Lutierii români, între performanță internațională și căutarea de ucenici

Arta luteriei este asociată adesea cu legendarii Stradivari, Guarneri sau Amati care au atras faima orășelului italian Cremona din Lombardia. Lutieri din toată lumea vin aici pentru a-și însuși subtilitățile meșteșugului sau să-și promoveze instrumentele la concursuri de profil, între care și români. „Luteria românească a cunoscut o evoluție formidabilă”, spune Claudiu Mare, președintele Asociației Artiștilor Lutieri din România (AALR). Cu toate acestea, prea puțini tineri aleg astăzi această nobilă meserie. „Lipsește un Spiru Haret, om cu viziune asupra învăță­mântului”, spune Nicolae Bâzgan, directorul fabricii „Hora” din Reghin, județul Mureș, supranumit „orașul viorilor”.

Fără o tradiție veche, școli publice de profil sau susținere din partea autorităților, constructorii români de instrumente cu coarde și arcuș și-au câștigat locul binemeritat pe harta mondială a luteriei cu performanțe uimitoare la concursuri internaționale și participare constantă la târguri renumite, precum „Mondomusica” din Cremona, sau la expoziții. Breasla este concentrată în urbea transilvană Reghin, supranumită „orașul viorilor”, renumită pentru debitarea lemnului de rezonanță, molid și paltin cu calități acustice apreciate în întreaga lume. O parte a luteriei românești este reprezentată de producătorii de serie, cum este „Hora”, cel mai mare din Europa, iar din 1990, de firmele Gliga, producător de asemenea mare, dar și de multe ateliere de familie unde se construiesc, de regulă, instrumente de maestru. În proporție de 90%, instrumentele muzicale construite de aceștia ajung în străinătate. Datele Eurostat arată că România este cel mai mare exportator de viori din Uniunea Europeană în afara spațiului comunitar, cu 14.000 de viori exportate în 2018, ceea ce reprezintă 28% din exporturile extracomunitare de viori. Per total exporturi, cele mai multe au ajuns în Statele Unite și Coreea de Sud, câte 11.900 în fiecare țară. În aproape 70 de ani de existență, „Hora” - Reghin a construit peste 4,5 milioane de instrumente la care performează în proporție de 90% muzicieni de pe toate continentele. 

Moștenirea maeștrilor lutieri

Povestea luteriei românești începe pe la 1920, când se fac remarcate nume precum Cărbunescu, care și-a desăvârșit arta la Paris; Macarie și Știrbulescu, pe ale căror viori a concertat și George Enescu și care sunt păstrate în muzeul ce poartă numele marelui compozitor; Rădulescu; prof. Bianu; Apăteanu sau Boianciuc. Cel din urmă este considerat promotorul mișcării luteriei la Reghin, unde, în 1951, a pus bazele secției de instrumente muzicale cu coarde, devenită mai apoi fabrica „Hora” de astăzi. „Boianciuc a construit prima vioară cu patru oameni”, povestește Nicolae Bâzgan, directorul fabricii „Hora”, pe care o conduce din 1967, după ce a fost repartizat, în 1965, ca inginer mecanic. Între cei patru oameni din echipa lui Boianciuc „se număra și Apăteanu, un general care ar fi părăsit armata pentru a construi viori. El însuși cânta la acest instrument. Au construit apoi 37 de viori, după care au urmat și alte instrumente: chitare, mandoline”, schițează istoricul inginerul Bâzgan.

Instrumentele maestrului emerit lutier Roman Boianciuc au câştigat premii în multe țări: Belgia, Polonia, Bulgaria, Italia, Franța, iar la viorile lui a cântat și David Oistrah, considerat unul dintre cei mai mari violoniști ai secolului 20. A avut mulți discipoli, între care Florea Precub, Nicolae Ciurba, Ioan Luca, Pavel Nagy, care au transmis, la rândul lor, meșteșugul. Fiul regretatului maestru lutier Nicolae Ciurba (a trecut la cele veșnice anul trecut) este primul român care a studiat la Cremona, spune Nicolae Bâzgan. La vârsta de 12 ani, Claudiu Ciurba știa multe despre luterie de la tatăl său. Puțin mai târziu a studiat la celebra Școală Internațională de Luterie din Cremona, unde, timp de 4 ani, a învățat să construiască viori, viole și violoncele în stil clasic cremonez, stradivarian, sub îndrumarea maestrei Wanna Zambelli. „S-a întreținut singur la studii, jumătate de zi era ucenic-lutier, altă jumătate patiser”, detaliază Bâzgan. Claudiu conduce din 1997 atelierul de familie, dar a păstrat colaborări la Torino, după o perioadă intensă  în Cremona. Participă de mulți ani la Târgul Internațional „Mondomusica” din Cremona și la concursurile inter­naționale de aici, dar și de la Baveno sau Pisogne.

