Manifestări spiritual-culturale la Râmnicu Vâlcea
Sala de conferinţe a Bibliotecii judeţene „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea a găzduit vineri, 22 martie, de la ora 17:00, sub genericul „Fęte de la Francophonie“, întâlnirea „2000 de ani de creştinism“. Organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului şi Biblioteca judeţeană „Antim Ivireanul“ Vâlcea, în colaborare cu Primăria Râmnicu Vâlcea, evenimentul spiritual-cultural s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor culturale dedicate Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în contextul împlinirii a 1.700 de ani de la decretarea Edictului de la Milan (313).
În deschidere, prof. Augustina Sanda Constantinescu, directorul Bibliotecii judeţene „Antim Ivireanul“, a vorbit despre tema întâlnirii şi despre filmul documentar ce a fost vizionat în plen. Documentarul a prezentat historiograma „2000 de ani de creştinism“, o lucrare de excepţie, realizată de Hernan Pereda, preot de origine argentiniană şi membru al Congregaţiei „Cooperadores Parroquiales de Cristo Rey“ (C.P.C.R.) din Spania. Realizată într-o cromatică unitară, historiograma cuprinde 8 pagini în format pliabil, de 78x29 cm, ce evocă date şi momente importante din istoria creştinilor, din istoria umanităţii, petrecute începând cu anul 20 d.Hr. până în anul 2008.
După vizionarea filmului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a susţinut prelegerea cu titlul „2000 de ani de creştinism“: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Lumina lumii“. La eveniment au fost prezenţi oficialităţi locale, preoţi, profesori, istorici, oameni de cultură, studenţi, elevi şi numeroşi râmniceni.
Biblioteca judeţeană „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea deţine în colecţiile sale şi pune la dispoziţia tuturor utilizatorilor interesaţi impresionanta historiogramă „2000 de ani de creştinism“, în format electronic. Cele 8 pagini în format pliabil ce conţin istoriograma se află expuse în această perioadă pentru vizitatori în holul principal al bibliotecii judeţene.