Marcu 10, 46-52
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.”
Indiferența este străină creștinului
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântare la Învierea Domnului, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 170-171
„Păstrează, omule, acest mare dar! Nu îți este îngăduit să trăiești cu nepăsare. Pune-ți lege cu toată luarea-aminte. Viața este o luptă, o întrecere. Iar cel care se luptă trebuie să se înfrâneze de la toate. Vrei să-ți spun un chip foarte bun și fără greș pentru săvârşirea faptelor bune? Ascultă! Să izgonim din sufletul nostru faptele ce par indiferente, dar care dau naştere la păcate. Unele din faptele noastre sunt păcate, altele nu-s păcate, dar sunt pricini de păcate. De pildă, râsul în sine nu este un păcat, dar ajunge un păcat când râdem peste măsură. Căci râsul duce la glumă, gluma la cuvinte de rușine, cuvintele de ruşine la fapte de rușine, iar faptele de ruşine la pedeapsă și osândă. Stârpeşte de la început rădăcina, ca să stârpești toată boala. Nu vom cădea niciodată în păcate de ne vom feri să săvârșim fapte indiferente, fapte care nu-s nici bune, nici rele. Astfel, multora li se pare o faptă indiferentă uitatul la femei, dar din fapta asta se naște pofta cea nerușinată, iar din poftă, desfrânarea, iar din desfrânare, iarăși pedeapsă și osândă. Tot așa și cheful nu pare un rău, dar cheful duce la beție, iar beția la mii și mii de păcate. Să stârpim, așadar, de pretutindeni începuturile păcatelor. De asta vă predicăm în fiecare zi; de asta facem slujbă șapte zile la rând, vă întindem Masa aceasta duhovnicească, facem să vă desfătaţi de cuvintele cele dumnezeieşti, vă îndemnăm în fiecare zi, înarmându-vă împotriva diavolului. Acum diavolul se năpustește cu mai multă sălbăticie asupra noastră. Cu cât e mai mare darul, cu atât e mai mare și războiul. Diavolul n-a suferit să vadă în Rai un singur om. Te întreb: cum va suferi să vadă în cer atâția oameni? Ai înfuriat fiara. Dar nu te teme! Ai luat mai mare putere, sabie ascuțită. Străpunge cu ea șarpele. Dumnezeu l-a lăsat pe diavolul să pornească cu sălbăticie împotriva ta tocmai ca să cunoști cu fapta puterea tăriei tale. (...) De asta v-am predicat șapte zile la rând, ca să cunoașteți cu de-amănuntul luptele pe care le aveți de dus.”
(Pr. Narcis Stupcanu)