Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Ceahlău - Trei zile de acum paisprezece ani

▲ Luni, 6 august a.c, de la ora 9.00, în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, se va sărbători unul dintre hramurile Mănăstirii „Schimbarea la Faţă“ şi „Sf. Voievod Ştefan cel Mare“ de pe Muntele Ceahlău ▲ Biserica a fost ridicată, la peste 1.800 de metri altitudine, în cursul anilor 1992-1993 şi a fost sfinţită de IPS Mitropolit Daniel la 28 august 1993 ▲

Ceahlăul, „muntele sfânt“ al românilor, se spune că poate fi admirat, în zilele senine, până la gurile Dunării. Din iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe culmea care leagă Vârful Toaca de Vârful Ocolaşul Mare din Ceahlău, la o altitudine de 1.850 de metri, s-a construit, în anii 1992-1993, o frumoasă şi impunătoare biserică în întregime din lemn. Înzestrată cu mobilier deosebit, sculptat de Alexandru Huţanu şi catapeteasmă pictată de către călugării din Mănăstirea Sihăstria, îndrumaţi de arhimandritul Florea Bartolomeu, mica bisericuţă e o bijuterie ce împodobeşte astăzi Ceahlăul. Sute de mii de ctitori Slujba sfinţirii locului Bisericii cu hramul „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău a fost oficiată la 6 august 1990, iar lucrările la biserică au început în primavara anului 1992. Materialele de construcţii au fost transportate cu greu de credincioşi din satele Ceahlău şi Bistricioara, de călugări şi călugăriţe, de studenţi, membri ai ASCOR şi de pelerini; dar cea mai mare parte a materialelor de construcţii au fost transportate timp de patru săptămâni cu elicopterele puse la dispoziţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de către Aviaţia Militară. După multe osteneli, biruind înălţimile muntelui şi vitregiile locului, în ziua de 28 august 1993, biserica de pe Muntele Ceahlău era gata pentru sfinţire. Sfinţirea a fost oficiată la 28 august 1993, de către IPS Mitropolit Daniel şi PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi mulţime de binecredincioşi creştini. De atunci, o mână de călugări, trăitori în chiliile săpate în stâncile muntelui din apropierea bisericii, precum sihaştrii de odinioară, se roagă neîncetat pentru mântuirea poporului român, pentru pacea a toată lumea, pentru ca noi toţi să fim feriţi de boli, de necazuri, de ispite şi de rele. Într-un cadru foarte aspru, mai ales în iernile prelungi de pe Ceahlău, călugării au trăit în condiţii dintre cele mai vitrege. Fără chilii, fără loc amenajat pentru pregătirea hranei, fără apă în lunile geroase, deseori fără foc, fără pâine, dormind pe laviţele reci din subteran, după 14 ani, Dumnezeu le-a îndeplinit speranţele de avea chilii noi şi condiţii cât de cât omeneşti de trai. „Panaghia“, o casă pentru pelerinaj şi spaţiu liturgic Pentru a le îmbunătăţi condiţiile de existenţă şi de rugăciune, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a trecut la reamenajarea spaţiului existent în jurul bisericii. Astfel că s-a ridicat Casa „Panaghia“, clădire ce adăposteşte chiliile, bucătăria, trapeza, grupurile sanitare, cămările de alimente şi alte anexe gospodăreşti. Luni 6 august, când pe Muntele Ceahlău se sărbătoreşte hramul Bisericii „Schimbarea la Faţă“, IPS Mitropolit Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi din Iaşi şi din localităţile de la poalele „muntelui sfânt“, va oficia slujba de sfinţire a Casei „Panaghia“. De acum, călugării de pe Toaca nu vor ma fi nevoiţi să trăiască sub pământ, în frig, în umezeală. Lăcaşurile pentru adăpostirea monahilor nu ar fi fost nici azi gata dacă, pe ploaie, pe zăpadă, pe ger, pe vânt, pe arşiţă, inginerul Mircea Precupan, consilier pentru monumente istorice şi construcţii bisericeşti, în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, nu ar fi străbătut lunar, cu pasul, din 2004, cărările muntelui, spre a verifica stadiul lucrărilor şi asigurarea la timp a materialelor necesare. „Pe muntele sacru“, mai aproape de Dumnezeu Pentru noi, cei prezenţi acolo în urmă cu 14 ani, la sfinţirea primei biserici construite pe un munte cu ajutorul elicopterelor, zilele de 27, 28 şi 29 august 1993, când ne-am aflat în preajma înalţilor ierarhi la emoţionantul eveniment, reprezintă un moment plăcut de rememorare a clipelor trăite atunci. Preoţi, monahi, militari, aviatori şi infanterişti din Piatra Neamţ, aproape 5.000 de pelerini eram cu toţii veniţi la închinare mai aproape de Dumnezeu, „pe muntele sacru“. Vineri, 