„M-am bucurat când am văzut ce loc important ocupăm în Biserică“
Luni, 8 iunie, la sărbătoarea Sfintei Treimi, în Episcopia Dunării de Jos a avut loc tradiţionalul pelerinaj anual al tinerilor liceeni din eparhie la hramul Mănăstirii Buciumeni din judeţul Galaţi. Aproape 800 de elevi, câte 10 de la fiecare liceu din judeţele Galaţi şi Brăila, însoţiţi de profesorii lor de Religie, precum şi de preoţi de la diferite parohii din cele două judeţe, la care s-au adăugat aproximativ 200 de copii din localităţile învecinate, participanţi la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, s-au întâlnit aici pentru a participa împreună la Sfânta Liturghie arhierească, pentru a discuta probleme duhovniceşti stringente vârstei şi pentru a medita la darurile Duhului Sfânt în viaţa lor. Pentru prima dată, la acest „festival al tinerilor“ au participat şi tineri liceeni din judeţele vecine, şi anume Vrancea, Vaslui şi Tulcea.
În prima zi după Duminica Rusaliilor (în care, anul acesta, în toată Patriarhia Română s-a serbat „Duminica părinţilor şi copiilor“), Episcopia Dunării de Jos a continuat derularea celui mai mare proiect misionar pentru tineri, şi anume pelerinajul anual al elevilor din liceele din judeţele Galaţi şi Brăila la hramul Mănăstirii Buciumeni, care anul acesta a ajuns la cea de-a XV-a ediţie. Ca de obicei, pregătirea pentru pelerinaj s-a făcut cu câteva zile înainte. În licee, profesorii de Religie au selectat pe cei mai buni elevi la această disciplină, printr-un mic concurs despre viaţa Sfântului Vasile cel Mare. Plecarea către mănăstire s-a făcut luni dimineaţa, din faţa Catedralei episcopale, locul unde se păstreză o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare pe care tinerii elevi din Galaţi şi Brăila l-au întâmpinat şi cinstit la aducerea sa la Galaţi, în luna martie a acestui an. Astfel, binecuvântaţi de harul celui mai mare dintre Sfinţii Capadocieni, tinerii s-au îndreptat, împreună cu profesorii lor, către un alt loc de har - Mănăstirea Sfintei Treimi de la Buciumeni. Ajunşi în codrii Buciumenilor, tinerii s-au adunat şi, asemenea unui rând de credincioşi la sfintele moaşte, s-au îndreptat în linişte şi rugăciune către altarul din pădurea mănăstirii, pentru a participa la comuniunea cu Sfânta Treime, prin sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Aici au fost aşteptaţi de ierarhul Dunării de Jos, Preasfinţitul Episcop Casian, împreună cu un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. Tinerii - „florile Duhului Sfânt“ Odată cu Sfânta Liturghie a debutat întâlnirea duhovnicească „propriu-zisă“ de la Buciumeni. Tinerii, alături de profesorii lor îndrumători, cărora li s-au alăturat şi preoţii slujitori, au trăit sfânta slujbă, cântând la unison imnurile bisericeşti. Ca de fiecare dată, cei mai vrednici şi pregătiţi dintre ei s-au împărtăşit nu numai din bucuria momentului, ci şi cu Trupul şi Sângele Domnului, ceea ce a dovedit încă o dată înţelegerea şi trăirea autentică a pelerinajului de către tinerii noştri creştini. La sfârşit, tinerii au primit şi un cuvânt duhovnicesc din partea episcopului lor. Mai întâi, Preasfinţitul Casian a dat citire mesajului Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a subliniat importanţa misionară a acestui pelerinaj. Episcopul Dunării de Jos s-a adresat tinerilor cu un cuvânt cald, spunând că „aici, sub cupola cerului, în această «catedrală verde cu vitralii foşnitoare», cum a spus cineva dintre tineri, în anii trecuţi, ne aflăm cu toţii în comuniune harică. Această expresie de «catedrală cu vitralii foşnitoare» s-a reţinut ca fiind cea mai potrivită locului acestuia, la sărbătoarea Sfintei Treimi. Astăzi, Preasfânta Treime ne învaţă un lucru esenţial: ea este singura salvare a noastră de greşelile personale! De fiecare dată când gândim şi vorbim egoist vom greşi. Tot ceea ce facem de unii singuri sunt greşeli, pentru că uităm, în calitate de creştini, să ne punem de acord mai întâi cu Tatăl, şi cu Fiul, şi cu Duhul Sfânt din ceruri, pentru că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu au făcut lumea separat, ci împreună, în iubire, iar aici, pe pământ, noi avem nevoie unul de celălalt; pentru a vedea dacă ceea ce gândesc este bine, e folositor pentru mine şi pentru alţii. De aceea, Preasfânta Treime ne îndeamnă astăzi, pe toţi cei ce vrem să rămânem creştini, să nu facem nimic fără ajutorul Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh şi fără învăţătura de credinţă a Bisericii, care este de la Sfânta Treime“. În continuare, Preasfinţia Sa a menţionat că trebuie să mulţumim Sfintei Treimi şi pentru faptul că ni l-a dat pe „Dascălul tinerilor“ - Sfântul Vasile cel Mare, alături de cei peste 200 de Sfinţi Capadocieni. „Ne-am întors de curând din Cezareea Capadociei, din ţara Sfântului Vasile cel Mare. Capadocia e un loc neasemuit de frumos, dar astăzi nu mai are nici un creştin. Să ne uităm la locul acesta plin de creştini, în «ograda» Mănăstirii Preasfintei Treimi, şi să îl vedem aici pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, care s-a adresat îndeosebi tinerilor, el însuşi fiind o «albină a Duhului Sfânt», iar pe tineri i-a asemuit cu albinele, care nu se opresc în toate florile şi nici nu iau totul, deodată, din flori. Aşa şi noi, trebuie să devenim albine, dar şi flori frumoase şi bogate spiritual! Dar astăzi, la acest festival al tinereţii, voi sunteţi florile Sfântului Vasile, voi sunteţi florile Sfântului Duh, voi sunteţi florile Bisericii, voi sunteţi florile Şcolii, voi sunteţi florile familiei, voi sunteţi florile naţiunii strânse într-un buchet imens, pe care îl închinăm Preasfintei Treimi, ocrotitoarea tuturor tinerilor!“ Vestea pelerinajului tinerilor de la Dunărea de Jos a depăşit nu numai graniţele eparhiei, ci şi pe cele ale ţării, bucurând inimile creştinilor Bisericilor Ortodoxe surori. Astfel, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, a transmis tuturor tinerilor prezenţi la pelerinaj, prin intermediul Preasfinţitul Episcop Casian, mesaj de preţuire şi binecuvântare. Dialog în duhul Sfântului Vasile După îndătinata agapă, pregătită şi anul acesta prin osârdia inimoaselor maici, trăită tot în comun, în acelaşi cadru natural deosebit, alături de profesori şi preoţi, tinerii, împărţiţi în grupuri de câte 50, au asistat la cea de-a doua parte importantă a întâlnirii: discuţiile cu părinţii slujitori pe teme duhovniceşti, ce frământă sufletele lor. Discuţiile au vizat teme actuale, ca prietenia tânărului de astăzi, moda şi comunicarea, necesitatea de a merge la biserică, importanţa familiei şi a Tainei Sfintei Cununii pentru tânărul de azi, alegerea idealurilor în viaţă, televiziune şi internet etc. Însuşi ierarhul Dunării de Jos a animat dialogul cu un grup de tineri, împărtăşindu-le apoi şi câteva impresii din recentul pelerinaj efectuat în „patria Sfântului Vasile“ - Capadocia. La toate întrebările, le-a răspuns însuşi Sfântul Vasile cel Mare, prin gura dascălilor lor spirituali, dar şi printr-o iconiţă cu mici îndemnuri din opera sfântului ierarh, tipărită special de eparhie cu acest prilej. Ea a fost oferită tuturor tinerilor participanţi şi a reprezentat „binecuvântarea pentru tinerii veniţi la hramul Mănăstirii Buciumeni, în anul Sfântului Vasile cel Mare, în continuarea pelerinajului Nostru din Capadocia“. „Aici am simţit că sunt acasă, nu acasă la mine, ci acasă la Domnul!“ Mulţi dintre tineri ne-au mărturisit că au fost plăcut surprinşi de apropierea manifestată de preoţii prezenţi, care au dat răspuns la obiect, la toate cererile lor, semn că scopul pelerinajului a fost împlinit. Marilena Moineagu, din clasa a X-a de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu“ din Galaţi, ne-a mărturisit impresiile ei cu privire la acest pelerinaj: „Slujba Sfintei Liturghii şi cuvântul de învăţătură ne-au unit pe toţi într-un cuget, determinându-ne să medităm la tot ceea ce ne înconjoară, la natură, prin flori, păsărele şi copaci, şi astfel să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne oferă. Le mulţumim şi celor ce s-au gândit la noi, tinerii, şi ne-au dat şansa de a fi aici în comuniune!