Lucrarea Sfintei Mucenițe Tecla din nordul Bucureștilor

Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul comemorativ 2026. După însăși titulatura liturgică și istoric-bisericească, înțelegem că este o persoană sfântă de mare importanță pentru perioada primară a Creștinismului. De aceea, în vechime, trebuie să fi fost mult mai cunoscută decât în prezent.

Născută în prima ju­mătate a secolului I, Mucenița Tecla provenea dintr-o familie înstărită, de neam bun. La vârsta de 18 ani a lăsat deoparte logodna cu un tânăr bogat, a crezut în Hristos și a devenit ucenică pe lângă Apostolul Pavel, fiind pătrunsă de învăță­tura acestuia despre feciorie (1 Corinteni, cap. 7). Se trăgea din cetatea Iconium - astăzi orașul Konya din Turcia, numărându-se între cei cărora Sfântul Pavel împreună cu Barnaba le-au vorbit aici, în casa lui Onisifor (2 Timotei 1-16) și adesea în sinagogă, „încât o mare mul­țime de iudei și de elini au crezut” (Fapte 14, 1). Este men­ționată ca întâia muceniță de mai mulți Părinți ai Bisericii, între care Sfinții Ioan Gură de Aur și Ioan Damaschin. Pentru cre­dința ei și păstrarea fecioriei a fost supusă la chinuri în mai multe rânduri, mărturisind că este „roabă a Dumnezeului celui viu”. Izbăvită în chip minunat de fiecare dată, la îndemnul Sfântului Apostol Pavel a plecat în Seleucia Isauriei, unde a continuat misiunea apostolică. A viețuit ascetic, aducând mulți oameni la lumina credinței în Hristos, prin cuvânt și minuni. Spre vârsta de 90 de ani, Dumnezeu a izbăvit-o de mânia unor păgâni trimiși să o necinstească, prin ascunderea într-o peșteră din munte și săvârșirea din această viață. În locurile unde s-a nevoit cea mai mare parte a vieții, din secolul al IV-lea există Mănăstirea „Sfânta Tecla”, din orășelul Maaloula, situat la nord-est de capitala Siriei. Ține de Patriarhia Antiohiei și este un loc de referință pentru pelerinii creștini și chiar musulmani. În vremea noastră, la cumpăna anilor 2013-2014, parcă după însăși viața ocrotitoarei lor duhovnicești, maicile de la Maaloula au trecut prin mari strâmtorări din cauza luptelor armate specifice regiunii, trei dintre ele și alți ostenitori ai așeză­mân­tului monahal fiind răpiți timp de câteva luni, dar izbăviți teferi, asemenea Sfintei Tecla în urmă cu 2.000 de ani. O altă minune lucrătoare care a prins viață aproximativ în aceeași vreme s-a ivit după ce o familie de bine-cre­dincioși români din București a vizitat Siria, trecând și pe la Maaloula. Din bucuria trăită atât de intens aici, la mănăstirea întâii mucenițe creștine, înainte de a afla cui îi este închinată, s-a născut făgăduința înălțării unei biserici acasă.

Așezământ monahal în nordul Bucureștilor

Așadar, unul dintre cele mai recente așezăminte creștine, ridicate în cinstea și sub ocrotirea duhovnicească a Sfintei întâii Mucenițe și întocmai cu Apostolii Tecla, se află în nordul Capitalei noastre. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la finele anului trecut, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit unul dintre cele trei paraclise, ulterior fiind numit slujitor părintele Mihai-Iulian Grobnicu, asistent universitar la Facultatea de Teologie din București.

Momentan, în complexul așe­zământului se poate săvârși Dumnezeiasca Liturghie la Altarul Bisericii „Sfinții Ioan Botezătorul și Simeon cel Nebun pentru Hristos”, de la subsolul celei principale, a Sfintei Mu­cenițe Tecla. Interiorul acestui lăcaș din „pântecele pământului” este căptușit cu cărămidă, ale cărei căldură și imagine trimit și la lutul din care suntem făcuți. Arhitectura bol­ților, a spațiilor adiacente, a pavimentului și a policandrului în ton este armonizată cu catapeteasma. Moleniile se ridică din creasta a doi păuni care își des­fășoară penajul cozilor în dantelăria părții superioare a tâmplei. Mobilierul liturgic, de asemenea, este deosebit, despre strane putându-se aprecia că rar se realizează așa ceva atât sub aspect estetic, cât și practic. Nuanțele de culori calde, sobre și liniștitoare, lumina difuză și calitatea tuturor detaliilor înlesnesc considerabil păstrarea liniștii lăuntrice atât de necesare rugăciunii. În țară, această nouă biserică „rupestră” din București se aseamănă cu spațiul liturgic de sub Catedrala Episcopală din Baia Mare sau cu cel de la demisolul bisericii noi a Mănăstirii Oașa.