Roman Boianciuc „a reprezentat cu succes luteria românească la competiții interna­ționale, dar un fapt despre care s-a vorbit prea puțin până acum este acela că încă dinainte de revoluția din 1989, maeștrii lutieri, foști ucenici ai domnului Boianciuc, între care Florea Precub, Nicolae Ciurba, Ioan Luca, Pavel Nagy, frații Vasile și Zaharie Mare, participau la două dintre cele mai prestigioase concursuri de gen, la Cremona și Mittenwald, în Germania, doi mari poli ai luteriei la nivel mondial”, punctează Claudiu Mare, președintele AALR, asociație înființată în 1990. În anii ‘70-‘80 încep să se facă cunoscuți și Sorin Ciurba (decedat), fratele lui Claudiu Ciurba, Bella Nagy, Zaharie și Vasile Mare, Jozsef Simon, dar şi arcuşierii Francisc Ivacsony şi Eugen Man, continuă Claudiu, care este fiul lui Zaharie Mare. El se numără printre lutierii români cu participare constantă, după anii 2000, la competițiile internaționale, inclusiv la Cremona și Mittenwald, alături de Francisc Gyorke, de vărul său Aurelian Mare, Virgil Bandilă, și de fiecare dată rezultatele obținute au fost onorabile, după cum susține.

Alegerile tinerei generații 

„Noi nu avem tradiție în luterie. Am adaptat, ne-am inspirat de afară. Fiecare lutier a studiat în altă țară, a fost ucenicul unui străin”, explică directorul de la „Hora”, fabrică deținută integral de actuali și foști angajați, care au cumpărat acțiunile societății în cele două etape de privatizare, în 1994 și 1996, și nici unul nu este acționar majoritar, cu 51% din acțiuni. Între România și Occident există diferențe majore, spune el: „În țările vest-europene, cum este Germania de exemplu, există ateliere de familie cu vechime, care și-au păstrat continuitatea, au transmis mește­șu­gul din tată în fiu. În aceste țări există și o cultură a sprijinirii breslei de către stat. Acolo se învață în școli muzica și despre instrumentele muzicale”. În România nu există școli publice de luterie și cu atât mai puțin private. Majoritatea lutierilor afirmă că birocrația excesivă din țara noastră nu încurajează deschiderea de școli de luterie, deși mulți ar fi dispuși să se ocupe de formarea tinerilor în această meserie.

„Lutierii români au reușit prin forțe proprii să participe la competiții străine și, în continuare, fac eforturi de a fi prezenți la târgurile și expo­zițiile internaționale, deși le este tot mai greu. Va fi foarte important să primim un sprijin și din partea autorităților, deoarece concurăm direct cu țări în care statul susține major această meserie și este injustă competiția între specialiști, unii susținuți, iar alții răzbind pe propriile puteri”, afirmă Claudiu Mare, care evidențiază că „luteria românească, atât ca producție a instrumentelor de maestru, cât și a celor construite în ateliere familiale sau a producției de serie, a avut o evoluție formidabilă”. 

Cu toate acestea, puțini tineri mai vibrează, în zilele noastre, cu acest meșteșug, preferând meserii moderne. Chiar și în familii de lutieri adesea se întrerupe continuitatea transmiterii meșteșugului de la tată la fiu. „Băiatul lui Claudiu Ciurba a ales domeniul IT”, exemplifică Nicolae Bâzgan, care îi înțelege perfect dezamăgirea pentru că și el a gustat-o când fiicele sale au ales alte profesii: „Cea mică este doctor în limbi romane la Universitatea din Baltimore, Statele Unite, iar cealaltă conduce magazinul Rapsodia din București“, mărtu­ri­sește directorul de la „Hora”. El se consolează cu faptul că a format, de-a lungul timpului, câțiva muncitori care, la îndemnul lui de a urma o facultate, chiar și la seral, au devenit ingineri, dar „și aceștia pot decide, la un moment dat, să se reorienteze profesional, să nu mai facă luterie, ci proiectare pe calculator de pildă”.

