Lumea lui Ștefan Câlția și lumile noastre
În clădirea fostei Școli Pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu poate fi admirată, până la 16 august 2026, una dintre expozițiile-eveniment ale ultimului deceniu, „Extravaganza”. Este cel mai amplu demers expozițional al pictorului Ștefan Câlția, amenajat într-un interior spectaculos, pus în siguranță de voluntarii Ambulanței pentru Monumente, care a devenit nu doar un punct de atracție pe harta culturală a acestei veri din Transilvania, ci mai ales un loc de reconstruire a propriei arhitecturi interioare.
Au fost expuse 130 de lucrări, din care 105 au fost prezentate pentru prima dată, realizate în perioada 1970-2026 de pictorul Ștefan Câlția, care rafinează, prin frumusețea, blândețea și fragilitatea pe care le emană, interioarele fostei Școli Pedagogice din incinta Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu. Expoziția, deschisă în luna iunie și curatoriată de istoricul de artă Liviana Dan, propune o lume în care fantasticul și realul se alătură și se potențează, intrigând și emoționând prin delicatețea tușelor, prin grația siluetelor, prin duioșia crâmpeielor rupte din universuri familiare - satul, grădina, ogoarele, marginea pădurii, oamenii cu meseriile și visele lor, păsările, animalele, circul, teatrul, viața ca o scenă, o uriașă scenă în care încap și zâmbete, și regrete, și lacrimi, și trăiri greu de stăvilit.
Pășind într-o poveste…
Privind pânzele lui Ștefan Câlția, poți deschide uși neștiute ori încuiate de mult spre propria lume interioară. „Ștefan Câlția comunică un tip de speranță. Se folosește de adevăr, de suflet, de libertate pentru a nu ne lăsa să ne rătăcim. Și dacă ne pierdem, ne aduce acasă. Ștefan Câlția pune obiecte fictive într-un cadru real. Mereu există un echilibru, o balanță sofisticată a ideilor între reguli academice și modernism, un fel tandru de a construi un parcurs, un jurnal. Un jurnal pentru Realitatea pe jumătate fantastică în care trăiește”, apreciază curatoarea Liviana Dan în catalogul dedicat acestui demers.
Expoziția este organizată de Fundația „Ștefan Câlția”, Galeria Posibilă și Asociația Galeria Artep, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, a cărui ediție din acest an a avut tema generică „Suflet”.
Am vizitat-o într-un weekend de sfârșit de iulie, odată cu o mulțime de alți doritori să o vadă, sosiți la Sibiu special pentru tablourile lui Câlția și pentru conceptul expozițional oferit în interioarele de la Mănăstirea Ursulinelor ori aflați întâmplător în oraș. M-a impresionat magnetismul pe care aceste tablouri îl exercită asupra privitorului, indiferent dacă e familiarizat sau nu cu maniera lui Câlția de a picta, cu obsesiile lui, cu laitmotivele lui, cu amestecul lui atât de fermecător între real și fantastic. Există o emoție Câlția care ar trebui să aibă un loc numai al ei pe harta simțurilor.
Expuse pe aproximativ 1.000 de metri pătrați, tablourile sunt grupate tematic, pe secțiuni: Marginea pădurii/Marginea satului, Locul/Oamenii, Călătoria, Cazanul ardent, Zbor, Colivia cu păsări, Cleopatra și fata cu aripi, Locul/Plantele/Animalele, Circul/Clovnii, Lumea ca teatru, Daruri.
Arhitectura încăperilor fostei Școli Pedagogice amplifică trăirile speciale cu care te încarcă scenele pictate. E ca și cum ai păși într-o poveste. Realismul fantastic al pictorului este revelat inclusiv în curțile interioare. Cea de trecere dinspre un spațiu spre altul oferă imaginea unui luxuriant coridor vegetal, umbrit de arbori înalți, care și-au căutat, mlădiindu-se, drumul spre lumină. În curtea centrală, o movilă în miniatură, amenajată de organizatorii expoziției, amintește de Movilele de la Șona - satul în care a crescut pictorul, acele celebre coline țuguiate de pe vârful cărora se vede întreaga Țară a Făgărașului. Un spațiu perfect de visare, de zbor, de libertate, de hrănit imaginația și de revenit cu picioarele pe pământ, printre zidurile învechite, cu sufletul înmuiat de frumusețea albastrului rupt din cerul Șonei și așezat pe tablouri, de linia fragilă a siluetelor păpușăreselor ori a căutătorilor de apă, de transparența obiectelor de glăjărie (meșteșugul sticlei suflate și decorate, așa de prezent în Transilvania secolelor trecute, n.r.). Ștefan Câlția este, prin excelență, un îmblânzitor al luminii, dar și un îmblânzitor al sufletelor. Ne întoarce spre noi, ne aduce acasă, ca pe fiii risipitori.
Ambulanța celor 100 de monumente salvate
În spațiile de la etaj, o altă expoziție-manifest, dedicată altor îmblânzitori, o așază și mai bine în context pe cea a lui Ștefan Câlția. Clădirea Școlii Pedagogice a Ursulinelor, construită în 1728 și extinsă în perioada 1769-1772, puternic degradată, a fost pusă în siguranță și a putut servi drept spațiu expozițional al „Extravaganzei” grație voluntarilor Ambulanței pentru Monumente, inimoșii care au salvat până acum de la dispariție peste 100 de monumente în întreaga Românie - biserici, poduri istorice, mori de apă, conace, cule. Așa că în șarpanta clădirii a fost deschis publicului, spre vizitare, unul dintre cele mai mari șantiere ale Ambulanței pentru Monumente. Aici, în perioada 14 aprilie - 16 mai, asociația a realizat „lucrări de punere în siguranță și înlocuire a învelitorilor corpului central printr-un efort colectiv care a inclus o campanie de strângere a aproximativ 50.000 de țigle lucrate manual, provenite din donații”.
Înființată în urmă cu 10 ani, Ambulanța pentru Monumente este astăzi una dintre cele mai active inițiative de salvare și de protejare a patrimoniului construit din România. Asociația activează prin structuri speciale în regiuni de pe întreg teritoriul țării: Transilvania Sud, Banat, Moldova Nord, Muntenia Nord, Oltenia Vest, Sălaj, Arad, Bistrița și Bihor.
Biografia unui pictor
Ștefan Câlția s-a născut la Brașov, la 15 mai 1942, în familia unui desenator tehnic. A copilărit în casa bunicii, la Șona, lângă Făgăraș, pe malul Oltului, loc din care a înmagazinat pentru a transpune mai târziu în picturile sale lumina, fragilitatea, frumusețea, blândețea, viața pulsândă a unei lumi cu rânduială.
Mentorii săi au fost graficianul Julius Podlipny, în timpul studiilor de la Timișoara, și pictorul Corneliu Baba, în timpul studiilor de la Institutul de Arte Plastice din București. Axate „pe relația dintre om, loc, memorie și imaginar”, picturile sale au fost expuse, începând din 1970, în Norvegia, Danemarca, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, dar și în multe orașe din România.
Începând din 1992, a fost profesor, decan și șef de catedră la Universitatea Națională de Arte București. Este considerat unul dintre pictorii contemporani de o mare complexitate, reprezentativ pentru arta românească actuală.