„Mai aproape de Dumnezeu“, în bisericuţa de la Todireşti

La Todireşti, în judeţul Suceava, o bisericuţă de lemn ridicată la 1782 spune, tuturor celor care trec să o vadă, o poveste adevărată despre oamenii şi credinţa altui veac.

Mică, albă ca laptele, cu ferestre cât o palmă, încovoiată de trecerea anilor, stă pitită printre bătrânele cruci ale cimitirului, albe şi ele. Din drum, doar acoperişul se zăreşte. O miniatură aşezată în mijlocul întinderii de morminte, de parcă n-ar vrea să stingherească pe nimeni cu prezenţa sa. Aşa se arată privirii bisericuţa de lemn de la Todireşti, construită, potrivit tradiţiei, la 1782. Liniştea şi frumuseţea locului, aşezarea, ca pe o palmă deschisă, pacea tainică dinăuntru, sfinţii bătrâni privindu-te de pe icoane înnegrite, ferestruicile - ca nişte spărturi către cer, totul te duce cu gândul la simplitatea unei vieţi ce odinioară se trăia în acord cu tine însuţi, cu natura şi cu ce era "dat de la Dumnezeu".

Ridicată la Chetroasa, în coasta dealului Osoi, din care todireştenii au scos, generaţii de-a rândul, piatră, bisericuţa a slujit comunităţii până în 1998, când s-a sfinţit un nou lăcaş. De atunci a rămas tristă şi singuratică în mijlocul cimitirului. Îşi mai deschide uşile pentru slujbele de înmormântare, de hramul Înălţării Sfintei Cruci şi în sâmbetele din Postul Paştelui. În rest, iernile trec de-a valma peste firava sa îmbrăcăminte de lemn şi lut, pe care timpul a lăsat urme adânci.

Biserica de lemn de la Todireşti, înscrisă în categoria monumentelor istorice, prezintă o notă distinctă în rândul bisericilor de lemn ale Sucevei. Construită din bârne de brad, pe talpă de stejar, bisericuţa a fost lutuită pe exterior, pentru a proteja interiorul de frig şi umezeală. Din nefericire, astăzi lăcaşul se află într-o stare accentuată de degradare, necesitând lucrări urgente de consolidare. Ultimele intervenţii de consolidare au fost făcute în urmă cu 50 de ani.

Particularităţile stilului arhitectural

Micul lăcaş este construit din bârne de brad, încheiate la colţuri "în coadă de rândunică", pe tălpi de stejar şi fundaţie de piatră de râu. Ulterior, soclul de piatră a fost tencuit. Iniţial, construcţia a fost acoperită cu draniţă, peste care s-a aşezat un înveliş de tablă, reînnoit în 1963. Pereţii exteriori sunt lipiţi cu lut, aşa cum se obişnuia, odinioară, la casele ţărăneşti din lemn, şi văruiţi în alb.

Ridicată de meşteri de-ai locului, coordonaţi, conform pisaniei, de un anume Simion Ciocîrlan, bisericuţa e o bijuterie a artei populare a lemnului. Un element cu totul distinctiv îl constituie suita de console pe care se sprijină acoperişul - o dantelărie cioplită cu migală, în prelungirea căpriorilor, şi aşezată sub streaşină. "În istoric aşa este prezentată - ca fiind lipită cu lut. Nu ştiu dacă de la bun început. În 1934 s-au făcut ceva reparaţii şi s-a construit clopotniţa de la poartă. Până atunci pridvorul deschis de la intrarea în biserică deservea drept clopotniţă", explică pr. Leonard Tomoiagă, parohul de la Todireşti.

De altfel, pridvorul deschis, construit din piatră, în secolul XIX, cu acele arcade elegante, este unul dintre elementele ce particularizează biserica de la Todireşti în rândul celorlalte lăcaşuri de lemn ale Sucevei. Ancadramentul uşii de intrare prezintă decoraţiuni incizate în formă de opturi înlănţuite.

De-a lungul existenţei sale, biserica a fost reparată în mai multe rânduri. Cele mai consistente astfel de intervenţii au avut loc, se pare, în secolele XIX-XX. În această perioadă a fost construit pridvorul deschis, din zidărie de piatră, ceva mai detaşat de corpul propriu-zis al lăcaşului, pentru a nu apăsa cu greutatea peste bârne, pereţii au fost tencuiţi atât la exterior, cât şi la interior, iar acoperişul a fost învelit cu tablă în două rânduri.

Interiorul păstrează inventarul de la 1782

Frumuseţea ctitoriei în lemn de la Todireşti este desăvârşită de odoarele de interior, majoritatea păstrate chiar de la momentul ridicării sale. Catapeteasma este cea originală şi păstrează icoane deosebit de valoroase. "După ştiinţa mea, iconostasul a fost pictat în ulei, iar icoanele s-au păstrat în stare bună, aşa cum au fost ele la 1782. De altfel, catapeteasma nu a fost niciodată restaurată", spune părintele Tomoiagă.

De asemenea, în interior se păstrează strane şi mobilier bisericesc vechi, precum şi icoane de bună calitate şi cărţi de cult vechi.

Monumentul poartă două hramuri: "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" (8 noiembrie) şi Înălţarea Sfintei cruci (14 septembrie).

Monumentul trebuie salvat

Vechimea lăcaşului, precum şi valoarea sa arhitecturală constituie doar două dintre argumentele pentru care acest monument trebuie salvat. Parohia are deja în derulare un proiect de restaurare integrală a exteriorului, partea cea mai afectată, de altfel, a lăcaşului. "Acum suntem în faza de realizare a documentaţiei pentru un proiect de restaurare. Vrem să schimbăm acoperişul, să-l lărgim cu o poală care să protejeze pereţii. Vom vedea dacă vom putea să o păstrăm tot aşa lipită cu lut pe dinafară. Cred că aici e distincţia acestei biserici", spune părintele paroh.

Migălosul proces de restaurare va presupune şi o expertiză tehnică asupra gradului de degradare a lemnului, foarte atacat de cari pe exterior. Vor fi realizate lucrări de subzidire şi se va verifica dacă talpa bisericii va trebui înlocuită. După ce lucrările de exterior vor fi fost executate, parohia va trece la faza de proiectare, în vederea renovării interiorului. Aici este nevoie urgentă de intervenţie, mai ales în ce priveşte restaurarea catapetesmei, deoarece icoanele, înnegrite de fum, abia îşi mai păstrează contururile.

"Aici e atâta linişte... aproape ca-ntr-un schit"

Comunitatea de la Todireşti s-a micşorat în timp, aşa cum se întâmplă, din păcate, în mai toate satele Moldovei. Bătrânii care-au mai rămas însă sunt legaţi de vechea bisericuţă din cimitirul satului, către care se îndreaptă ori de câte ori simt nevoia apropierii de Dumnezeu, în rugăciune. "Oamenii sunt foarte legaţi de biserica asta veche. Aici s-au botezat, aici s-au cununat. Când slujesc aici îi văd că au o trăire specială, un sentiment deosebit. Se simte lucrul ăsta. Cred că bisericuţa asta îţi dă sentimentul că eşti mai aproape de Dumnezeu. Aici vin puţini oameni, mai ales în slujbele din Postul Mare, şi e atâta linişte... aproape ca-ntr-un schit", spune preotul Leonard Tomoiagă.