Mărţişorul, un obicei ce are şanse să intre în patrimoniul UNESCO

Astăzi, pe întreg cuprinsul ţării se celebrează Mărţişorul. Un obicei cu străvechi rădăcini în spaţiul est-european ce are şanse să intre în patrimoniul UNESCO. În aceste zile la Iaşi se desfăşoară unul dintre cele mai importante festivaluri dedicate acestei atât de vechi şi frumoase tradiţii româneşti.

Cu rădăcini adânci în tradiţia populară românească, Mărţişorul este un obicei cu o arie de răspândire relativ restrânsă, fiind întâlnit doar în spaţiul sud-est european. Etnografii susţin că tradiţia de a crea şi oferi şnurul împletit, care să ofere protecţie la trecerea în anotimpul călduros, era întâlnit în urmă cu câteva sute de ani şi în Serbia, Macedonia, ba chiar şi în peninsula italică. Astăzi, mărţişorul a rămas un obicei viu doar în spaţiul românesc, aici incluzând şi Republica Moldova, dar şi Bulgaria. „Tocmai de aceea, cele trei state vor depune la UNESCO un proiect care să vizeze intrarea în patrimoniul mondial a acestui obicei, pentru că în acest spaţiu el mai este viu“, a explicat etnograful Marcel Lutic, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova.

În România, obiceiul mărţişorului s-a păstrat aproape intact de sute de ani, cea mai conservatoare zonă în ceea ce priveşte tehnica arhaică de confecţionare, precum şi în ritualul dedicat acestei zile speciale fiind nordul Moldovei. Deloc întâmplător, în această parte de ţară au loc anual festivaluri şi târguri de amploare dedicate mărţişorului tradiţional. Aceste evenimente, organizate cu puţin înainte de ziua întâi a lui Mărţişor, reunesc meşteri populari consacraţi şi oferă publicului nu numai şansa de a-şi reaminti de obiceiurile care ne definesc pe noi, românii, ca popor, ci şi şansa de a vedea pe viu cum se confecţionează mărţişoarele autentice, în cadrul unor ateliere.

Un festival de amploare

În această perioadă, la Iaşi are loc cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Mărţişorului, una dintre cele importante manifestări de acest gen din ţară. Organizat de Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Asociaţia „Alexandru Lăpuşneanu“ şi Primăria Municipiului Iaşi, evenimentul reuneşte 50 de meşteri populari din 10 judeţe ale ţării şi din Republica Moldova. „Prin acest festival încercăm, an de an, să reînviem acest spirit arhaic al mărţişorului. Spun spirit, nu literă, fiindcă nu ne facem iluzii că am putea să readucem secolele trecute astăzi pe uliţa Lăpuşneanu, în Iaşi sau în alte zone ale ţării. Dar am vrea ca oamenii să-şi reamintească de acele sensuri primordiale ale lumii vechi, în care credinţa şi tradiţia erau repere fundamentale“, spune etnograful Marcel Lutic.

Vizitatorii au ocazia să admire, să afle câte ceva din istoria mărţişorului şi să achiziţioneze aceste gingaşe obiecte. Confecţionate din aţă sau lână, din lemn sau os, din pănuşi de porumb, întruchipându-i pe Baba Dochia  sau pe Dragobete, mărţişoarele aduse de meşteri anul acesta se înscriu în liniile tradiţionale trasate de etnografi.

Ema Pavel din Plopeni - Suceava vine la acest festival de trei ani, cu mărţişoare confecţionate din lână, după obiceiul tradiţional. Este profesoară de muzică la un liceu din Suceava şi membră a Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova. A învăţat tehnica originală de realizare a mărţişoarelor de la specialiştii din cadrul Secţiei de etnografie a Complexului Muzeal „Moldova“ din Iaşi şi e încântată să vadă că munca ei este răsplătită de bucuria pe care o citeşte pe feţele cumpărătorilor. „Cumpărătorii sunt atraşi de modelele tradiţionale şi vor să ştie cât mai mult despre istoria mărţişorului. Mă bucur că pot să le ofer ceva din ceea ce şi eu am învăţat“, spune Ema Pavel.

