Locul unde soarele răzbate prin pietre de mormânt

O astfel de biserică este Biserica „Fundeni“ din Câmpulung Muscel, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Aici, Dumnezeu a rânduit ca pietrele de mormânt din cimitirul de lângă biserică să nu rămână în uitare, ci parcă să ne atenţioneze că într-o bună zi şi noi ne vom întoarce „în pământul din care am fost luaţi“. După ce în vremuri de demult a fost desfiinţat cimitirul, lespezile de piatră ce acopereau cândva trupurile celor plecaţi la întâlnirea cu Părintele Ceresc au devenit pietre de construcţie pentru actuala biserică. Cu chibzuinţă, constructorii au prins acele pietre în aşa fel încât unele dintre ele sunt vizibile în zid, iar pe altele le-au aşezat în loc de ferestre, în mijlocul cărora au dăltuit cu migală fante prin care soarele să îşi poată trimite razele.

 

Unele din ele încă mai conţin frânturi de inscripţii în slavonă, una din 1662 şi cealaltă din 1558, în care sunt pomeniţi doi robi ai lui Dumnezeu, Ion Neacşa şi Deadiu. Construită în totalitate din piatră, biserica pare mai degrabă o cetate înconjurată de un zid tot din piatră, din scobiturile căruia ne privesc îndurători sfinţii. Este singura biserică din această zonă de nord a judeţului Argeş care nu are turlă, însă acest lucru nu îi ştirbeşte din frumuseţe, ci îi dă originalitate.

 

Hramuri are mai multe, pentru că fiecare dintre cei care au reconstruit-o sau care au reparat-o a adăugat câte un sfânt apropiat sufletului lui pentru a proteja biserica. Aşa se face că pe lângă hramul original, Adormirea Maicii Domnului, au mai fost adăugaţi ca protectori Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Nicolae.

 

Nu se ştie cine şi când a fost ctitorit acest aşezământ, fiindcă nu i s-a păstrat pisania. În orice caz, spre deosebire de Biserica din Şubeşti, care a fost o biserică de breaslă, aceasta din Fundeni pare să fi fost iniţial o biserică de familie. De altfel, ne explică părintele Ciprian Mihail Dragomir, slujitorul bisericii, vecinii mai vârstnici îşi aduc aminte de neamul Fundeanu, o veche familie boierească, pe moşia căreia e posibil să se fi ridicat biserica. În lipsa izvoarelor istorice, misterele învăluie începuturile modestei biserici. Singurele indicii se mai află sub pardoseala din interior, unde sunt mormintele familiei ctitorilor. Probabil că cercetarea lor ar fi adus date suplimentare despre biserică şi despre vechea mahala, dar nimeni nu a stăruit niciodată să li se desfacă peceţile.

 

„Pare-se că Biserica «Fundeni» se cheamă aşa pentru că se afla la fundul sau la marginea oraşului vechi Câmpulung şi a fost zidită cu hramul «Adormirea Maicii Domnului» de Basarab I pentru pomenirea soldaţilor săi căzuţi pe câmpurile de luptă. În acest sens apare un document de la Matei Basarab care întăreşte drepturile preoţilor de la Fundeni şi de la biserica vecină - Sfântul Gheorghe, unde au fost împroprietăriţi în jurul bisericii soldaţii vii, lăsaţi la vatră“, ne povesteşte părintele Ciprian Dragomir, care mai aminteşte şi ciudăţenia că biserica iniţială avea altarul spre sud, şi nu spre răsărit, aşa cum se obişnuieşte.

Timpul, intemperiile şi războaiele şi-au lăsat amprenta asupra sfântului lăcaş, astfel încât, în jurul anului 1700 se afla într-o stare avansată de degradare şi a fost reconstruită din temelie, atunci fiind folosite şi parte din pietrele de mormânt descoperite în jur pentru a fi integrate în structura bisericii.

 

„Avem la pilonii dintre pronaos şi naos două pietre de mormânt cu inscripţii pe care Nicolae Iorga le-a descifrat parţial, dar de pe care nu se poate distinge nici o dată sau vreun nume foarte clar. Pentru că s-au şters din cauza trecerii timpului. Alte pietre de mormânt se văd pe sub strane.

 

Săpăturile arhelogice din anii â80 au scos la iveală mai multe morminte, dintre care 6 de copii. Însă nu se ştie dacă sunt ale ctitorilor sau ale altor persoane care au avut acces aici“, mai povesteşte părintele paroh.

 

La 1800 a fost refăcută şi i s-a adăugat pridvorul, însă din cauză că parohia nu avea decât 30-40 de familii, aceasta nu a putut fi întreţinută aşa cum se cuvine, iar până la 1840 ea a fost abandonată şi lăsată în paragină până la 1904, când a fost propusă spre dărâmare.

 

Însă Dumnezeu avea alte planuri cu ea. Cu toate că zidurile erau avariate, pictura ştearsă din cauza ploilor şi a umezelii iar în interior au crescut pomi.

 

„Biserica a ajuns să fie coordonată de o parohie vecină, parohia Şubeşti, iar preotul de acolo, Victor Nicolescu, care a fost şi deputat de Muscel în perioada interbelică, s-a ocupat de restaurarea bisericii. Atunci, Comisiunea Monumentelor Istorice a refăcut biserica, celelalte pietre de mormânt au fost încadrate pe post de ferestre şi au fost sculptate în mijlocul lor pentru a nu afecta inscripţiile. A fost spălată pictura, iar Nicolae Iorga a făcut recepţia lucrărilor. Totuşi, biserica nu a fost redată cultului, ci a fost transformată într-un mic muzeu în care au fost aduse obiecte de cult de la bisericile din jur. După al Doilea Război Mondial, s-a dat o lege prin care bisericile-muzeu şi cele în care nu se slujea au trecut în custodia Muzeului Orăşenesc, fiind făcute mai multe cercetări istorice şi arheologice, însă fără să fie dată unui circuit muzeal propriu-zis. În anul 1995, Înalt Preasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a redat-o cultului.

Biserica este pictată în interior, distingându-se trei etape în realizarea ei. Cea mai veche fază se găseşte în altar unde sunt scene reprezentative pentru stilul brâncovenesc, din primul deceniu al sec. al XVII-lea (1601-1610), realizate de un important reprezentant al stilului. Numele lui, „Hranit zugrav“, este menţionat în proscomidie. Cea de-a doua fază a picturii este opera lui „Radul Zugrav, 1768“, aşa cum este scris deasupra uşii de intrare în pronaos, în interior. Cea de-a treia etapă datează de la începutul secolului al XIX-lea, se întâlneşte în iconostas unde se păstrează programul iconografic, numele autorului nefiind cunoscut.

 

Acum, activitatea liturgică şi pastorală este dusă mai departe de părintele Ciprian Dragomir, fiind al patrulea preot de după ultima deschidere a bisericii care păstoreşte credincioşii din această zonă a oraşului Câmpulung Muscel. Biserica nu are parohie, ci funcţionează ca un paraclis, însă mulţi oameni îi calcă pragul cu drag în fiecare duminică şi în sărbători la Sfânta Liturghie, precum şi la celelalte slujbe făcute de părintele slujitor.