Marcu 6, 54-56; 7, 1-8 (Porunca lui Dumnezeu și datina oamenilor)

„În vremea aceea, ieșind Iisus din corabie, îndată L-au cunoscut cei din ținutul Ghenizaretului. Și străbăteau tot ținutul acela și au început să-I aducă bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra, în sate sau în cetăți sau în târguri, puneau la răspântii pe cei bolnavi și-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El, se vindecau. Și s-au adunat la El fariseii și unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Și, văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; căci fariseii și toți iudeii, dacă nu-și spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ținând datina bătrânilor. Și când vin din piață, dacă nu se spală, nu mănâncă; și alte multe sunt pe care au primit să le țină: spălarea paharelor și a urcioarelor și a vaselor de aramă și a paturilor. Și L-au întrebat pe El fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor.”

Frumusețea sufletului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIV, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 428-429

„Dacă sufletul dă trupului atâta frumusețe și atâta viață, atunci sufletul e cu mult mai bun decât trupul; dacă sufletul menține trupul, care-i atât de urât și de hidos, atunci cu mult mai mult pe el însuși. Nu trupul e frumos, ci alcătuirea și înflorirea cu care sufletul colorează trupul. Iubește, dar, sufletul, care face ca și trupul să fie frumos! (...) Nimic nu-i mai frumos, nimic nu-i mai plăcut ca frumusețea sufletului! Dragostea trupească este însoțită de durere; cea sufletească, însă, e curată și neînvălurată. Care este omul care să admire pe crainic și nu pe împărat? Care este omul care se minunează de tâlcuitor și nu de filosof? Ai văzut niște ochi frumoși? Caută să afli cum sunt ochii sufletului! Dacă aceia nu-s frumoși, disprețuiește-i pe aceștia! Niciodată n-ai să te îndrăgostești de o femeie urâtă, care și-a pus pe față o mască frumoasă, după cum n-ai să suferi ca o femeie frumoasă și cu chip plăcut să-și acopere cu mască frumusețea ei, ci îi dai masca la o parte și vrei să-i vezi frumusețea în toată splendoarea ei. Așa fă și cu sufletul și caută să-l cunoști pe el mai întâi! Sufletul este acoperit de trup ca de o mască. Tocmai din pricina aceasta trupul rămâne ceea ce este; sufletul, însă, chiar dacă este lipsit de frumusețe, poate iute să ajungă frumos. Dacă ochiul sufletului este urât, aspru și întunecat, poate să ajungă frumos, potolit, liniștit, dulce, prietenos. Această frumusețe, deci, s-o căutăm! Cu această frumusețe să ne împodobim chipul, ca și Dumnezeu să poftească frumusețea noastră și să ne dăruiască bunătățile cele veșnice.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)