Lucrarea Sfântului Simeon într-o localitate din Muntenia

În 12 martie, Biserica Ortodoxă l-a prăznuit pe Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog, de la a cărui trecere la veșnicie se împlinesc 1.000 de ani. Este unul dintre cei mai importanți mistici bizantini, din vremea în care isihasmul nu devenise încă un curent monastic. Scrierile sale se numără printre cele mai tulburătoare mărturii ale convertirii de la viața trăită în rătăcire la una centrată pe asceză, rugăciune și pocăință. Modelul existențial și activitatea sa rămân și astăzi pilduitoare, după cum o demonstrează și slujirea părintelui Florin Ionică, inspector eparhial la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor şi parohul Bisericii Afumați II, Protoieria Ilfov Nord.

Preotul Florin Ionică s-a „întâlnit” cu Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog foarte devreme. Adică pe la 10 ani când, în comuna natală, Mănăstirea Cașin, din județul Bacău, ucenicind pe lângă părintele Ioan Bârgăoanu, care ridica acolo, începând din anul 2000, la îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la vremea aceea, prima biserică cu acest hram din țara noastră. Apropierea de marele mistic bizantin s-a produs firesc, definitiv și definitoriu, datorită predicilor și învățăturilor părintelui duhovnic Bârgăoanu, inspirate din viața și nevoirile marelui ascet. Așa a ajuns tânărul Florin Ionică student la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, apoi preot și doctor în teologie, cu o lucrare dedicată importantului gânditor, intitulată „Teologia învierii în spiritualitatea marelui mistic bizantin Sfântul Simeon Noul Teolog”. Și tot așa s-a așezat cu rugăciunea și slujirea în prezentul enoriei pe care o păstorește acum.

Istoria unei parohii

Parohia Afumați II, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului”, din Arhiepiscopia Bucureștilor, unde slujește părintele paroh Florin Ionică din anul 2011, este parte a unei comunități istorice din Câmpia Vlăsiei, atestată documentar la 1510, dar în fapt cu o viețuire anterioară îndelungată. Numele așezării vine de la vechea ocupație a locuitorilor ei, de pe malurile râului Pasărea care o străbătea. Adică producerea cărbunelui pentru întreaga zonă și pentru Bucu­rești. Localitatea este însă una domnească, pentru că în vatra ei a avut curtea Radu de la Afumați, domnitor luminat care a condus Țara Românească în momente foarte grele, în mai multe rânduri, începând din 1522 până în 1529. Domnitorul a fost ginerele postum al Sfântului Neagoe Basarab, prin căsătoria cu fiica acestuia, Ruxandra. „Ridicarea bisericii noastre a început în 1931, când bătrânii satului s-au gândit că ar fi bine ca pe lângă lăcaşul istoric existent, construit în 1696 de către stolnicul Constantin Cantacuzino, să se mai zidească încă unul, deoarece cel dintâi devenise neîncăpător. S-a înființat așadar un comitet parohial, în frunte cu preotul Ioan Cherciu, care, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Miron Cristea, s-a preocupat de ridicarea noii biserici. Lucrările au început în 1932 și au fost finalizate la 3 martie 1940, când sfântul lăcaş a fost sfințit de către vrednicul de pomenire Episcop Veniamin Pocitan. Parohia are astăzi 952 de familii, cu aproximativ 3.500 de suflete, și cu o prezență de 200-250 de credincioși la fiecare Sfântă Liturghie”, ne mărturisește părintele Ionică.

După numirea sa în ascultarea de preot paroh, a desfășurat ample lucrări de conservare, restaurare și renovare a bisericii, a cimitirului și a casei parohiale, cum ar fi: schimbarea acoperișului sfântului lăcaş, refacerea fațadei, introducerea încălzirii prin pardoseală, restaurarea și conservarea picturii murale, realizată în 1940 de către maestrul Iosif Keber. Lucrările au fost finalizate în 2016, când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfin­țitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și un sobor de preoți, a resfințit pictura murală. Tot atunci, biserica a primit un al doilea ocrotitor, pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului. În același an au fost demarate ample evenimente cultural-spirituale în parohie. În 2017 au fost aduse, de la Catedrala Patriarhală, pentru binecuvântarea enoriașilor, moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Apoi, în anul următor, moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, tot de la Catedrala Patri­arhală, iar în 2019 parohia a primit un fragment din moaștele Sfântului Ierah Nectarie de la Eghina, dăruite de către Mitropolia din Durostorum, Bulgaria, spre închinare și mângâiere enoriașilor și pelerinilor din localitățile vecine și din țară care se opresc aici să se roage.

