Marcu 4, 1-9
„În vremea aceea a început Iisus să învețe lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat și a șezut în corabie, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și-i învăța multe în pilde și, în învățătura Sa, le zicea: Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și, pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Iar alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc. Dar, când s-a ridicat soarele, a fost arsă și, neavând rădăcină, s-a uscat. Altă sămânță a căzut în spini, dar spinii, crescând, au înăbușit-o și n-a dat rod. Iar altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută. Și zicea: Cine are urechi de auzit, să audă!”
Prin ce se disting creștinii?
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XXVI, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 208
„Acesta este semnul (distinctiv) al creştinismului, (faptul) că (omul) oricât s-ar trudi şi oricâte fapte bune ar face, se comportă ca şi când n-a făcut nimic. Astfel, când posteşte, zice: N-am postit. Când se roagă, (zice): Nu m-am rugat. Când stăruie în rugăciune, (zice): N-am stăruit. Abia sunt la începutul exercițiului şi al trudei (şi pe bună dreptate): chiar dacă este (om) drept înaintea lui Dumnezeu, este dator să zică: Nu sunt drept, nici n-am trudit, ci în fiecare zi sunt un începător. Dator este, de asemenea, ca în fiecare zi să fie animat de nădejdea, bucuria şi aşteptarea Împărăției viitoare şi a izbăvirii, zicând: Dacă n-am fost izbăvit astăzi, voi fi izbăvit mâine, după cum, cel ce sădeşte vie - înainte de a începe truda - este plin de speranță şi bucurie; îşi imaginează deja butucii, îşi închipuie recolta - (deci) înainte de a fi obținut vinul - şi aşa se apucă de lucru, pentru că nădejdea şi aşteptarea îl dispun la trudă şi la multe cheltuieli din casa sa; şi după cum cel ce zideşte o casă şi cel ce lucrează un ogor la început cheltuiesc mult, în speranța câştigului viitor, tot aşa şi cineva nu este însuflețit de bucurie şi nădejde dacă (nu zice): Voi obține izbăvirea şi viața, nu poate să suporte necazurile, nici povara, nici să meargă pe calea cea strâmtă. Pentru că nădejdea şi bucuria, prezente în el, îl fac pe acesta (capabil) să trudească, să suporte necazuri şi să meargă pe calea cea îngustă.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia VII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 96-97
„Ce fel de oameni sunt creştinii! Câtă filosofie arată viața lor! Cum disprețuiesc cele lumeşti! Pe toate le socotesc umbră şi vis şi nu se alătură de nimic din cele văzute, ci, ca şi cum ar locui într-o țară străină, aşa-şi chivernisesc viața, grăbindu-se în fiecare zi pentru plecarea de aici!”