Maica Domnului, Maica Vieţii
Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului, un timp duhovnicesc când suntem invitaţi să urmăm modelul de ascultare şi credinţă al Sfintei Fecioare Maria. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm exemplul de pace şi bucurie sfântă pe care ni-l oferă Maica Domnului. Definitoriu din perspectivă teologică pentru această perioadă duhovnicească este troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”.
Din textul acestui tropar vedem că Maica Domnului este numită „Maica Vieţii”. În calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu prin naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ea este, prin Fiul ei care prin Jertfa şi Învierea Sa ne-a dăruit viaţă veşnică, Maica Vieţii, adică a Celui care este Calea, Adevărul şi Viaţa.
Mai presus de toate mamele, Preasfânta Fecioară Maria este cea care L-a născut pe Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu Cel prin care Dumnezeu Tatăl a creat toate în Duhul Sfânt, deci şi pe om. Fiind mama Celui care ne-a dat viaţă şi prin El am primit şi posibilitatea vieţii veşnice, este normal ca troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului în sinteza sa teologică să o numească „Maica Vieţii.” În această calitate, ea „este şi modelul desăvârşit pentru toate mamele de pretutindeni şi de totdeauna”, după cum spune părintele profesor Vasile Mihoc.
Maica Domnului, în calitatea ei de Maică a Vieţii, este cea care ne arată prin viaţa ei calea către dobândirea vieţii veşnice. Biserica o laudă în imnurile ei: „Bucură-te, uşă a cerului...” sau „Bucură-te, Biserică sfinţită şi rai cuvântător”. Ea este uşă a Raiului pentru că prin voia ei plină de ascultare S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care prin Învierea Sa ne-a deschis porţile Raiului, închise de păcatul protopărinţilor Adam şi Eva.
Despre exemplul vieţii ei ca predică tăcută a urmării necondiţionate a Fiului ei, Hristos Domnul, scrie şi Episcopul Vasile Coman: „Ea a propovăduit Evanghelia prin pilda vieţii ei. Prin credinţa ei, prin curăţia vieţii, prin dragostea ei de mamă, prin ascultarea ei şi prin urmarea îndeaproape cu dragoste şi smerenie a Domnului Iisus Hristos, de la naştere în peştera Betleemului până sub cruce”.
Pentru noi, creştinii, ea este Maica Vieţii pentru că datorită ei am redobândit viaţa cea netrecătoare din Rai. Ea, în calitate de Noua Evă, prin naşterea Fiului lui Dumnezeu, ni-L dăruieşte tuturor pe Domnul Vieţii, Hristos Mântuitorul nostru, ce ne-a adus viaţa veşnică. Dacă prin păcatul neascultării Evei am pierdut viaţa veşnică din Rai, prin ascultarea Noii Eve, Maica Domnului, prin Fiul ei Iisus Hristos am dobândit viaţa veşnică din Raiul deschis de jertfa Lui mântuitoare. De aceea ea care s-a mutat la viaţă prin Adormirea ei, fiind Maica Vieţii, prin rugăciunile ei către Fiul ei Domnul nostru Iisus Hristos ne dăruieşte cărarea izbăvirii din moartea sufletească şi viaţa veşnică.