Întâlnirea cu sfântul

„De loc sunt din Mănăstirea Cașin, județul Bacău”, ne mărturisește părintele Florin Ionică, fiu duhovnicesc al părintelui Ioan Bârgăoanu, actual protopop al Protoieriei Onești, din Arhi­episcopia Romanului și Bacăului. „La vârsta de zece ani, am avut marea bucurie să-l întâlnesc pe părintele, care venise preot coslujitor la biserica veche, monument istoric, «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil», din comunitatea noastră. Dumnezeu a rânduit ca împreună cu credincioșii din parohie să ridicăm acolo o nouă biserică. Părintele Bârgăoanu, licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, cu o lucrare coordonată de Părintele Patriarh Daniel, pe vremea când Preafericirea Sa era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a primit ascultarea de a ridica o nouă biserică în comună, în cinstea misticului precursor al isihasmului bizantin, Sfântul Simeon Noul Teolog, pentru că în țara noastră nu exista nici o biserică cu acest hram. După o vreme, am fost luat cântăreţ pe lângă părintele Bârgăoanu și l-am ajutat la ridicarea bisericii dimpreună cu bătrânii satului, cărând cu căruțele cărămidă de la Scutaru. Așa am aflat din predicile sale multe elemente și învățături din viața, opera, lucrarea și spiritualitatea Sfântului Simeon Noul Teolog. În vremea aceea mi-am propus ca dacă voi ajunge student la Teologie și preot ortodox să mă dedic aprofundării gândirii acestui sfânt. Și Dumnezeu m-a ajutat. Am ajuns student la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul» din București, unde am făcut masterul și mi-am dat doctoratul, având în primul rând lucrarea de disertație «Catehezele Sfântului Simeon Noul Teolog», și apoi lucrarea de doctorat, coordonată de arhid. prof. dr. Ioan Caraza, cu tema «Teologia învierii în spiritualitatea marelui mistic bizantin Sfântul Simeon Noul Teolog». Uite cum m-a însoțit în viață imaginea, gândirea și lucrarea acestui sfânt! Având ca temă teologia și lucrarea lui, cercetându-i opera, care cuprinde viața, scrisă de ucenicul sau Nichita Stithatul, «Imnele iubirii dumnezeiști», pe care părintele Bârgă­oanu le numea «meteorele gândirii bizantine», «Cateheze», adică povățuiri pentru monahi, dar și pentru laici, și «Discursuri etice și morale», i-am devenit și eu, într-un fel… ucenic! Toate aceste scrieri sunt de o mare actualitate. Ele pun accentul pe vederea luminii dumnezeiști, pe rugăciune, pe smerenie, pe toate virtuțile necesare fiecărui credincios, chiar dacă sfântul a fost cunoscut mai ales de lumea monahală, în special de cea de la Muntele Athos. Eu am înțeles că gândirea simeoniană își are obârșia în teologia părinților capadocieni și are ca fundament teologia Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Cât de frumos vorbește părintele isihast Simeon în Cateheza a XIII-a despre Învierea tainică cu Hristos, când spune: «Hristos vine și bate la ușa inimilor noastre. Dacă I se deschide ușa, Hristos va intra». Mântuitorul a înviat acum 2.000 de ani, dar El continuă să învieze în fiecare clipă în oamenii curați, în oamenii cu rugăciune neîncetată, în cei care împlinesc poruncile lui Dumnezeu. Și El înviază în fiecare, unit fiind cu inimile noastre. Isihasmul bizantin, curent mistic care își are obârșia în perioada de aur a Patristicii din secolul al IV-lea, îl cuprinde, deci, și pe Sfântul Simeon Noul Teolog, care a adunat în opera sa, cum spuneam, teologia Părinților capadocieni. Nu întâmplător Biserica Răsăriteană l-a numit al treilea şi noul «Teolog», după Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfântul Ierarh Grigorie. Opera și lucrarea lui au fost preluate, însușite și tălmăcite de părinții care au urmat, după o perioadă de tăcere cuprinsă între secolele al XI-lea și al XIV-lea. Are loc apoi o revigorare isihastă, iar întreaga viață și gândire teologică a marelui sfânt ascet bizantin este adusă în viața credincioșilor și monahilor de către Sfinții Grigorie Sinaitul și Grigorie Palama, fiind tradusă din greacă în slavonă și apoi în română. Marele Mitropolit rus Ilarion Alfeyev, în teza sa de doctorat de la Oxford, din anul 2000, cu titlul «Sfântul Simeon Noul Teolog și tradiția ortodoxă», spune: «Sfântul Simeon Noul Teolog, deși nu a fost citat niciodată pe nume de Sfântul Grigorie Palama, în toată controversa și apriga luptă doctrinară dintre Sfântul Grigorie Palama și Varlaam de Calabria, a adus mereu înainte ca justificare pentru isihasmul bizantin întreaga operă a Sfântului Simeon Noul Teolog, care este o teologie a inimii, a trezviei, a nepătimirii, a desăvârșirii». În gândirea Sfântului Simeon Noul Teolog, nu numai unii semeni pot accede la trăirea Învierii lui Hristos în inimile lor, ci toți oamenii au această posibilitate. Toți Îl pot vedea pe Dumnezeu în această viață, ca o pregustare pentru viața viitoare. Ca o vedere în oglindă. Spune Sfântul Simeon Noul Teolog că «Hristos era în fața ochilor, față către față. Dar prin Jertfa și Învierea Sa Hristos intră în inimile noastre, în locul cel mai profund»”, ne mărtu­risește părintele Ionică.

