Matei 12, 9-13
„În vremea aceea a venit Iisus în sinagoga iudeilor. Și iată era acolo un om având mâna uscată. Și L-au întrebat, zicând: Se cuvine, oare, a vindeca în zi de sâmbătă? Ca să-L învinuiască. Iar El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie și, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca și o va scoate? Dar cu cât se deosebește omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o și s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.”
Cum înțelegem respectarea zilei de odihnă
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXXIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 478
„Sâmbăta a fost făcută pentru om, şi nu omul pentru sâmbătă. (Marcu 2, 27)
- Dar atunci pentru ce a fost pedepsit cel ce a adunat lemne sâmbăta? (Numerii 15, 32-36)
- Pentru că dacă ar fi fost disprețuite legile chiar de la început, cu greu ar mai fi fost păzite mai târziu. Că multe şi mari foloase a adus sâmbăta la început; de pildă, i-a făcut pe iudei să fie blânzi şi iubitori de oameni față de cei ai lor; i-a învățat că Dumnezeu este Creatorul şi purtătorul de grijă, după cum zice Iezechiel (Iezechiel 20, 12, 20), i-a învățat să se depărteze încetul cu încetul de păcat şi i-a făcut să fie cu luare aminte la cele duhovniceşti. Dacă atunci când le-a dat legea despre păzirea sâmbetei Dumnezeu ar fi spus: Sâmbăta faceți fapte bune, dar nu faceți fapte rele!, iudeii n-ar fi păzit porunca. Dumnezeu însă a interzis fără deosebire orice fel de faptă şi a spus: Sâmbăta să nu faceți nimic! Şi nici aşa n-au ascultat. Când Domnul a dat poruncile pentru păzirea sâmbetei, a lăsat să se înțeleagă că vrea atât numai ca iudeii să se depărteze de păcat. Că spune Dumnezeu: Nimic să nu faceți sâmbăta în afară de cele ce trebuie făcute pentru suflet (Ieşirea 12, 16). În templu sâmbăta se lucra; şi se lucra cu zor şi de două ori mai mult decât în zilele de lucru. Astfel Domnul, prin umbră, îi face să întrezărească adevărul.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh şi Adevăr, Cartea a Şaisprezecea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 543
„Desigur, Dumnezeu a rânduit şi odinioară ca toți să se odihnească de lucru sâmbăta. Dar cei încredințați cu slujba dumnezeiască şi rânduiți să petreacă în cortul sfânt săvârşeau totuşi cele sfinte. Şi întinând sâmbăta, rămâneau cu toate acestea, după cuvântul Mântuitorului, fără vină (Matei 12, 5), neavând de suportat pedeapsa pentru călcarea legii. Aşadar, ne vom opri şi noi în Hristos de la străduințele pământeşti, împlinind sabatismul spiritual. Dar nu ne vom opri de la faptele sfințite, adică de la datoria de-a aduce lui Dumnezeu jertfe duhovniceşti şi daruri spirituale. Ci, păşind pe urmele lui Hristos, după cum s-a scris (I Petru 2, 21), ne vom jertfi ca preoți noi înşine; şi nu vom cinsti pe Dumnezeul tuturor prin junghieri de oi şi prin sânge de vițel, ci ne vom dărui mai degrabă pe noi înşine întru miros de bună mireasmă.”
(Pr. Narcis Stupcanu)