27 august 1993 … Amiaza zilei. La poalele Ceahlăului, în apropierea Mănăstirii Durău, s-au strâns peste 2.000 de oameni. Şi numărul lor este în creştere. Grupuri, grupuri, credincioşii sosesc din cele patru zări: din Bucureşti şi din Grecia, din Timişoara şi din Albania, de la Chişinău şi din Serbia. Mulţi dintre ei au răspuns cu bucurie invitaţiei de a fi prezenţi la sfinţirea unei mănăstiri pe singurul munte considerat sfânt în Carpaţi şi Balcani… Se estimează că până la începerea pelerinajului să se strângă circa 5.000 de credincioşi. Cu toţii sunt uniţi de acelaşi gând: să facă priveghere pe Ceahlău până în zori, când se va sfinţi biserica, a cărei construcţie s-a încheiat ieri, o dată cu aducerea catapetesmei pe munte de către elicopterele militare. …Ora 18.00. Circa 2.000-2.500 de pelerini au reuşit să ajungă pe coama ce leagă Vf. Toaca (1.904m) de Vf. Ocolaşul Mare (1.907m). …Ora 18.30. Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, începe slujba de Priveghere. Răsună, peste Ceahlău, vocile a 100 de preoţi, care intonează, în cor, cântările liturgice legate de hramul noii mănăstiri. Sâmbătă, 28 august, 1993 …Ora 10.00. Momentul culminant. Începe sfinţirea noii biserici cu hramurile „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ şi „Schimbarea la Faţă“. Ruga IPS Mitropolit Daniel se duce până departe, peste culmile Ceahlăului. Piloţii Ioan Ciobanu, Cristiana Galinescu şi Marian Brujban, în formaţii de zbor cu alţi aviatori - Nicolae Naparu, Corneliu Pătruţ, Vasile Harabagiu, Sorin Popa -, au transportat pe munte, în lunile septembrie-octombrie 1992, cele 140 de tone de materiale necesare construcţiei. Ei sunt şi azi prezenţi la sfinţire, cu o singură excepţie: căpitanul-erou Vasile Harabagiu. La scurtă vreme de la întoarcerea de pe Ceahlău, căpitanul-pilot a avut de îndeplinit o misiune grea în Câmpia Bărăganului. Destinul a vrut ca nici el, nici cel împreună cu care zbura să nu se mai întoarcă în viaţă la Baza aeriană de unde îşi luase zborul spre Ceahlău în dimineţile când devenea ctitor al bisericii. Duminică, 29 august 1993 … Ziua a treia. Azi se oficiază Acatistul Sf. Ioan Botezătorul, slujba Ceasurilor şi Sfânta Liturghie. Orele 14.00. Evocarea strădaniilor tuturor celor care au ajutat la înălţarea mănăstirii pe Ceahlău o face, din nou, IPS Mitropolit Daniel. Sunt pomeniţi aviatorii. Sunt pomeniţi, apoi, infanteriştii din Regimentul „Neagoe Basarab“ din Piatra Neamţ, comandat de locotenent-colonelul Gheorghe Cocuz, unul dintre cei mai credincioşi şi evlavioşi comandanţi militari pe care i-a avut Armata Română în toate timpurile. De numele lui se leagă ajutorul dat în nenumărate rânduri Mănăstirii Bistriţa, precum şi schiturilor şi mănăstirilor limitrofe. Din păcate, nu după multă vreme, avea să treacă la cele veşnice. „Militarii noştri - spune IPS Mitropolit Daniel - sunt oameni cu credinţă şi curaj. Toate transporturile - şi cele de anul trecut, şi cele din ultimele zile - au fost de mare ajutor. Cu cele cinci corturi aduse şi montate pe munte, am rezolvat multe probleme în nopţile trecute, când a plouat din abundenţă. Fără corturile Armatei nu ştiu cum ne-am fi descurcat. În plus, staţia de radio şi prezenţa Armatei aici au fost lucruri nu numai eficiente, dar şi simbolice. Vreau să scot în evidenţă în special simbolismul acestei puternice cooperări între Biserica poporului şi Armata poporului. Nu este lipsit de importanţă că această biserică are şi hramul „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“. Am rămas profund impresionat de promptitudinea cu care Armata ne-a dat ajutor. (...) Tuturor ostaşilor din zonă, piloţilor militari, conducerii Ministerului Apărării Naţionale le dorim sănătate multă şi ajutor de la Dumnezeu ca, în anii ce vin, să putem împreună, Biserica şi Armata, să construim şi alte biserici, să ajutăm oamenii la inundaţii, la catastrofe şi la diferite necazuri. Dumnezeu să vă ajute şi să vă binecuvânteze pe toţi“. ▲ „Cu toţii trăim frumuseţea sfinţirii de astăzi“ Despre ce au făcut aviatorii aflăm de la câţiva dintre militarii implicaţi direct în aplicaţiile din acele zile de pe Ceahlău. Locotenent-colonel Ioan Ciobanu, comandant de escadrilă, pilot clasa întâi, instructor de zbor în toate condiţiile meteo: „De îndată ce s-a primit vestea sfinţirii lăcaşului şi s-au obţinut aprobările necesare pentru executarea în această zonă a aplicaţiilor aeriene lunare cuprinse în