Marcu 13, 14-23
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iar când veți vedea «urâciunea pustiirii», cea prezisă de prorocul Daniel, stând unde nu se cuvine - cine citește să înțeleagă -, atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munți, iar cel de pe acoperiș să nu coboare în casă, nici să intre ca să-și ia ceva din casa sa și cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă îndărăt ca să-și ia haina. Dar vai celor ce vor avea în pântece și celor ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum de la începutul făpturii pe care a zidit-o Dumnezeu și nici nu va mai fi. Și, de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși, pe care El i-a ales, a scurtat acele zile. Și atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau: Iată, este acolo, să nu credeți. Se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor face semne și minuni ca să ducă în rătăcire, de va fi cu putință, chiar pe cei aleși. Dar voi luați seama! Iată, dinainte v-am spus vouă toate.”
Cum ne raportăm față de suferință
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 161
„Scriptura spune: Domnul îl ceartă pe cel care îl iubeşte (Evrei 12, 6). Atunci mai cu seamă să ne întristăm când ne merg toate din plin, ducând o viață plină de păcate. Totdeauna trebuie să ne temem când păcătuim, dar mai cu seamă atunci când nu avem necazuri. Dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi pentru fiecare păcat în parte, pedeapsa ne-ar fi uşoară; dar când rabdă îndelung pentru fiecare păcat ce săvârşim, ni se strânge mai mare osândă de stăruim în astfel de păcate. Dacă cei ce fac fapte de virtute trebuie să sufere necazuri, apoi cu mult mai mult cei păcătoşi. De câtă îndelungă răbdare nu s-a bucurat Faraon! Dar la urmă pentru toate a primit cea mai grea pedeapsă (Ieşirea 14, 27-28). (...) Bogatul din Evanghelie, pentru că n-a suferit deloc pe pământ, a fost un ticălos, tocmai pentru că a trăit în desfătări în viața de aici; şi a plecat să fie pedepsit pe lumea cealaltă, unde n-a mai putut găsi mângâiere suferinței sale (Luca 16, 24-25).”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 341
„Încercarea sufletului cu diferite necazuri se face cu îngăduința lui Dumnezeu, ca să se arate tuturor sufletele care iubesc cu adevărat pe Domnul. Este un semn distinctiv faptul de a trece prin uşa cea strâmtă a încercărilor şi necazurilor; pentru că patriarhii, profeții, apostolii şi martirii de totdeauna prin acestea se fac bineplăcuți lui Dumnezeu.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 424
„Atât de iscusit este Stăpânul nostru! Îngăduie să se îngrămădească necazurile pe capetele noastre; dar când s-au îngrămădit mai multe, atunci împrăştie furtuna, face vreme bună şi schimbă lucrurile cu totul, arătându-ne marea Lui putere.”