Luca 13, 1-9

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 23 Noiembrie 2017

În vremea aceea au venit unii la Iisus, vestindu-L despre galileenii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Și El, răspunzând, le-a zis: Credeți oare că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți galileenii, fiindcă au suferit acestea? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel. Sau cei optsprezece, peste care s-a surpat turnul în Siloam și i-a ucis, gândiți oare că ei au fost mai păcătoși decât toți oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel. Și le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin sădit în via sa și a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Și a zis către lucrătorul viei: Iată, trei ani sunt de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Dar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l și anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur și voi pune gunoi. Poate va face rod în anul care vine; iar de nu, îl vei tăia.

Pocăința ne face sfinți

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXVII, III, în PSB, vol. 23, pp. 775-776

„Rău este să nu alegi de la început binele; dar mai mare e răul când nici nu vrei să te schimbi. Aceasta mai cu seamă îi face răi pe mulți oameni. Eu văd că și acum sunt unii care suferă de această nesimțire vrednică de osândă. Nimeni să nu mai fie așa, ci chiar de-ar fi căzut în cel mai mare păcat, să nu deznădăjduiască de schimbarea lui în bine. Îi este ușor să se ridice chiar din adâncurile răutății.

N-ați auzit, oare, de desfrânata aceea care a lăsat în urmă pe toți în desfrânări, dar a întrecut pe toți în evlavie? (Sfânta Pelaghia, prăznuită la 8 octombrie) Femeia aceasta desfrânată a trăit pe vremuri în orașul nostru; era cea mai bună artistă; numele ei era pe buzele tuturor până departe în Cilicia și Capadocia. Pe mulți i-a lăsat fără averi, pe mulți orfani i-a prins în mrejele ei. Mulți au acuzat-o și de vrăjitorie, că își întindea lațurile ei nu numai cu ajutorul frumuseții trupului, ci și cu farmecele. Curtezana aceasta a prins în mrejele ei și pe fratele împărătesei. Tirania ei era cumplită. Dar, dintr-odată, s-a schimbat și a atras după ea harul lui Dumnezeu; a disprețuit tot ce era în jurul ei, a aruncat toate farmecele cele diavolești și a alergat la cer. Cu toate că nu era o păcătoasă mai mare și mai nerușinată decât ea, totuși, mai târziu a lăsat în urmă pe multe femei prin covârșitoarea ei înfrânare; s-a îmbrăcat în sac și așa a sihăstrit toată viața. Din pricina ei s-a tulburat și prefectul orașului; a trimis ostași înarmați, dar n-au putut s-o aducă înapoi pe scenă, nici s-o scoată de la călugărițele care o primiseră. Femeia aceasta a fost învrednicită de tainele cele negrăite ale lui Hristos și a arătat râvnă vrednică de harul primit.(...) Atât de înflăcărat trebuie să ne fie sufletul nostru totdeauna! Atunci, nimic nu ne va împiedica să ajungem mari și minunați.”