„Mântuitorul doreşte ca omul să fie liber“
În Duminica a V-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală.
În cadrul slujbei, s-a citit Sfânta Evanghelie de la Matei, în care se relatează despre vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gherghesenilor de către Mântuitorul Hristos. Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat că Evanghelia care s-a citit ne arată, pe de o parte, puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos, iar, pe de altă parte, dorinţa lui de a elibera pe oameni de puterea duhurilor rele sau necurate. "Evanghelia ne arată în puţine cuvinte modul în care Mântuitorul Iisus Hristos îşi arată iubirea Sa milostivă faţă de oamenii care sunt chinuiţi de demoni. Vedem în această Evanghelie o mulţime de înţelesuri duhovniceşti prin care Mântuitorul Iisus Hristos arată cât de mult iubeşte El pe oameni şi cât de mult doreşte să-i elibereze de sub stăpânirea diavolului şi să-i readucă la comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii lor. În Evanghelie se mai arată că omul stăpânit de duhurile rele se înstrăinează de Dumnezeu, de semeni şi de el însuşi. Locuirea în morminte era simbolul faptului că aceşti oameni îndrăciţi se aflau într-un fel de moarte spirituală. Au căzut din starea de comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii, s-au însingurat şi s-au înstrăinat. Însingurarea şi înstrăinarea aceasta arată o existenţă chinuită, o existenţă diminuată, o existenţă la limita vieţii umane. Omul posedat de demoni nu mai este o persoană liberă. Facultăţile sale mintale şi simţirile sale sufleteşti sunt folosite de demon. Nu mai sunt folosite de omul propriu-zis. Omul posedat este înstrăinat de el însuşi. Nu mai este el subiectul acţiunilor sale, nu mai este el însuşi subiectul gândirii sale, al vorbirii sale şi al mişcării trupului său. Sufletul şi trupul său sunt folosite ca instrumente de a face lucruri rele de către duhurile necurate." Postul şi rugăciunea alungă demonii Preafericirea Sa a subliniat faptul că Mântuitorul Iisus Hristos doreşte ca omul să fie liber, să nu fie stăpânit de duhurile necurate, să nu fie folosit de duhurile rele pentru a face rău, ci să fie purtător de Duhul lui Dumnezeu pentru a săvârşi binele. "În Biserica noastră ortodoxă, viaţa creştină înseamnă şi o luptă cu duhurile rele. Încă de la Botez, avem un program duhovnicesc, acela al lepădării de satana şi de toţi slujitorii lui şi al unirii cu Hristos. Acest program arată că în viaţa creştină există o luptă între Duhul lui Hristos, primit la Botez, şi duhurile rele care-l ispitesc pe om şi-l îndeamnă să săvârşească răul. În Biserica noastră, rugăciunile începătoare au în frunte rugăciunea "Împărate ceresc" adresată Duhului Sfânt. Cerem ca Duhul lui Dumnezeu să locuiască în noi şi să ne dea putere ca să luptăm împotriva duhurilor celor rele", a explicat PF Părinte Patriarh Daniel. Întâistătătorul Bisericii noastre a mai spus că rugăciunea cât mai deasă face ca Duhul Sfânt să fie prezent în noi, iar când duhurile rele pun stăpânire pe om, postul şi rugăciunea, împreună cu semnul Sfintei Cruci, sunt armele cele mai puternice pentru alungarea demonilor.