„Sfântul Nicolae”-Popa Savu, biserică reîntinerită din Câmpulung

Patrimoniul bisericesc constituie un important segment al identi­tății noastre naționale. Adevăr pe care îl probează și Biserica „Sfântul Nicolae”-Popa Savu din municipiul Câmpulung Muscel, care a îmbrăcat veșmânt nou, încheind un amplu proiect de restaurare, consolidare și punere în valoare a întregii sale moșteniri culturale și spirituale, în valoare de peste 1,2 milioane de euro. Sfântul lăcaș astfel reabilitat continuă să rămână un spațiu ziditor pentru rugăciune și comuniune cu divinitatea, transmițând mesajul că frumusețea inițială redobândită astfel este o reflexie a luminii spirituale.

Sacralizarea trăirii, verticalizarea ei dinspre sine în transcendent prin diversele ei forme de exprimare se constituie în liantul comunional și comunicațional dintre credin­cioși, mai ales astăzi, într-o societate egoistă, rece și indiferentă, care se desacralizează pe zi ce trece. Prin sfințirea actului restaurator al unui proiect se consolidează ideea de comuniune, de recunoaștere a valorilor creștine autentice, specifice în toată diversitatea lor, adăugându-se și o adâncă încărcătură catehetică, prin care generațiile mature de credincioși, dimpreună cu cele mai tinere, educate în spiritul prețuirii, ocrotirii și creării de valori creș­tine, trăiesc întru același adevăr înălțător. 

Paradoxalul unei ctitorii

Toate aceste realități și trăiri le-am descoperit și noi în vara acestui an, când am vizitat istorica biserică argeșeană din Câmpulung Muscel, care se află ridicată în inima orașului istoric.

Paradoxal, deși este extrem de cunoscută, nu numai ca obiectiv istoric de interes local, ci și ca loc de rugăciune și meditație, cu un nucleu puternic de credincioși care țin aprinsă făclia credinței ortodoxe în oraș, ridicarea ei nu este legată de numele nici unui domnitor, demnitar sau boier, ci de „ma­halagii”, adică locuitorii măr­gi­nași ai urbei. Deși nu există date certe, se crede că actuala con­struc­ție ar fi a treia pe locul în care se află ridicată și că, așa cum consemnează pisania, prima biserică ar fi fost înălțată aici pe la 1450, de un preot care se numea Savu. În 1779 ar fi fost reparată și mărită, pentru ca în 1860 să fie rezidită din temelii. Ctitorul inițial nu se cunoaște. Într-o catagrafie din 1840, preotul Ion Spiroiu vorbește despre reînnoirea ei în 1747, iar într-un Minei pe luna octombrie tipărit la Râmnic în 1776 apare o însemnare din secolul al XVIII-lea în care sunt menționați „jupânul Manole și popa Constantin cel Bătrân”, feciorul popii Savu, protopopul. Același popa Savu apare și într-o scrisoare către brașoveni a Sfântului Constantin Brâncoveanu, de la 1708, din care reiese că fusese prădat de către niște scheieni. Ctitori peste timp mai apar arhimandritul Dionisie Anino­șeanu, N. Gheorghiu, C.I. Mafaoanu și alții.

Proiectul care a îmbrăcat în mantie nouă seculara biserică din Câmpulung Muscel, întărind liantul comunional și comunicațional dintre credincioșii parohiei, a urmărit conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și identitatea bisericii, contribuind astfel la realizarea obiectivului general al priorității investi­ției. Adică îmbunătățirea infrastructurii obiectivului turistic respectiv, consolidarea și punerea în valoare a bisericii, creșterea gradului de expunere a obiectivului prin digitalizarea acestuia, crearea unei pagini web dedicate promovării bisericii de patrimoniu etc. Prin concepția și desfășurarea acțiunilor s-a urmărit ca proiectul să valorifice durabil patrimoniul cultural și spiritual pe care îl deține secularul sfânt lăcaș.

