Maica Domnului, pelerinul neadormit al iubirii reînviate comunitar

Maica Domnului, prin sfânta sa icoană făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, se deplasează în fiecare an în Arhiepiscopia Dunării de Jos, purtată în pelerinaj timp de două săptămâni. Trece prin 150 de sfinte lăcașuri și atâtea localități, ceea ce înseamnă o călătorie tainică, dar și efectiv liturgică și comunitară. Putem aprecia cu smerenie că reprezintă o cale a pocăin­ței, un drum al reîntoarcerii acasă, o mărturie misionară unică de refacere a comuniunii preo­țești și ecleziale prin inițiativa, râvna, nevoința și oferirea de jos în sus, de la Maica Domnului din icoană spre icoanele vii, creștinii.

„Comoară de mântuire și izvor de nestricăciune, turn de tărie și ușă de pocăință ai arătat pe ceea ce Te-a născut pe Tine!”; „Bucurie a toată lumea”; „Bucuria tuturor”; „Apărătoarea și liberarea tuturor creș­tinilor”; „Lauda a toată lumea”; „Casa Domnului”; „Slava creș­ti­ni­lor”; „Masa Domnului”; „Biserică”; „Năstrapa de aur”; „Rai cuvântător”. Aceste fragmente culese din bogata comoară duhovnicească a rugăciunii atotcuprinzătoare adresate Născătoarei de Dumnezeu în cunoscutul și prea­îndrăgitul balsam sufletesc - Paraclisul Maicii Domnului - devin, în Postul Sfintei Adormiri, „trepte”, „aripi” nevăzute, „glas” îngeresc din adâncul inimii smerite și „cale” prin pocăință în „pelerinajul” unic al creștinilor către „acasă”.

Acolo ne întâmpină oști nevăzute, glasuri armonioase fără de tăcere și brațele deschise ale Mamei cerești și pământești, cu buchetele și petalele florilor binemirositoare și multicolore culese din imensa ei Grădină.

De pe potecile individuale, cu merindea agonisită după râvnă și putere, creștinii de toate vârstele, din toate spațiile vitale, în toate stările sufletești și omenești, ne adunăm pe calea cea strâmtă și uneori abruptă, la propriu și la figurat, în clipe de jertfă, de nevoință, de meditație și de rugăciune, după măsurile noastre, cu credința unei întâlniri comunitare, în care pu­terile slăbite se revigorează, ostenelile omenești se estompează, grijile lumești se atenuează și pașii înainte continuă urcușul spre Cineva, exact precum ni se întâmplă când dorul istovitor ne poartă spre mama și bunica ce ne așteaptă cu brațele deschise, cu ochii înlă­cri­mați și cu bucuria hrănitoare sufle­tește și omenește, pe prispa căsuței, asemenea pridvorului Raiului.

Nu întâmplător, și în viața tra­dițională și tihnită, pe acordurile melosului popular, ne mângâie inimile acele creații nemuritoare care ne duc „pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai”, la Măicuța Sfântă, în Grădina Raiului, care este, într-o viziune spirituală, dar și efectiv un spațiu sfințit prin rugăciune, hărnicie și omenie, din generație în generație... curtea de flori, livada înflorită, câmpul greu de grâul din care facem făina de „prescuri pentru cuminecături”, „brazii și păltinașii” potecilor montane și troițele flancate de cofița cu apă și colțul de pită, de la răspântiile drumurilor din lumea noastră spre noi înșine și către casa primitoare, mai ales cea țărănească, iar de acolo, către cea a Maicii Domnului, mănăstirea.

Mănăstirea este, prin Maica Domnului, și „ușa cerului”, și „rugul nemistuit” al rugăciunii neîncetate, și „casa Domnului”, unde nu se sfâr­șesc niciodată „pâinea cea cerească” și „pâinea noastră cea de toate zilele”.

Dar la noi, în pofida inevitabilei acomodări cu mersul vieții oamenilor în modernitate, temelia casei fără zăvoare la ușile iubirii fraterne și a solidarității ospitaliere, mănăstirea lasă întâietate Mamei cerești atât cultic, cât și omenește, încât în spațioasele odăi ale pelerinilor și în mirificul grădinilor înflorate ca niște pajiști ale Raiului încăpem toți cei însetați de „apa cea vie” a păcii lăuntrice. Ne întoarcem, în fond, pe calea pelerinilor, la marele ospăț al Mamei care se mută, prin adormire, de pe pământ la cer, pentru a ne oferi prezența sa neadormită prin vederea ochilor ei blânzi, mereu veghetori și prin brațele ei în care stă și Mântuitorul Prunc, dar și noi toți, fiii și fiicele ei, care redobândim în brațele materne libertatea filială.

Aceste simple observații în timpul călătoriei pe potecile pelerinului în casă, acasă, la serviciu, în concediu, în țară și în lume sau, efectiv, spre biserică, la sfintele slujbe, în genunchi, la spovedanie și, mai cu seamă, către sfintele mănăstiri, toate la un loc pot deveni adevărate mărturii ale credinței, ale pocăinței și ale viețuirii comunitare în, poate, cea mai ispititoare etapă a opțiu­nilor noastre pe „calea cea largă”.

Dar, chiar și așa, mulți alegem ceea ce ne face mai umani, mai atenți la noi înșine și la semenii noștri, în duh pașnic și cu atitudini smerite, cu speranța redobândirii sănătății atât sufletești, dar și a celei omenești - „comoara” nefurată a normalizării relațiilor socio-umane, locale și universale.

Mama cerească este și „Acoperământ” pentru toate neamurile, și „ușă” deschisă către inimi, precum și „masă” ospitalieră pentru cei săraci, străini, oprimați și lipsiți de iubire de mamă.

Pe mulți, de acasă și din lume, ne reunește în Grădina sa imensă, România mănăstirilor și a „potecilor” frățietății milostive, Maica Dom­nului, mai ales la Sfânta sa Ador­mire, prin care „lumea nu a părăsit”. S-a „mutat” la Viață pentru a nu ne îndepărta noi de fireasca viețuire și de pregustare a bucuriilor veșniciei, încă de aici.

Sfântul Sinod, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a pregătit, concret, în continuarea acestei prăznuiri a Maicii Domnului, manifestarea obșteștii regăsiri și întâlniri fraterne românești printr-o sărbătoare: „Duminica Românilor migranți”.

Și în Eparhia Dunării de Jos, devotații și harnicii preoți de la parohii, împreună cu evlavioșii credin­cioși de toate vârstele, parcurg înțelept, echilibrat și responsabil, așa cum arată Sfânta Biserică, etapele liturgice, particulare și comunitare, după râvnă și condiții, prin pașii către sine, către aproapele, către locurile de pelerinaj și, mai cu seamă, către blândețea, bunătatea, ajutorul și iubirea Maicii Domnului, „Bucuria tuturor celor necăjiți”.

Ne folosim de ospitaliera primire a acestor gânduri în paginile cotidianului nostru bisericesc „Ziarul Lumina” pentru a mărturisi, în stare de recunoștință, de prețuire și de reală admirație, despre creștinii-pelerini de la sate și orașe, călăuziți jertfelnic și echilibrat de preoți și de cinul monahal.

Subliniem, în primul rând, pelerinajele, mai ales la mănăstiri, în județele Galați și Brăila și nu numai, ale tinerilor, elevilor și vârstnicilor, în cunoscutele de acum tabere, ce reprezintă prilejuri excepționale de revigorare și descoperire a valorilor adevăratei copilării, trăite și exprimate pe viu, în viul activităților care-i pun pe prim-plan tocmai pe ei, copiii și tinerii - și nu atât programele în sine, de multe ori „la modă”! În aceste interesante întâlniri tinerii se conduc, cel mai adesea, și spre ei înșiși, nu numai spre ceea ce le oferă exterior altcineva. Și astfel, ei sunt o comoară neprețuită a înțeleptei continuități tradiționale, în contextul lumii moderne.

Dar ceea ce primează în tot Postul Adormirii Maicii Domnului, în eparhie, ca mărturie smerită, rămâne, fără îndoială, Pelerinajul Maicii Domnului prin Sfânta Icoană făcătoare de minuni, „Izbăvitoare de secetă”, de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Adam, județul Galați.

De obicei, percepem pelerinajul ca demers, chiar și fizic, spre anumite centre spirituale. Însă, duhov­nicește, adânc și tainic, Domnul este, de fapt, Pelerinul iubirii părin­tești și cerești către noi, pământenii, iar noi întoarcem, după putere și dorință, pelerinajul pe „poteca” rugăciunii, „cu picioarele pe pământ, dar cu mintea la Cer” (Sfântul Ioan Scărarul).

Dar și preoții, și creștini au ini­ția­tivele îndătinate, iată, de trei decenii, de sfințitoare așteptare a Maicii Domnului „acasă” la ei. Sufletul, inima, gândurile, dorințele, rugăciunile, postirea, faptele milosteniei și, mai ales, cele opt Sfinte Liturghii oficiate, la solicitarea credincioșilor și a tinerilor, noaptea, care astfel devine spiritual zi, pot rămâne o mărturie pe care să o așezăm pe altarele inimilor noastre.

Ploaie de lacrimi curățitoare de păcate, lumini ale sufletelor purificate și dumnezeiești stări prin primirea Preacuratelor Taine, ploaie din belșug la Galați și la Brăila, pe tot traseul pelerinajului, brațe fraterne deschise filantropic, toate acestea ne arată adevărul mântuitor: „Întru adormire, lumea nu ai părăsit”!