Mândria întrece toate păcatele

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 16, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, p. 164

„Nu numai desfrânarea și adulterul îi întinează pe cei care le practică, ci și mândria - ba chiar cu mult mai mult decât acelea. De ce? Pentru că, deși desfrânarea este un rău de neiertat, cel care are această patimă poate aduce pofta drept scuză. Mândria însă nu poate afla vreo pricină sau vreun pretext de orice fel prin care să poată dobândi măcar o umbră de iertare. Aceasta nu este altceva decât nimicire a sufletului și o boală foarte grea, care nu se naște din altceva decât din nesocotință.

Nimic nu este mai lipsit de minte decât omul mândru, chiar de ar fi împresurat de bogății, chiar de ar fi dobândit din belșug înțelepciunea profană, chiar de ar avea stăpânire, chiar de ar deține toate cele care le par oamenilor de dorit. Dacă cel care se mândrește cu cele cu adevărat bune pierde, sărmanul și nefericitul, plata tuturor acelora, (...) cum să nu fie mai vrednic de râs decât toți? Pentru că se poartă întocmai ca un om sărac și nevoiaș care tot timpul se topește de foame, dar care se fălește dacă se întâmplă să aibă într-o noapte un vis frumos.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)