Mănăstirea Slatina la începutul regimului comunist
Una din componentele planului de revigorare a monahismului în spiritul tradiţiei şi al canoanelor ortodoxe iniţiat de patriarhul Justinian Marina a fost acţiunea de trezire duhovnicească, ce avea să pornească acolo unde viaţa monahicească fermenta cel mai mult şi unde se găseau duhovnici aleşi. Acest gând îl avea patriarhul încă de când era mitropolit la Iaşi, iar cel care trebuia să pună în mişcare frumoasa iniţiativă era arhimandritul Cleopa Ilie, tânărul stareţ al noii Mănăstiri Sihăstria. Nu avea studii teologice, dar deţinea un bogat bagaj teologic care să-l ajute să îndrepte sufletele. Planul pe care îl avea în gând patriarhul l-a pus în practică începând cu septembrie 1949, atunci când smeritul arhimandrit de la Sihăstria şi-a ales 30 de fraţi şi s-a mutat la Slatina lui Alexandru Lăpuşneanu Vodă. A instituit regulile Sfântului Teodor Studitul, al cărui nume îl purta obştea nou-constituită. În fapt, potrivit mărturiei lui Antonie Plămădeală, un vieţuitor al Slatinei din acea perioadă, aceste reguli erau moştenirea primită de Cleopa de la bătrânul Ioanichie Moroi, reîntemeietorul Sihăstriei, pe care la rândul lui o primise prin experienţa de la Muntele Athos. Vieţuirea de la Slatina se caracteriza prin smerenie, post, citirea permanentă a Psaltirii în Biserică, orice faptă săvârşindu-se cu binecuvântare şi orice agoniseală fiind a întregii obşti. La puţin timp, modelul duhovnicesc de la Slatina şi ascultarea de arhimandritul Cleopa au trecut la mănăstirile Râşca, Rarău, Sihăstria, Vatra Moldoviţei şi Cămârzani. În aceste aşezăminte, stareţul Cleopa îi cerceta adeseori pe fraţii de vieţuire monahicească, îi mustra atunci când nu respectau rânduiala şi îndruma sufletele pelerinilor veniţi în număr mare în aceste fortăreţe ale spiritualităţii ortodoxe. Această situaţie a deranjat autorităţile comuniste, care pe de o parte nu îşi puteau exercita un control asupra fenomenului, iar pe de altă parte propagarea misticismului religios împiedica politica statului de ateizare a societăţii româneşti. S-a trecut astfel la represiune, părintele Cleopa fiind nevoit în mai multe rânduri să se ascundă în munţi, pentru ca în 1958, la începutul persecuţiei declanşate împotriva monahilor, o parte din aşezămintele care formaseră vatra de spiritualitate din nordul Moldovei să fie desfiinţate. Obştea de la Slatina, în frunte cu arhimandritul Cleopa, a fost argumentul patriarhului Justinian că cea mai bună redută împotriva comunismului este manifestarea credinţei prin rugăciune.