“. „Bucuria a fost nemărginită atunci când am văzut că sunt şi alţi tineri care împărtăşesc aceleaşi păreri, gânduri ca şi mine. M-am bucurat când am văzut cât de mult ajutor ni se oferă şi ce loc important ocupăm în Biserică, noi, aceşti mici începători în ale credinţei. Acum sunt sigură că la anul voi petrece această sfântă zi tot aici. Vă mulţumesc!“, ne-a declarat Alina Burcuţă, din clasa a X-a E de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu“ din Brăila. Cristina-Florentina Spătărescu, de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu“ - Brăila, ne-a mărturisit că „în fiecare an, aici am simţit că sunt acasă, nu acasă la mine, ci acasă la Domnul!“. Iată şi alte impresii: „Mă aflu aici pentru prima dată şi pot spune că mănăstirea este o «oază de rai». Sunt impresionată de numărul mare de tineri care au venit aici. Le recomand celor de vârsta mea să vină şi ei aici, pentru că au ocazia de a se simţi mai aproape de Dumnezeu! Generaţia noastră se cam desprinde de Dumnezeu, iar de întâlnirea cu Dumnezeu avem permanentă nevoie pentru a conştientiza toate greşelile pe care le facem. Mi-ar plăcea să mai revin aici, pentru că totuşi orele petrecute aici mi se par puţine în comparaţie cu cât am avea de învăţat de la tainele acestui loc sfânt!“ (Nicoleta Dima, clasa a XI-a D, Grupul Şcolar „Gheorghe Asachi“- Galaţi) „Cel mai mult mi-a plăcut atmosfera creată şi faptul că ne-am întâlnit aici mai mulţi tineri de la toate liceele din oraş să discutăm pe teme duhovniceşti şi să primim învăţături de la preoţi. Celorlalţi tineri care încă nu au ajuns aici le pot spune să facă tot posibilul pentru a veni, pentru că merită şi vor învăţa mult mai multe lucruri despre viaţa bisericească!“ (Daniela Bostan, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu“ - Galaţi) Dar între tineri şi preoţi s-au legat şi prietenii frumoase, care îi fac pe cei dintâi să se apropie mai mult de Biserică şi să îşi deschidă sufletele în faţa păstorilor lor. Unul dintre preoţii participanţi la eveniment ne-a mărturisit: „Venind la Buciumeni de patru ani de zile, s-a legat o frumoasă prietenie între mine, preotul din parohia Torceşti, judeţul Galaţi, şi elevii şi profesoara de Religie de la Liceul de Marină din Galaţi, încât, atunci când au întrebări, aceştia mă contactează telefonic şi le discutăm. Astfel, în anul următor, ne căutăm reciproc în codrii Buciumenilor. Anul acesta nu i-am găsit, dar m-au găsit ei pe mine şi au fost foarte încântaţi! Le-am vorbit despre copilăria Sfântului Vasile cel Mare şi despre rolul foarte important pe care l-au avut bunica şi mama Sfântului Vasile cel Mare în educaţia sa, crezând, aşa cum se spune, că «rugăciunile părinţilor şi bunicilor întăresc casele copiilor!». Despre acest pelerinaj, eu consider că este un imbold: ceea ce se întâmplă aici cu aceşti tineri este «tonul» pe care noi îl dăm an de an, împreună cu ierarhul nostru, şi pe care profesorii de Religie, care sunt permanent cu ei, la şcoală, trebuie să îl mărească şi să îl ducă mai departe!“ (pr. Petru Ojog, parohia Torceşti, jud. Galaţi). Comuniunea Sfintei Treimi, împărtăşită de Sfântul Duh oamenilor ▲ Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a XV-a ediţie a Festivalului de tineret „Sfântul Vasile cel Mare - dascăl al tinerilor“, desfăşurat la Mănăstirea Buciumeni - judeţul Galaţi, în data de 8 iunie 2009 ▲ Pomenirea Sfinţilor Părinţi este o notă distinctivă a Ortodoxiei, întrucât Părinţii sunt cei care ne-au transmis învăţătura cea adevărată a Sfinţilor Apostoli. Ei sunt învăţători, mai înainte de orice în măsura în care sunt şi mărturisitori ai credinţei de partea şi în numele Bisericii. Ei sunt o autoritate pastorală în Biserică, întemeiată pe lucrarea Duhului Sfânt, Cel Ce împărtăşeşte Bisericii harul şi viaţa plină de iubire a Sfintei Treimi. Prin Sfânta Treime - numită de părintele Dumitru Stăniloae „structura supremei iubiri“ - ni se descoperă că Dumnezeu este iubire, care coboară la toate făpturile. Precum soarele luminează toate prin însăşi existenţa sa, tot astfel Sfânta Treime luminează şi sfinţeşte pe om şi întreaga creaţie. Această lumină a Sfintei Treimi ne este împărtăşită mereu de la Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh. Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt ne încredinţează că misiunea Bisericii în lume este una de mărturisire a Sfintei Treimi: „Veniţi, popoare, să ne închinăm Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri: Fiului în Tatăl împreună cu Sfântul Duh“. Taina Treimii ni se înfăţişează astfel în imnul Vecerniei mari din Duminica Cincizecimii: „Tatăl a născut fără de ani pe Fiul, Cel împreună veşnic şi împreună pe scaun şezător; şi Duhul Sfânt era în Tatăl preaslăvit împreună cu Fiul: o Putere, o Fiinţă, o Dumnezeire, Căreia toţi închinându-ne, zicem: Sfinte Dumnezeule, Cel Ce toate le-ai făcut prin Fiul, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh, Sfinte tare, prin Care pe Tatăl am cunoscut şi Duhul Sfânt a venit în lume, Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel Ce din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Treime Sfântă, slavă Ţie!“ („Slavă... şi acum...“, la „Doamne, strigat-am“, de la Vecernia mare din Duminica Cincizecimii). Prin Pogorârea Duhului Sfânt, umanitatea însăşi devine spaţiul sau mediul luminos şi sfinţit al iubirii dumnezeieşti. La această sărbătoare, popoarele şi persoanele umane, împărtăşindu-se de comuniunea treimică prin iconomie, părăsesc dezbinarea Turnului Babel, iar diversitatea lor devine bogăţie a unirii lor în comuniunea unică a Duhului Sfânt: „Odinioară, limbile au fost amestecate pentru îndrăzneala facerii de turn, iar acum limbile au fost înţelepţite pentru slava cunoştinţei lui Dumnezeu... atunci s-a lucrat neînţelegerea (afonia) spre pedepsire, acum se reînnoieşte înţelegerea (simfonia) spre mântuirea sufletelor noastre“ („Slavă... şi acum...“, la stihoavna de la Vecernia mare din Duminica Cincizecimii). Această întrunire poate fi model pentru toate eparhiile noastre româneşti Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt şi cel al Sfintei Treimi sunt lumini ale iubirii veşnice a lui Dumnezeu îndreptate spre lume. Aceste sărbători ne arată şi finalitatea absolută a umanităţii şi a cosmosului, aceea de a participa la slava eternă a lui Dumnezeu. În acest fel, Sfinţii Părinţi ne învaţă că întregul cosmos material este destinat să devină veşmântul luminos al Domnului (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. rom., p. 165). În lumina acestor sărbători sfinte şi sfinţitoare, în fiecare an, la hramul Mănăstirii Buciumeni din Episcopia Dunării de Jos are loc o binecuvântată întâlnire a tinerilor, care a ajuns la a XV-a ediţie. În acest loc, la Sfânta Liturghie săvârşită la altarul din pădure, mulţimea tinerilor gustă din frumuseţea comuniunii împreună cu toţi pelerinii prezenţi la sărbătoare. Liturghia Bisericii devine liturghie cosmică în sânul naturii, unde copacii alcătuiesc - potrivit expresiei unuia dintre tinerii participanţi - „o catedrală verde cu vitralii foşnitoare“. Cu părintească dragoste, îndemnăm pe tineri, prin cuvintele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare din Omilia către tineri, să urmeze în viaţă exemplul albinelor, care „nu zboară la toate florile în acelaşi fel şi, unde se aşază, nu caută să ia totul. Iau numai ce este de folos pentru lucrul lor, iar restul îl lasă şi pleacă“. Felicităm pe Preasfinţitul Părinte Casian, Întâistătătorul Episcopiei Dunării de Jos, pentru dragostea şi jertfelnicia slujirii liturgice şi a lucrării pastorale şi misionare pentru tineri, pe maicile de la Mănăstirea Buciumeni pentru ospitalitate, precum şi pe toţi profesorii şi elevii participanţi la acest eveniment al comuniunii. Binecuvântăm această întrunire, care poate fi model pentru toate eparhiile noastre româneşti, şi rugăm pe Sfântul Vasile cel Mare, „dumnezeiască şi sfântă albină a Bisericii lui Hristos“, să ne ajute cu mijlocirile sale, „stând înaintea Treimii Celei deofiinţă“ (slujba Sfântului Vasile cel Mare - Mineiul pe luna ianuarie). Cu multă preţuire şi binecuvântare, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române