Mănăstirea Chiajna‑Giulești din Capitală are un nou stareț

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 19 Aprilie 2022

Începând cu data de 1 martie, Mănăstirea Chiajna-Giulești din sectorul 6 al Capitalei are un nou stareț în persoana părintelui protosinghel Antim Bâru. Fost slujitor la Mănăstirea Antim, acesta a fost instalat în calitatea de stareț al așezământului monahal în data de 11 aprilie şi hirotesit protosinghel  la 14 aprilie, alături de alți patru ieromonahi din Arhiepiscopia Bucu­reștilor.

Părintele protosinghel Antim Bâru a vorbit, la început de drum, despre noua sa slujire și despre misiunea încredințată de Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel: „Tot binele pe care îl avem și toată fapta bună pe care o săvârșim sunt ale lui Dumnezeu și de la Dumnezeu. Merg la drum cu aceste cuvinte, scrise de Sfântul Teofan Zăvorâtul, văd în alegerea mea ca stareț al Mănăstirii Chiajna-Giulești aceeași lucrare a lui Dumnezeu care l-a ghidat și pe Sfântul Antim Ivireanul, al cărui nume îl port. De asemenea, chemarea în rangul de protosinghel constituie, așa cum a punctat și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, o preferință a lui Dumnezeu, deci tot o lucrare divină. De aceea, avem datoria de a-I mulțumi pentru toate”.

Noul stareț a intrat în monahism în anul 2015 la Mănăstirea Antim din Capitală. În anii următori a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah pentru acelaşi aşezământ monahal. În prezent, este doctorand al Școlii Doctorale a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, informează Agenția de știri BASILICA a Patriarhiei Române.