Vederea luminii dumnezeiești

După modelul cuviosului ascet, care odată ajuns în mănăstirile Studion ori Mamas s-a preocupat de repararea, întreținerea, înfrumu­sețarea așezămintelor și îmbogățirea duhovnicească a fraților călugări, și slujirea părintelui de la Afumați, în care se cuprind și catehezele, extinderea casei parohiale, construirea unui așezământ social și a unei capele în curtea bisericii, cu hramul „Sfinții isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, își găsește corespondent în lucrarea și opera marelui părinte isihast. „Întâlnirea mea cu Sfântul Simeon Noul Teolog a fost definitorie pentru viitorul meu. Acest sfânt îmi este model de urmat, chiar dacă ispitele și alergările noastre de zi cu zi, în această societate, în aceste vremuri, ni se opun uneori. Dar, retrăgându-ne în chilia sufletului nostru pentru un duh de rugăciune neîncetată, reușim să ne unim cu Hristos, simțindu-L și pregustând din Învierea Sa, încă din această viață. Sfântul Simeon Noul Teolog propune o teologie bazată pe experiență, mesajul său fiind unul actual, care poate fi pus în practică de fiecare creștin în parte cu condiția să rămânem în Biserică. Scrierile sale s-au bucurat de o largă circulație în Bizanț încă din timpul vieții sale. Teologii de astăzi îl numesc precursor al isihasmului și mare scriitor mistic al Bizan­țului. La 1.000 de ani de la trecerea la Domnul, învățăturile sale despre rugăciunea neîncetată, despre împărtășirea zilnică, despre simțirea harului, vederea luminii dumnezeiești, despre nepătimire și îndumnezeire, continuă să ne atragă și astăzi pe noi, creștinii”, ne mai mărtu­risește părintele Florin Ionică.

După întâlnirea cu părintele paroh de la Afumați, am revenit la casele noastre ceva parcă mai curați la inimă și mai „simțitori ai harului”. Căci și noi, rătăcitori în acest prezent tulburat, pentru câteva clipe, am conștientizat, bucurându-ne, „vederea luminii dumnezeiști”, necesitatea „nepătimirii și îndumnezeirii”, așa cum le văzuse și gândise, „isihastul înainte de isihasm”, cum îl numea pe Sfântul Simeon Noul Teolog Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în „Cuvântul-înainte” al volumului „Teologia mistică poetică”, apărută la Editura BASILICA în anul 2012.