de la etaj cuprind panouri explicative şi exponate de fosile, pentru ca vizitatorul să înţeleagă întregul proces de fosilizare şi modul de recunoaştere a acestora. Fosilele prezentate în muzeu au vechimi diferite şi se regăsesc fie în roci, dacă e vorba de paleobotanică, fie autonome, dacă e vorba de vertebrate. Cele mai multe au fost descoperite pe teritoriul României, cele mai mari fiind rămăşiţele osoase ale unui strămoş al elefantului din grupul mare al proboscidienilor: Deinotherium gigantissimum. Toate acestea ajută la o înţelegere mai bună a paleogeografiei şi dezvoltării formelor de viaţă, de-a lungul timpului.