Matei 13, 44-54 (Pilde despre Împărăția cerurilor)

Data: 30 Iulie 2021

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină pe care, găsind-o un om, a ascuns-o și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. Iarăși este asemenea Împărăția cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune; și, aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat. Asemenea este iarăși Împărăția cerurilor cu un năvod aruncat în mare și care adună tot felul de pești. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal și, șezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Așa va fi la sfârșitul veacului: Vor ieși îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți. Și îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Apoi, Iisus i-a întrebat: Ați înțeles toate acestea? Iar ei I-au răspuns: Da, Doamne. Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învățătură despre Împărăția cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa lucruri noi și lucruri vechi. Iar după ce Iisus a sfârșit aceste pilde, a plecat de acolo. Și, venind în patria Sa, îi învăța pe ei în sinagoga lor.”

Cum va fi în Împărăția cerurilor

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, prolog, 6. 20, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, p. 205

„...Împrospătându-ne nădejdea în dobândirea viitoarelor bunătăți ale Împărăției cerești, în care nesfârșitele și luminoasele oști se rotesc în jurul Împăratului atoate. (Nu este lumina izvorâtă din acest soare singuratic al nostru, fiindcă ele toate răspândesc acolo o lumină mai puternică decât cea a soarelui, licărind și scânteind de străluminarea revărsată în ele de veșnicul lor izvor). Acolo, sufletul ființează îmbăiat în neîntinata frumusețe a bunătăților; acolo viața nu știe ce este necazul; acolo ne vom putea împărtăși din bucuria cea cuminte și preasfântă; timpul devine durată fără sfârșit și încetează de a mai fi timp, fiindcă ajunge să capete altă dimensiune, nemaifiind supus unei limite, nemai­pu­tân­du-se măsura nici în zile, nici în luni, nici în ani, nici în anotimpuri sau în perioade. Nu va mai fi decât un singur fel de viață, întinzându-se la nesfârșit; o viață luminată nu de soare, nici de puzderia stelelor sau de razele lunii, nu, ci o viață al cărei soare va fi Însuși Dumnezeu-Cuvântul, Fiul cel Unul-Născut al Împăratului suprem.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia V, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 119

„Vremea învierii, atunci când se vor preaslăvi trupurile lor prin lumina cea negrăită, care de acum se află între ei, adică prin puterea Duhului, care le va fi atunci îmbrăcăminte, mâncare, băutură, bucurie, veselie, pace, veșmânt și viață veșnică. Că Duhul Cel dumnezeiesc, pe care de acum s-au învrednicit a-L primi întru ei, va fi atunci frumusețea și strălucirea (lor) cerească.”

(Pr. Narcis Stupcanu)