„Maica Domnului să ne ajute să devenim un «chivot» în care Hristos să Se întrupeze!”
Sâmbătă, 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la paraclisul Reședinței episcopale din Huși.
Ierarhul a amintit în cuvântul de învăţătură de Chivotul Legii din perioada vechi-testamentară, pe care l-a asemuit cu Maica Domnului: „Biserica ne pune spre prăznuire unul din evenimentele legate de cea care L-a adus pe Dumnezeu-Fiul printre oameni: Sfânta Fecioară Maria, cea mai curată și mai minunată dintre toate făpturile pe care Dumnezeu le-a creat. Părinții Bisericii noastre o numesc pe Maica Domnului «atotfrumoasa» sau cea în care s-au sălășluit darurile suprafirești pe care Dumnezeu-Treimea le poate revărsa asupra omului. Ori de câte ori sărbătorim momentul intrării în templu a Maicii Domnului, ne gândim la profunzimile pe care acest lucru le implică. Textele liturgice, inspirate din cuvintele Sfântului Apostol Pavel (Evrei 9, 1-7), care s-au citit la Apostol, o numesc pe Maica Domnului ca fiind «chivot sfânt, chivot poleit cu aur». Sărbătoarea aceasta are o legătură deosebită cu Vechiul Testament. Maica Domnului este numită de imnografi «chivotul cel sfânt al lui Dumnezeu». Așa cum Chivotul Legământului era semnul prezenței lui Dumnezeu, locul unde se cobora slava lui Dumnezeu în chipul unui nor, tot așa, și Sfânta Fecioară Maria, în momentul în care a primit vestea de la Îngerul Gavriil că Îl va naște pe Dumnezeu-Fiul, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, puterea Celui Preaînalt a umbrit-o. Toiagul lui Aaron care a odrăslit este chipul fecioriei Maicii Domnului, iar Tablele Legii sunt Legea Harului pe care Hristos a adus-o odată cu întruparea Sa. Maica Domnului să ne ajute să devenim un «chivot» în care Hristos să Se întrupeze!”