Luca 4,  31–36 (Vindecarea unui demonizat în sinagogă)

„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de demon necurat și a strigat cu glas mare: Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! Și l-a certat Iisus, zicând: Taci și ieși din el! Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieșit din el, cu nimic vătămându-l. Și frică li s-a făcut tuturor și spuneau unii către alții, zicând: Ce este acest cuvânt? Că poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate și ele ies.”

Cine stăpânește văzduhul?

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 12, p. 64

„Și dacă te gândești la creație, (vei vedea atunci) că puterile cerurilor (îngerii) de Duhul au fost întărite; prin întărire se înțelege statornicia în practicarea binelui. Prin urmare, intimitatea cu Dumnezeu, indiferența față de rău și rămânerea în permanență în fericire (s-au dat) puterilor îngerești de către Duhul. Avea să vină Hristos, Duhul i-a luat-o înainte. Are loc întruparea, Duhul este nedespărțit. S-au săvârșit minuni, (s-au acordat) harismele vindecărilor, (toate s-au făcut) prin Duhul Sfânt. Demonii au fost alungați în (numele) Duhului lui Dumnezeu. Când diavolul a fost certat, Duhul era de față. Izbăvirea de păcate (s-a făcut) prin harul Duhului. Căci v-ați spălat și v-ați sfințit în numele Domnului nostru Iisus Hristos și în Duhul Sfânt (I Corinteni 6, 11). Apropierea de Dumnezeu (s-a făcut) prin Duhul, căci: a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre care striga : Ava, (adică Tată) (Galateni 4, 6). Înviere din morți (se va săvârși) prin lucrarea Duhului. Căci, (zice Psalmistul), vei trimite Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului (Psalmi 13, 30).”

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. XVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 12, p. 55, 56

„... la Tatăl, în atmosfera strălucitoare a (vieții) sfinților, multe lăcașuri sunt (Ioan 14, 2), adică diferite vrednicii. După cum o stea se deosebește în strălucire de o altă stea, la fel (se va întâmpla) și la învierea morților (I Corinteni 15, 41-42). Prin urmare, cei pecetluiți de Duhul Sfânt (Efeseni 1, 13-14) pentru ziua izbăvirii, care au păstrat intactă pârga Duhului pe care au primit-o, aceștia sunt cei care vor auzi: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune! (Matei 25, 21). Cât despre cei care au întristat pe Duhul Sfânt cu răutatea faptelor lor, și despre cei care n-au fructificat darul primit, de la ei se va lua harul primit și se va da altora, sau, după cum spune unul dintre evangheliști, vor fi tăiați în două (Matei 24, 51), înțelegându-se prin tăiere în două înstrăinarea în întregime de Duhul.

(...)De aceea, (s-a zis) că nu poate să laude cineva pe Dumnezeu în iad, nici să-și amintească de Dumnezeu după moarte (Psalmi 6, 6), fiindcă nu are ajutorul Duhului.”

(Pr. Narcis Stupcanu)