Matei 17, 1–9
„În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu Dânsul. Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, vom face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una și lui Ilie una. Dar, pe când el vorbea, un nor luminos i-a umbrit și, iată, glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; de Acesta să ascultați! Și auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte tare. Dar Iisus S-a apropiat de ei și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți! Și, ridicându-și ochii lor, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului va învia din morți.”
Lumina lui Hristos luminează tuturor
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXVII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 346
„După cum pe Munte mulțimile au stat lângă Hristos nu numai când vorbea, ci L-au urmat și după ce a terminat cuvântarea Sa, tot așa și acum; L-au înconjurat nu numai când făcea minuni, ci și după ce a terminat. Aveau mare folos chiar numai uitându-se la chipul Domnului. Gândește-te cât trebuie să fi strălucit chipul Stăpânului nostru obștesc atunci, dacă Moise avea fața plină de slavă (Ieșirea 30, 34), iar Ștefan arăta ca un înger? (Fapte 6, 15) Poate că mulți s-au aprins acum de dorința de a vedea chipul Domnului; dar dacă voim, vom vedea un chip cu mult mai frumos decât cel de atunci. Dacă vom duce viața aceasta cu îndrăznire, îl vom primi pe Domnul pe nori, întâmpinându-L într-un trup nemuritor și nestricăcios (I Tesaloniceni 4, 17).”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia I, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 88-89
„Domnul Însuși a spus că sufletele celor drepți se transformă în lumină cerească, atunci când a zis Apostolilor Săi: Voi sunteți lumina lumii (Matei, 5, 14). Transformându-i în lumină, El a rânduit ca lumea să fie luminată de ei. Pentru că a zis: Aprinzând (oamenii) lumina, nu o pun sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor (Matei, 5, 15-16). (Prin aceste cuvinte), El vrea să spună: Nu ascundeți darul pe care l-ați primit de la Mine, ci dați-l tuturor celor ce voiesc (să-l aibă). Și iarăși: Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este bun, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Deci, dacă lumina, care este întru tine, este întuneric, cât de mare va fi (atunci) întunericul! (Matei, 6, 2-23) (...) așa au fost puși și Apostolii să fie ochii și lumina a toată lumea.”