Un lăcaș istoric într-o urbe legendară

Am vizitat și noi impozantul edificiu eclezial din inima liniștitului oraș de la poalele Munților Iezer, pe malurile Râului Târgului, locul în care Matei Basarab, domnitorul Țării Românești, a adus și instalat în 1635 o tiparniţă trimisă de la Kiev de către Sfântul Mitropolit Petru Movilă, târgul în care vor fi tipărite și din care vor fi răspândite cărți ortodoxe popoarelor de ace­eași credință din Peninsula Balcanică; orașul celor 39 de cruci ridicate timp de patru veacuri de către 15 generații de moși și stră­moși înveșniciți care au durat în calcar de Albești tot atâtea monumente votive „întru ruga și lauda acelora care, greșind, proslăvesc cinstirea crucii”, cum plastic și sugestiv mărturisește textul de pe crucea aflată astăzi în curtea Școlii Generale Nr. 5, înălțată la 12 martie 1615, „în zilele lui Io Radu Voievod, prin milostivirea robilor lui Dumnezeu Stanciu și Stanca și Frățilă și Ivanca și Gherghina Ivan”; orașul din care a fost expediată în 1521 celebra scrisoare a boierului român Neacșu, considerată multă vreme cel mai vechi document datat în limba română, care îl avertiza pe primarul Bra­șovului Hanăș Begner cu privire la mișcările turcești de la Dunăre și trecerea lui „Mahamed-Beg” prin Țara Românească. 

Am admirat și noi impozantul edificiu eclezial ridicat în stil semigotic, de forma unei cruci gre­cești, și ne-am recules în fața icoanelor și picturii de inspiraţie neo­bizantină de la interior, cu sfinți în mărime naturală pictați în ulei, și am meditat rămași fără grai în fața catapetesmei bisericii, de o maiestuozitate copleșitoare.

Picturi și o catapeteasmă bijuterie

Parohia „Sfântul Nicolae”-Popa Savu se află situată în centrul municipiului Câmpulung Muscel. „Despre biserica noastră, o catagrafie din 1860 spunea că se află situată în centru și că urbea are mai multe biserici chiar decât orașul Pitești. La data de 8 martie 2021 am reușit să semnăm proiectul de restaurare, consolidare și reabilitare a instalației termice și a celei electrice, de schimbare a acoperișului și restaurare în totalitate a mobilierului bisericii. La vremea respectivă a fost un demers de pionierat, pentru că nu foarte multă lume îndrăznea să facă aceste lucruri. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să atragem o finanțare de 1,2 milioane de euro, căreia i-am adăugat contribuția noastră de 2 la sută, lucrare care a durat până la sfârșitul anului 2024. Biserica este deja sfințită de doi ani. În fiecare zi ne bucurăm și dăm slavă lui Dumnezeu, după patru ani de probleme efective, de restrângere a slujirii în capela din curtea bisericii, în care a trebuit să săvârșim cultul divin public, de-a lungul celor patru ani, în condiții foarte limitate”, ne măr­tu­risește părintele Ioan Cojocaru, preot aici din 1999, parohul bisericii de 11 ani.

Cel mai mult s-a lucrat la catapeteasmă, care este o adevărată bijuterie, o capodoperă: „Restaurarea ei a presupus demontarea tuturor ornamentelor, refacerea lor, acolo unde a fost cazul, și acoperirea cu foiță de aur, pentru că ea, de-a lungul vremii, a suferit mai multe intervenții și arăta spre verde, culoarea originală fiind cea de astăzi. Restauratorii au muncit destul de mult, de aceea și proiectul a durat ceva mai multă vreme, dar și pentru faptul că nu au fost mulți doritori disponibili să se angajeze în acest demers. Până la urmă am găsit o firmă din Bucu­rești, care se afla pentru prima dată în fața unui asemenea proiect, ea fiind mai degrabă specializată în construirea de autostrăzi, restaurarea de poduri și de alte obiective. Dar, fiind serioasă, a reușit să facă lucruri bune și să fie autorizată de cei de la Ministerul Culturii”, ne mai spune părintele paroh, care este şi director la Seminarul Teologic „Iustin Patriarhul” din Câmpulung Muscel. Actuala biserică a fost construită între anii 1860 şi 1868, când a fost sfințită: „La 1864 era ridicată. Apoi, după cutremurul din 1869 a suferit niște intervenții. În 1930 a fost adăugat pridvorul. Cea mai importantă degradare s-a produs în zona care se afla aproape în stradă, motiv pentru care a trebuit să punem rosturi de dilatație. Apoi a fost o muncă și la subzidire. La vremea cutremurului despre care vorbeam, după cum ne-a spus domnul Flaminiu Mârțu, unul dintre directorii Muzeului Municipal Câmpulung, la 2,5 m adâncime s-a descoperit o bucată de zid cu frescă, fragment care apar­ținea unei biserici ridicate în jurul anilor 1680-1700, care s-a dărâmat”. 

