Matei 18, 1-11

Data: 03 August 2020

„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te smintește, taie-l și aruncă-l de la tine, că este mai bine pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău te smintește, scoate-l și aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viață cu un singur ochi decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut.”

Puterea smereniei

Viața Sfântului Macarie Egipteanul, III, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 60

„Venind cândva, de la lac la chilia sa, avva Macarie ținea în mână o creangă de măslin. Şi iată că pe drum l-a întâlnit diavolul, care avea cu el o coasă. Vrând să-l lovească, n-a putut. Atunci a zis: Multă putere ai, Macarie; că nu pot (să fac nimic) împotriva ta. Iată, ceea ce faci tu, fac şi eu: posteşti tu, postesc şi eu; priveghezi tu, nici eu nu dorm deloc. Numai într-o privință mă învingi. Atunci i-a zis avva Macarie: Care este aceasta? Răspunzând, acela i-a zis: (mă întreci cu) smerenia ta. Pentru aceasta nu pot (să fac nimic) împotriva ta.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia III, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 44

„Să ne ferim deci să vorbim de noi înşine. Aceasta atrage şi ura oamenilor, şi disprețul lui Dumnezeu. De aceea, cu cât facem fapte bune mai mari, cu atât vorbim mai puțin de noi. Că aşa vom dobândi cea mai mare slavă şi de la oameni, şi de la Dumnezeu; dar, mai bine spus, de la Dumnezeu nu dobândim numai slavă, ci şi mare plată şi mare răsplată. Nu cere deci plată ca să iei plată! Mărturiseşte că te mântui prin harul lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să-i mărturisească că ți-i datornic nu numai pentru faptele tale bune, ci şi pentru smerenia ta cea mare. Când facem fapte bune, Îl avem pe Dumnezeu datornic numai pentru aceste fapte bune; dar când nici nu socotim că am făcut vreo faptă bună, atunci Dumnezeu ne este mai dator pentru starea noastră su­fletească decât pentru faptele noastre bune.”

(Pr. Narcis Stupcanu)