Planul de pregătire a piloţilor, m-am prezentat aici, împreună cu locotenenţi-coloneii Sandu şi Naragiu, căpitanii Brujban şi Teodorov, maiştrii militari Traian Crişan, Marian Dumitru şi Dionisie Badiu. Timp de patru zile am efectuat, în condiţii meteo grele, peste 20 de ore de zbor, pentru a duce, pe Ceahlău, mobilierul interior al bisericii, corturile pentru noaptea de priveghere, diverse materiale, catapeteasma, precum şi persoane aflate în imposibilitatea de a urca muntele pe jos. Am zburat pe MIG-uri, am făcut şi salturi cu paraşuta, am la activ peste 2.500 de ore de zbor, dar o asemenea misiune, atât de grea, n-am avut niciodată. Am îmbătrânit cu 10 ani. Nu este nici o exagerare. Am dus cu mine, la un moment dat, un reporter de la BBC. La încheierea zborului, după ce şi-a revenit din emoţiile trăite peste creste şi prăpăstii, m-a întrebat ce salariu am. I-am spus. Mi-a spus că şi el este pilot, dar că nu ar face asemenea misiuni nici pentru un salariu de 20.000 de dolari. Oricum, am scăpat cu viaţă. Cred că asta se datorează mai ales faptului că am muncit pe un «munte sfânt». Dumnezeu a fost cu noi.“ Căpitanul Marian Brujban, pilot second în misiunea de pe Ceahlău, pilot clasa întâi, 700 de ore de zbor numai pe elicopter: „Când m-am întors de la Toaca mă simţeam mai obosit decât dacă m-aş fi întors de pe Mont Blanc. Trepidaţiile elicopterului în curenţii şi vârtejurile aeriene de pe valea traseului şi de pe culme mi s-au imprimat în trup. Să spun, de exemplu, despre transportul clopotului. L-am luat de la Sihăstria, ca încărcătură acroşată. Îl puteam lua în cabină, dar pe Ceahlău nu-l puteam da jos. Pe Ceahlău, clopotul trebuia lăsat puţin mai departe de biserică. Or, în toată zona, doar un metru pătrat de teren se preta pentru lăsarea încărcăturii. Stăteam, aşadar, la punct fix, cu o încărcătură acroşată în permanent balans, având reperul… jos, la 1.200 de metri. Nici teoretic, la exerciţiile noastre de pe hartă, nu se putea accepta aşa ceva. O greşeală de un milimetru la lansare se finaliza în mod sigur cu clopotul în prăpastie, pentru că panta terenului în jurul acelui metru pătrat este de 45 de grade“. Maistrul militar principal Traian Crişan, tehnic de bord, instructor de zbor în toate condiţiile, cu 3.200 de ore de zbor, îşi aminteşte: „Am plecat de jos, în prima zi, fără vânt. După cinci minute s-a lăsat ceaţa. Când ne pregăteam de aterizare, ne-am trezit cu vânt de coadă de 28 metri pe secundă. Acesta a înfundat elicopterul. Am căzut de la 80 de metri. Platoul de aterizare însumează doar 30 de metri. Practic ne duceam în prăpastie. Şi totuşi, numai cu ajutorul lui Dumnezeu - tehnic, nu-mi pot explica nici azi - pilotul a reuşit să întoarcă elicopterul cu botul în vânt. Şi totuşi am scăpat...“ Căpitanul Sorin Popa, pilot second, cu 700 ore de zbor, pilot clasa întâi: „Ştiam de la antrenamente şi din literatura noastră militară că la munte se zboară pe partea însorită. Pe Ceahlău, însă, a fost invers. Muntele este aşezat nord-sud, iar încărcătura era în partea de vest. În această situaţie, trebuia să urcăm 1.300 de metri, dinspre vest spre est, deci pe partea umbrită. Am învăţat în câteva ore cât n-am învăţat în toţi anii de până acum. A fost foarte bine că aplicaţia tactică pe care trebuia să o efectuăm în zona de sud, în cadrul pregătirii noastre anuale, a fost transferată la munte şi a coincis cu posibilitatea ca Armata să acţioneze astfel în folosul naţiunii. Combustibilul şi resursele de zbor au fost astfel consumate cu mult mai multă eficienţă, dublă, aş spune: perfecţionarea pregătirii noastre şi ajutorarea monahilor la transportul materialelor pe munte“. Cristiana Galinescu, locotenent-major pilot clasa a 2-a, cu 400 de ore de zbor, participant la cerere la aplicaţiile de pe Ceahlău: „Ştiam că aterizarea se face la munte în panta de urcare şi în pernă de aer, folosind efectul de sol. Pe Ceahlău, am făcut însă aterizări fără efect de sol, pentru că terenul de aterizare are numai 30 de metri pătraţi. În rest, stânci şi prăpăstii care ne puteau înghiţi dintr-un moment în altul. Sunt fericită că o asemenea lucrare dificilă nu şi-a cerut jertfele, cum se întâmplă în astfel de cazuri. Sunt fericită că numele noastre se înscriu printre ctitorii bisericii. Chiar dacă ele nu vor fi încrustate pe frontispiciul bisericii, noi toţi trăim frumuseţea sfinţirii de astăzi şi ne bucurăm de ceea ce am înfăptuit aici în 1992 şi în 1993“.