Un alt meşter popular deja consacrat în târgurile de profil este Silvia Cozmâncă. E cunoscută pentru metoda sa de lucru - tehnica nodurilor - pe care o foloseşte în cazul obiectelor pe care le confecţionează. „Eu am venit cu şnururi de mărţişor, lucrate în tehnica nodurilor, cu diverse modele: alb cu negru, culorile iniţiale, alb cu roşu, tricolor, pentru că suntem români şi parcă mai mult ca niciodată ar trebui să arătăm că suntem români şi să purtăm însemnele naţionale. Mărţişorul tradiţional, arhaic, reprezintă un şnur împletit, o torsadă care are proprietăţi miraculoase. El este folosit cu rol de protecţie în această perioadă în care, în percepţia populară, odată cu duhurile bune, apar şi cele rele, iar mărţişorul trebuie să fie stavilă, mai ales pentru copii“, explică Silvia Cozmâncă.

În Moldova, în perioada premergătoare zilei de 1 Martie au avut loc evenimente similare în oraşele Vaslui şi Botoşani, iar în ţară unul dintre cele mai cunoscute târguri dedicate acestui obicei este cel organizat anual la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

Un ritual străvechi

Odinioară, mărţişoarele erau confecţionate de mame sau bunici cu doar câteva zile înainte de 1 martie şi erau destinate în general copiilor, dar şi fetelor mari, având rol de protecţie împotriva „soarelui alb“ de primăvară. Acestea erau legate la încheieturile mâinilor sau picioarelor copiilor şi la gâtul fetelor, în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui sau, în unele zone, în prima zi cu lună plină din luna martie. „Se spunea în vechime că soarele acesta alb, de primăvară este periculos pentru cei aflaţi în creştere, adică copiii şi tinerele fete. Protecţia venea prin împletitura celor două fire din şnurul mărţişorului, dar şi prin puterea cuvântului, căci mamele şi bunicile, care le şi făceau, apelau la formula verbală: «Căldura în casă, puricii afară!», căldura fiind exponentul noului anotimp, iar puricii al celui vechi“, a subliniat Marcel Lutic.

Iniţial, mărţişoarele erau împletite din lână, un fir alb şi unul negru, simbolizând cele două anotimpuri care se întâlnesc la 1 martie, mai apoi s-au folosit fire albe şi albastre, apoi fire de lână în cele trei culori ale drapelului românesc. Mult mai târziu s-a răspândit şi aproape generalizat tehnica împletirii mărţişoarelor din fire de aţă albe şi roşii. „Protecţia venea din ideea de împletire, dar şi din simbolistica culorilor. Se credea că firele răsucite apărau de duhurile rele, strămoşii noştri crezând cu tărie în protecţia oferită de firele împletite, care simbolizau funia anului, cu iarna şi vara îngemănate, şi de noduri“, a precizat etnograful.

Mărţişorul trebuia purtat măcar nouă zile, cât Baba Dochia îşi scutura cojoacele sau, în funcţie de fiecare zonă a ţării, până la apariţia pe cer a lunii pline, până la venirea berzelor sau până la înflorirea unor pomi. După aceea, şnurul era legat de ramurile înflorite ale unui pom, pentru ca acesta să aibă rod bogat, iar cel care a purtat mărţişorul să fie norocos.

Un alt obicei cerea ca scoarţele, covoarele, aşternuturile, hainele să fie scuturate, tot ritual, în această zi, a Babei Dochia. Nu întâmplător, fetele mari nu aveau voie să lucreze în această zi, pentru a nu avea parte de soacre rele, soacra fiind reprezentată de Baba Dochia, care patronează toată această perioadă de trecere de la iarnă la primăvară.

Tot azi se spune că uşile şi ferestrele ar trebui lăsate larg deschise pentru a intra aerul de primăvară.