Mari dirijori și compozitori români
Arta dirijatului are în România câțiva reprezentanți care au atins cel mai înalt nivel, fiind recunoscuți în străinătate de către filarmonici prestigioase. Iată cele mai importante date din viețile a trei dirijori, compozitori și dascăli români: Mihail Jora, Sergiu Celibidache, Marin Constantin.
Unul dintre dirijorii români - o personalitate a școlii de dirijorat din țara noastră - a fost Mihail Jora. Născut în anul 1891, la Roman, și‑a făcut studiile la Universitatea de muzică și teatru din Leipzig. Maestrul Jora a fost și compozitor, iar specialiștii îl consideră unul dintre reprezentanții cei mai importanți ai genului „lied”. Cele peste 100 de creații ale sale le‑a denumit „Cântece” și a introdus, astfel, particularitățile românești (sugerate și de numele pe care le‑a ales, de Cântece), îmbogățind liedul prin trecerea dincolo de maniera germană de a compune, de până atunci. Creațiile sale sunt variate și pline de viață. Întreaga sa operă poartă în sine măiestria interpretării cântecului popular, cu elemente ritmice și melodice specifice.
Din lunga sa listă de creații, amintim: „Curtea veche”, „La piață”, „Când strugurii se coc” și „Întoarcerea din adâncuri” - toate balete, suita simfonică „Priveliști moldovenești” - în patru părți, care este creată pe un motiv melodic din folclor; „Pe malul Tazlăului”, „La joc”, „Grâu sub soare”, „Alai țigănesc”, poemul simfonic „Poveste indică”, „Burlesca” pentru orchestră, „Simfonia în do”, „Balada pentru bariton și orchestră”, lucrări de muzică de cameră, cum ar fi „Cvartetul de coarde”.
Mihail Jora a avut și activitate în domneniul didactic, el fiind profesor și rector al Academiei Regale de Muzică din București. În anul 1964, prin decret al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, i s‑a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.
Uniunea Criticilor Muzicali îi poartă numele și organizează anual la București „Concursul Național de Interpretare Muzicală Mihail Jora”.
Și cea mai mare sală de concerte simfonice și corale din România, aflată la Palatul Radio, cu 1.000 de locuri, îi poartă numele.
Tot la Roman s‑a născut un alt mare dirijor și compozitor român, Sergiu Celibidache, în anul 1912. A început studiile de muzică la Iași, unde a luat lecții de pian și compoziție, iar în anul 1936 a plecat la Berlin, unde a studiat la Academia de Muzică, avându‑i ca profesori emeriți pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen, la compoziție, Fritz Stein la arta dirijatului. A fost un spirit preocupat de multe laturi ale existenței, motiv pentru care a audiat cursuri de filosofie, psihologie și metafizică ținute de Eduard Spranger (psihologie) și Nicolai Hartmann (metafizică).
În 1945, a devenit dirijorul celebrei Orchestre Filarmonice din Berlin și cât a fost în funcție, până în anul 1952, a dirijat peste 400 de concerte. A revenit la pupitrul acestei orchestre abia peste 40 de ani, când a fost invitat de președintele Germaniei, Richard von Weizsäcker, să dirijeze Simfonia a 7‑a a lui Anton Bruckner.
O vreme nu a mai avut angajamente permanente, fiind invitat la pupitrul unor orchestre renumite din diverse țări, precum Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). A avut și activitate pedagogică. Între 1960 și 1962 a ținut cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu atenție.
În 1979 a primit funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice.
Sergiu Celibidache a fost considerat un dirijor neîntrecut în interpretarea simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Printre alte compoziții. Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră. În decursul activității sale, a primit diverse distincții, printre care: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993). A murit în anul 1996, fiind înmormântat în localitatea unde își avea domiciliul, Neuville‑sur‑Essonne, din Franța.
Un alt mare dirijor și compozitor excepțional a fost Constantin Marin, de numele căruia s‑a legat destinul Corului Național de Cameră Madrigal timp de 47 de ani, între 1963 și 2011. S‑a născut în anul 1925 în localitatea Urleta, Prahova. A studiat la Facultatea de Pedagogie Muzicală (secția Dirijat Coral) a Conservatorului de Muzică din București, între anii 1944 și 1949.
A făcut și Facultatea de Pedagogie, Psihologie și Filozofie a Universității din București, între 1945‑1949), având profesori precum G.G. Antonescu, Mircea Florian, Dimitrie Gusti, Mihail Ralea, Tudor Vianu.
În anul 1985 a obținut titlul de doctor în muzicologie la Academia de Muzica „Gh. Dima” din Cluj‑Napoca. Înainte de a fonda Corul Madrigal, în anul 1963, a fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948‑1952). Din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954‑1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951‑1974), director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii (1960‑1965), apoi profesor la Catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960, iar în ultimii ani profesor consultant). Între 1966 şi 1969 a fost directorul general al Operei Române.
Din 1963 până la moarte, Marin Constantin a fost dirijor și director pe viață al Corului Național de Cameră Madrigal, un ansamblu de excepție, care a făcut turnee în toată lumea. Cu Madrigalul a susținut peste 4.000 de concerte, atât în țară, cât și în străinătate.