Un așezământ ce uimește prin grija pentru detalii

La Așezământul „Sfânta Tecla”, după câteva ceasuri de cufundare în confortul sufletesc oferit de ambianța specială a lăcașului unde se slujește în prezent, când urci scările elegante de piatră și treci prin marginea pronaosului bisericii supraterane, ajungi în incintă, unde inundă lumina naturală sporită de culoarea deschisă a tot ce înconjoară. Îți rotești privirea jur-împrejur după forma circulară interioară a ansamblului, uimit de grija pentru detalii, de calitatea excepțională a execuției și a materialelor. Porțile metalice de acces, îmbrăcate în verdele olive, sunt de o estetică excepțională, redând schematic pe îmbinarea centrală Coloana Infinitului. O anume nuanță de alb domină de sus până jos, coborând de pe zidurile atent finisate pe marmura pavimentului din loc în loc punctat de rame sculptate ce amintesc de incinte ale unor vechi mănăstiri care adăpostesc morminte și plăci tombale. Din patru ochiuri de pământ lăsate în pardoseală se ridică patru magnolii grandiflora, ca niște sfeșnice împără­tești în laturile curții. Deosebit de frumos este soclul dantelat al bisericii principale, lucrat mărunt într-o piatră de un bej odihnitor, ce lasă impresia unor siluete miniaturale de sfinți. Fațada poartă icoanele Apostolilor Petru, Pavel și ale sfinților ocrotitori, sculptate în marmură albă, iar aproximativ la același nivel apar serafimi în medalioane de bronz încrustate în zid, ce străjuiesc întreg lăcașul. În peretele de nord-vest este ­amenajat un izvor încadrat de o altă minunată sculptură într-o marmură de nuanță gri. Biserica centrală a așeză­mântului, privită aerian, este încadrată de o cruce perfectă la care se raportează întreaga zidire din jur. La vremea slujbelor, clopotele și clopoțeii cădelniței, difuzați prin sonorizare, umplu armonic văzduhul.

Pornindu-se, firește, de la Evan­ghelie și de la simbolurile paleocreștine, zidurile exterioare ale complexului, dar mai ales cele interioare sunt brăzdate de motivul peștelui, redat prin solzi într-o manieră deodată simplă și sugestivă. Laitmotivul celui mai vechi simbol creștin ritmează totul, însoțind credinciosul de la pridvorul bisericii, ușile trapezei și ale altor numeroase încăperi, până în piatra cubică din trotuarul perimetral al întregului ansamblu construit. Ferestrele interioare au formă circulară, amintind de corabia salvatoare, iar pe ziduri, deasupra și sub cordoanele cu solzi de pește, apar alte elemente ornamentale rotunde, ce trimit la Iisus - „pâinea vieții” (Ioan 6, 35) - și la înmulțirea minunată a pâinilor. Trapeza se aseamănă cu o carlingă de navă inclusiv în privința finisajelor. Registrul evanghelic al pâinii și vinului este completat în dispunerea arhitecturală în chip inspirat, prin reprezentarea sângelui Mântuitorului și al tuturor martirilor care curge de pe crucea principală ce întâmpină vizitatorul pe frontispiciul vestic al ansamblului.
La baza acesteia, asemănător unei coroane de brad, se înfățișează ­vinele pământului care primesc jertfa spre înrădăcinarea netrecătoare a Bisericii. Astfel, pâinea și vinul reunite arată taina uni­tății eclesiale, hrana și mul­țumirea veșnică dobândite prin Sfânta Euharistie.

A mulțumi înseamnă a înmulți recunoștința față de Dumnezeu și de oameni. Curând, toată jertfa și osteneala așezate de ctitori - soții Adrian Ciorobea și Virginica Tanți Dumitrescu - în temeluirea acestui loc creștin de referință, ocrotit de Sfânta întâia Muceniță Tecla, cea întocmai cu Apostolii, avem nădejde că va aduce bogat rod misionar, mila sufletească și trupească având să radieze de aici înmulțită precum peștele și pâinea din Evanghelii (cf. Matei 14, 13-21; Marcu 8, 1-9). Contextul acelor minuni ale Domnului era o foame generală într-o pustie, ceea ce putem transpune la nivel spiritual în deșertul sau deșertă­ciunea lumii noastre schingiuite mai ales printr-o foame de sens existențial.

Simplitate arhitectonică și simbolism creștin profund

Acest nou loc cucerit prin cruce pentru Biserică este un ferment edilitar și spiritual, găzduind o zidire cu totul inspirată și integrată exact în stilul nou, modern al zonei de nord a Capitalei, cu cel mai frământat pământ din oraș, din punct de vedere urbanistic și economic. Întreg ansamblul se prezintă primitor și sobru, adunat în el însuși, imploziv, nu exploziv, gândit să propună, nu să impună, adresant, nu agasant, deodată vechi și adaptat percepției estetice a omului de astăzi. Aparent minimalist, este, de fapt, o reușită arhitectonică înnobilată cu simplitate odihnitoare și simbolism profund creștin. Zidirea poate că nu se prezintă deodată întru totul și singură, ci cere ochi mai căutător ca să se înțeleagă, reflecție și ­negrabă.

Călăuzirea de Sus, slujirea părintelui capelan și-a altor preoți invitați constant, generozitatea ctitorilor și priceperea tuturor celor implicați în viața Fundației „Sfânta Tecla” dau valoare fiecărui centimetru pătrat al acestei „cetăți creștine” cu tâlc și proiecție a spațiului creștin primar în contemporaneitate, fiind ca o corabie în vâltoarea postmodernității, menită să conducă suflete la liman și să devină un loc al „pescuirii minunate”.

Așadar, acest nou așezământ creștin se arată a fi un loc minunat prin puterea sfinților descoperită în lucrarea oamenilor! Cu cele patru biserici ale sale - pe lângă Sfânta Tecla, închinate Bunei Vestiri, Sf. Proroc Ioan Botezătorul, Sfinților Simeon cel Nebun pentru Hristos, Serafim de Sarov, Adrian și Natalia și Cuviosului Arsenie Mărturisitorul de la Prislop -, cu patrimoniul filantropic prezent și viitor se încadrează deosebit de armonios în peisajul spiritual și urban, fiind o altă minune a Bucureștilor dăruită spre slava lui Dumnezeu și slujirea semenilor în același an cu sfințirea Catedralei Naționale a României.