Actuala pictură a bisericii a fost realizată de către Mișu Popp, din Scheii Brașovului, ne explică preotul paroh: „Numele lăcaşului vine de la cel al unui preot Savu. În 1930, biserica aceasta era filie ori a Bisericii Domnești, ori a Bisericii Nicuț, ambele aflându-se în extre­mitățile parohiei noastre. Pictura se aseamănă celei de la Biserica Domnească din orașul nostru, care a fost realizată de Gheorghe Stoenescu, elev al pictorului Gheorghe Tattarescu, și de fiii acestuia. Mișu Popp are același stil, sfinții fiind pictați în mărime naturală. Ridicată, se pare, de meș­teri tot din Brașov, fapt ce explică stilul neo­gotic al arhitecturii. Și mai e ceva: icoana de pe catapeteasmă, care nu se întâlnește în multe locuri în bisericile ortodoxe, și care reprezintă Încoronarea Mariei, poate părea greco-catolică. Dar nu are nici o legătură cu lucrul acesta. Cu noul veșmânt, sperăm ca biserica noastră să mai străbată câteva secole de aici înainte. De când am ajuns aici, fiecare dintre slujitori ne-am dorit să realizăm și ceva care să dăinuie peste veac. Fiecare dintre preoți a făcut câte ceva: părintele Nicolae Proca a ridicat casa de lângă biserică, proiectată de renumitul arhitect Dimitrie Ionescu Berechet, părintele Gheorghe Dudu a făcut consolidări și a ridicat anexele din jurul bisericii și capela. Pentru enoriașii noştri, această renaștere a sfântului lăcaș reprezintă o permanentă bucurie. La noi, preoții au o conduită morală ireproșabilă. Viața spirituală a parohiei este foarte activă. Oamenii vin, se spovedesc, se împăr­tă­șesc, «respiră» aici un nucleu puternic, care ține aprinsă flacăra credinței în oraș. Un lucru care ne bucură și care ne responsabilizează în același timp, pentru că, așa cum se spune, cui i s-a dat mult, i se cere mult”.

Restaurarea unei biserici, pe lângă faptul că este un proces complex care depășește simpla repa­ra­ție a unei clădiri, conferă și sem­ni­ficații istorice, spirituale și comunitare. Demersul întrunește artă și tehnică pentru a reda unui al­tar trăinicie, echilibru și frumu­sețe originală. Din punct de vedere liturgic, actul de restaurare este o continuare a lucrării sfințitoare. Un lăcaș de cult reabilitat redevine un spațiu destinat rugăciunii și comuniunii cu divinitatea și transmite mesajul că frumusețea exterioară și interioară pe care o redo­bândește este o reflexie a luminii spirituale. De aceea, lăcașul de cult cu veșmântul înnoit rămâne un punct central de coeziune socială. Susți­nerea refacerii unei biserici are un impact pozitiv major asupra culturii, economiei locale și unității credincioșilor, fiind în același timp o adevărată restaurare ființială, care îndeamnă la reflecție și la redescoperirea valorilor morale și spirituale din interiorul fiecăruia.