Mănăstirea misionară de la Poiana Mărului

Situată în peisajul turistic bănăţean din staţiunea Poiana Mărului, Episcopia Caransebeşului, judeţul Caraş-Severin, mănăstirea aflată sub ocrotirea celui care a trăit în smerenia călugărului dinainte de vreme, Sfântul Ioan Botezătorul, a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din Parohia Măru înainte de Revoluţia din 1989.

Lucrările începute au fost sistate din cauza opoziţiei regimului comunist, însă odată cu reînfiinţarea episcopiei în anul 1994, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire episcop Emilian Birdaş al Caransebeşului, s-au reluat lucrările de ctitorire, care s-au întrerupt la scurt timp din lipsă de fonduri. Reluarea construirii aşezământului monahal a început în anul 2000, când, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Laurenţiu al Caransebeşului, s-au demarat lucrările de ridicare a bisericii mănăstireşti, finalizate doi ani mai târziu. Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a hotărât, la 1 februarie 2007, schimbarea destinaţiei mănăstirii, transformând-o în schit de călugăriţe. Biserica zidită în cadrul complexului monahal şi-a primit târnosirea la 24 iunie 2008, prin lucrarea mâinilor Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, după osteneala de doi ani a monahiei stareţe Olimpiada Tiliuţă, împreună cu obştea de călugăriţe. Osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a chiliilor, trapezei şi anexelor gospodăreşti. Printre activităţile administrative, călugăriţele vieţuitoare se îndeletnicesc şi cu confecţionarea de veşminte preoţeşti în atelierele de broderie şi croitorie. "În liniştea acestor locuri, desfăşurăm şi o activitate misionară cu puţinii credincioşi localnici din această staţiune. Avem 26 de credincioşi care îşi trăiesc viaţa aici zi de zi, la care se adaugă alţii din satele învecinate, din Caransebeş, din Oţelu Roşu, dar mai ales din Timişoara, care şi-au găsit liniştea relaxării sfârşitului de săptămână în aceste locuri. Dorinţa noastră este ca toţi aceşti turişti să devină şi pelerini, închinându-se în mănăstirea noastră", ne-a mărturisit părintele Casian Ruşeţ, slujitor la schitul din Poiana Mărului. Fiecare zi în Poiana Mărului apune în simplitate, dar întotdeauna în aceeaşi măreţie a munţilor care o îngrădesc. Sunetul clopotelor, glasul slujbei de seară şi pasul domol al celor care vieţuiesc în schit se aşază lin peste tinda mănăstirii, ca un aşternut. Munca şi rugăciunea de zi cu zi a maicilor aduc aminte de cuvintele călugărului: "Ora et labora". Veşmintele preoţeşti pe care maicile le confecţionează pare că sunt ţesute în suflet mai întâi, bucuria confecţionării lor înnobilând schitul. "Avem multe lucruri de împlinit la mănăstirea noastră. Actualmente ne desfăşurăm viaţa de zi cu zi la biserica schitului, în atelierul de croitorie şi, bineînţeles, în corpul de chilii, recent finalizat şi renovat. Ne propunem să ctitorim un corp de chilii mai generos, cu mai multe dependinţe, unde să putem primi oaspeţi. Dorim să plantăm o livadă şi să împrejmuim incinta schitului. Toate cu ajutorul lui Dumnezeu şi la vremea rânduită, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Lucian", ne-a spus maica stareţă Olimpiada Tiliuţă.