Binecuvântare patriarhală în zi de hram la Mănăstirea Cernica
În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul), 11 aprilie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în mijlocul obştii monahale a mănăstirii ilfovene Cernica, întrucât vechea vatră de rugăciune şi cultură şi-a sărbătorit unul dintre ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. După Sfânta Liturghie, Patriarhul României a binecuvântat Casa Memorială „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani”, muzeul şi trapeza pentru pelerini a aşezământului monahal.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat faptul că Evanghelia Duminicii a 4-a din Postul Sfintelor Paşti, a Vindecării fiului lunatic (Marcu 9, 17-32), ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos îi vindecă pe oameni de îndoială, de boală şi de nepricepere duhovnicească. „Evanghelia de astăzi ne arată trei vindecări pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a făcut: a întărit credinţa slabă a tatălui unui copil bolnav, a vindecat copilul bolnav, eliberându-l de duhul mut şi surd care-l stăpânea, şi i-a vindecat sau eliberat pe ucenicii Săi de nepriceperea duhovnicească privind importanţa şi puterea rugăciunii şi a postului. Mântuitorul ne arată puterea Sa vindecătoare, izvorâtă din iubire smerită şi milostivă faţă de oamenii care suferă”, a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul României a precizat că Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când a auzit că ucenicii Săi nu au putut să alunge demonul mut şi surd din copil, a constatat că, de fapt, era slabă credinţa tatălui, că ucenicii nu aveau pricepere duhovnicească şi că era slabă şi credinţa poporului. Preafericitul Părinte Daniel a subliniat apoi că Biserica a rânduit în mod deosebit ca pasajul evanghelic al vindecării lunaticului să fie citit în Postul Mare „pentru a ne arăta cât de importantă este rugăciunea fierbinte unită cu postul. «Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post» (Marcu 9, 29). De ce este important postul, însoţit de rugăciunea fierbinte? Pentru că, atunci când omul posteşte, se smereşte şi se poate concentra mai mult în rugăciune către Dumnezeu. Transformă foamea şi setea fizică în foame şi sete după Dumnezeu. Când omul posteşte şi se roagă smerit, atunci, nu mai este plin de sine, de duhul egoist al sinelui, ci prin rugăciune se umple de Duhul Sfânt şi pentru că Duhul Sfânt vine în omul care se roagă fierbinte, în stare de post şi de smerenie, duhurile necurate se tem de prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în omul smerit. Numai de Duhul Sfânt care locuieşte în oamenii smeriţi şi rugători se tem demonii cei necuraţi şi răi”, a explicat Părintele Patriarh Daniel. De asemenea, Patriarhul României a evidenţiat că nu este suficient să poruncim duhurilor rele să iasă din omul stăpânit de ele, ci trebuie să avem prezent pe Duhul Sfânt în noi: „Duhurile necurate nu se tem nici de cuvintele frumoase, nici de cuvintele aspre sau severe, ci doar de puterea smereniei prin care dobândim prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în noi”.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, dascăl al postului, al rugăciunii şi al pocăinţei. „Sfântul Cuvios Ioan Scărarul este pomenit în Duminica a 4-a din Postul Sfintelor Paşti, deşi el mai are în data de 30 martie o zi de pomenire. Se numeşte «Scărarul» pentru că a scris o carte numită Scara paradisului sau Scara virtuţilor. Această carte a fost ca un manual de viaţă duhovnicească, secole de-a rândul fiind citită în mănăstiri pentru îndrumarea călugărilor, dar apoi a început să fie citită şi de credincioşii mireni, postitori şi rugători. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările Utreniei din această duminică lauda monahilor, scara virtuţilor, îndrumător sau călăuzitor pe drumul mântuirii. În această zi, el nu este doar lăudat, ci este şi chemat în rugăciune ca să fie sprijin şi ajutor celor care se roagă şi postesc mult şi doresc să se pregătească prin spovedanie şi împărtăşanie pentru sfânta şi marea zi a Învierii Domnului. Sfântul Ioan Scărarul a trăit 70 de ani, din anul 579 până în anul 649, şi era din părţile Palestinei. A trăit ca monah în părţile Muntelui Sinai şi a fost egumen al unei mănăstiri din acest munte timp de 10 ani, din anul 639 până în anul 649. El este un dascăl al rugăciunii, al pocăinţei şi al postului, arătându-ne în cartea sa, Scara, cum se pot elibera oamenii de patimi egoiste şi cum dobândim virtuţi. Cele mai importante virtuţi din cartea sa sunt: smerenia şi iubirea. Cu cât omul devine mai duhovnicesc, cu atât devine şi mai smerit, căci smerenia este adevărata dovadă a sfinţeniei. Omul care este sfânt ascunde virtuţile sale, este discret, se consideră pe sine mai păcătos decât ceilalţi oameni şi are iubire smerită şi milostivă”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.