Totuși, dacă ne întoarcem la vremea lui Dumitru Cărbunescu, de exemplu, vedem că nici fiul său, Mircea-Eugen, nu a devenit maestru lutier, ci un mare violonist și dirijor, care s-a stabilit în Germania. În schimb, a apărut un Roman Boianciuc, care a schimbat radical destinul acestui meșteșug și viața multor tineri care au devenit maeștri lutieri. 
 După 9 ani de la recunoașterea și aprobarea meseriei de lutier de către Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației a introdus la data de 9 iunie 2020, printr-un ordin de ministru care stabilește „Standardul de pregătire profesională pentru calificarea de lutier”, acest meșteșug în învățământul profesional și dual. Luteria figura în nomenclatorul de profesii din perioada comunismului cu denumirea de constructor, reparator instrumente muzicale, precizează Nicolae Bâzgan, care spune răspicat: „Acum e prea târziu!” În urmă cu 10 ani aveam nevoie de oameni pe care să-i instruim. Am căutat în Reghin și în jurul orașului pe o rază de 25 de kilometri și nu am găsit tineri dornici să învețe luterie. Am propus unor familii cu mulți copii să-i lase pe adolescenți să-i formăm în această meserie cu angajamentul că ne îngrijim de ei să aibă unde locui cu chirie și salariu. Răspunsul lor a fost că își duc copiii la liceu, nu la școala de meserii, și apoi să facă facultate”. Desființarea învățământului profesional și apariția universi­tăților private, după 1990, au schimbat mentalitatea părinților, susține constructorul de instrumente muzicale de la Reghin. În plus, „nu mai există nici predictibilitate, stabilitate. Totul se schimbă rapid: legislație, gândire, decizii politice. Nu există viziune pe termen lung. Ne lipsește un Spiru Haret, care a gândit învăță­mântul pentru generațiile următoare”. Cu un iz mai optimist, Claudiu Mare crede că introducerea în școală a meseriei de lutier este îmbucurătoare și dă o speranță de normalizare a lucrurilor.

Luteria ca brand de țară

Între timp, Asociația Artiștilor Lutieri a inițiat o serie de acțiuni pentru a-i atrage pe tineri. Anul trecut a organizat două expoziții de instrumente muzicale, una la Reghin și alta în cadrul Festivalului „George Enescu”. A fost prezentă la „Mondomusica” de la Cremona și a participat la master class-uri de vioară, violă, violoncel și contrabas. Se intenționează organizarea, în viitorul apropiat, a unei expoziții permanente, la Reghin, cu instrumente construite aici de-a lungul timpului. „Aspectul inedit va fi acela că un lutier va lucra zilnic în atelier și va arăta diferite faze de construcție a unei viori, tocmai pentru ca tinerii să descopere această minunată meserie. Astfel de acțiuni sunt vitale pentru menținerea țării noastre în concurența profesională acerbă, dar și pentru crearea unei alternative tinerilor care aleg să plece din țară”, explică președintele AALR. El are convingerea că luteria poate fi dezvoltată chiar și până la crearea unui brand de țară, deoarece intrumentele cu coarde realizate în România se fac auzite și sunt apreciate pe multe scene ale lumii. 

Deocamdată, pandemia a dat peste cap și planurile lutierilor, în condițiile în care nu s-au mai organizat evenimente naționale și internaționale de promovare. „Nu se mai achiziționează instrumente, nu se mai țin concerte cu public, oamenii sunt bulversați și așteaptă să vadă ce se întâmplă”, descrie situația Nicolae Bâzgan. Din același motiv nu se știe deocamdată nici dacă în vara aceasta, la Reghin, va mai avea loc cea de-a doua ediție a Concursului Național de Vioară „Roman Boianciuc” cu participare internațională și care se adresează violoniștilor cu vârste de până în 26 de ani. Inițiat de Marian Jurgiu, organizatorul Festivalului Internațional „Virginia Zeani”, cu scopul promovării lutierilor din această zonă a ţării, prima ediție a concursului-festival s-a desfășurat, anul trecut, pe trei componente: concurs, jurizat de un juriu internaţional; expoziţia de viori a lutierilor din Reghin; concerte. 

Dar și pandemia poate fi privită într-o manieră pozitivă, ca timp de cumpănire mai atentă de către tineri a opțiunilor educaționale și, mai ales, vocaționale, iar luteria să devină alegerea multora. Astfel, bătrânii lutieri ar sufla ușurați că meșteșugul lor este dus mai departe, iar generațiile viitoare ar putea vorbi despre o tradiție românească în această distinsă meserie.

Cei mai mari exportatori de viori din UE către restul lumii, în 2018

România - 14.000 de viori (28% din ­exporturile extracomunitare de viori)

Danemarca - 12.200 (24%)

Germania - 6.400 (13%)

Marea Britanie - 5.000 (10%)

Cehia - 2.900 (6%)

Franţa - 2.700 (peste 5%)

Italia - 2.500 (5%)

Belgia - 1.800 (4%)

(Sursa: Eurostat)