Luca 18, 2–8

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 01 Feb 2020

„Zis‑a Domnul pilda aceasta: Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de om nu se rușina. Și era în cetatea aceea o văduvă care venea la el, zicând: Fă‑mi dreptate față de potrivnicul meu. Și un timp n‑a voit, dar după aceasta, a zis întru sine: Deși de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez, totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate ca să nu vină mereu să mă supere. Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând.”

Dreptatea – virtutea ce le încununează pe toate

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul CXIV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 576

Milostiv este Domnul şi drept (Psalmi 114, 5). Pretutindeni Scriptura uneşte dreptatea cu îndurările lui Dumnezeu, ca să ne învețe că nici mila lui Dumnezeu nu este lipsită de judecată şi nici judecata nu este fără de milă. Dar chiar când miluieşte, Dumnezeu măsoară celor drepți, cu judecată, îndurările Sale; iar când judecă, ne judecă gândindu‑Se la slăbiciunea noastră; şi ne răsplăteşte mai mult cu iubirea Sa de oameni decât cu măsurarea cea deopotrivă.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 364

„ (…) n‑ar putea vorbi cineva de dreptate nebună, sau obraznică, sau desfrânată, sau de una unită cu oricare dintre cele cugetate ca rele. Iar dacă înțelesul dreptății nu e amestecat cu niciun rău, el cuprinde în sine numaidecât tot binele. Iar binele e tot ce e văzut ca virtute. Deci, prin numele de dreptate e dată de înțeles aici toată virtutea. Pe cei ce flămânzesc şi însetoşează de această dreptate îi fericeşte Cuvântul, făgăduindu‑le săturarea de cele dorite.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 179

„… Fericiți cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate. S‑a folosit de aceste cuvinte ca să căutăm dreptatea, nu de mântuială, ci cu toată dorința inimii noastre. Şi pentru că semnul caracteristic al lăcomiei este dorința – şi nu atât dorința de mâncăruri şi băuturi cât dorința de a stăpâni mai mult şi de a avea mai multe bogății în jurul nostru -, de aceea Domnul a poruncit să mutăm dorința aceasta a noastră spre dreptate, pentru a nu mai fi lacomi.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 83, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 217

„(...) ceea ce este pământul în lumea sensibilă, aceea este în lumea cugetării dreptatea, deprinderea care naşte după formă toate rațiunile din existențe şi distribuie fiecăreia, în mod egal, împărtăşirea vieții în duh şi constituie fundamentul neclintit al păşirii noastre în bine prin voință.”