Totodată, Preafericirea Sa a vorbit şi despre viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, dascăl al rugăciunii neîncetate: „Sfântul Calinic s-a născut la Bucureşti în 1787. La 20 de ani, în 1807, a devenit călugăr în Mănăstirea Cernica, unde a fost primit de stareţul Timotei, care a urmat stareţului Gheorghe de la Cernica. A învăţat de la stareţul Timotei Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus, încât, după un an de smerită ascultare şi multă rugăciune, a fost tuns în monahism. Din botez se numea Constantin, iar în 1808 a primit numele de Calinic. În acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon. După cinci ani, în 1813, a fost făcut preot şi după alţi cinci ani, în 1818, a devenit stareţ al Mănăstirii Cernica şi a păstorit timp de 32 de ani. Când a ajuns stareţ, a zis: Eu nu am venit aici să mă odihnesc în ostenelile altora. A îmbinat rugăciunea cu munca, astfel a construit biserica aceasta şi chiliile din jur, precum şi bolniţa mănăstirii. A construit şi marea Biserică „Sfânta Treime“ de la Mănăstirea Pasărea, unde mama Sfântului Calinic a fost vieţuitoare. A fost nu doar un om al rugăciunii, ci şi al acţiunii. A fost un foarte bun duhovnic şi un foarte harnic stareţ. Avea o pasiune deosebită la construirea bisericilor să urce pe biserică şi el să pună cheia de boltă. Sfântul Calinic a făcut şi multă milostenie, de aceea a fost foarte apreciat, mai ales de domnitorul Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei, care l-a rugat insistent să accepte să fie Episcop al Râmnicului. Întâistătătorul Bisericii noastre a mai amintit şi de faptul că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a prezis ziua trecerii sale la Domnul: „Cu 14 zile înainte de a trece la Domnul a prezis ziua în care va muri. S-a mutat din această viaţă la 11 aprilie 1868, în Sâmbăta Mare, cu o zi înainte de Sfintele Paşti. A fost făcător de minuni încă din timpul vieţii şi a vindecat o mulţime de oameni bolnavi. Pentru viaţa lui sfântă, în 1950, vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian a propus Sfântului Sinod canonizarea lui. A fost canonizat în 1950, iar proclamarea canonizării s-a făcut în 1955. Atunci, osemintele lui au devenit moaşte şi au fost mutate din pridvorul bisericii într-o raclă. Sfântul Calinic de la Cernica este o icoană a monahismului românesc, ce uneşte rugăciunea cu acţiunea”.
Patriarhul României a oferit Mănăstirii Cernica tămâie naturală din Oman, precum şi mai multe cărţi apărute recent la editurile Patriarhiei Române. Din partea protos. Vasile Pîrjol, stareţul Mănăstirii Cernica, Preafericirea Sa a primit o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, au binecuvântat Casa Memorială „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani”, Muzeul Mănăstirii Cernica şi trapeza pentru pelerini a aşezământului monahal. Cei care au contribuit la realizarea lucrărilor au primit din partea Preafericirii Sale Diploma omagială 2020 cu Medalia comemorativă 2020, cu chipurile Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica şi Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv.