Matei 18, 18-22; 19 1-2; 13-15

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer. Iarăși grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori? Iisus i-a răspuns: Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte. Iar după ce Iisus a sfârșit cuvintele acestea, a plecat din Galileea și a venit în hotarele Iudeei, dincolo de Iordan. Și au mers după El mulțimi multe și i-a vindecat pe ei acolo. Atunci I s-au adus copii, ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage; iar ucenicii îi certau. Dar Iisus a zis: Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor. Și, punându-Și mâinile peste ei, S-a dus de acolo.”

De ce ne iartă Dumnezeu păcatele?

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 62

„(...) de aceea iartă pe desfrânate, primeşte pe vameşii ce se îndreptează şi îi face propovăduitori ai Evangheliei (Matei 9, 9; 21, 31). De aceea împacă pe tâlharii ce-L mărturisesc şi-şi cumpără mântuirea prin moarte, cu ajutorul fricii, şi-i duce cu Sine în rai, asigurându-le făgăduințele bunătăților viitoare (Luca 23, 43). De aceea cumințeşte pe prigonitorii înfuriați şi-i hirotoneşte apostoli ai neamurilor în locul Lui, pentru râvna lor (Fapte 9, 1). Acestea toate le face, ca să cunoaştem iubirea Lui de oameni şi blândețea Lui şi să nu ne pierdem nădejdea cu uşurință cu privire la noi când păcătuim. Iar față de cei ce păcătuiesc să nu rămânem fără milă şi învârtoşați, odată ce avem pe Dumnezeu făcut pilda noastră. Acestea le-am învățat ca adevărate și prin ele ni se amintește că e voia lui Dumnezeu: să mântuiască pe toți oamenii și la cu­noștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 217-218

„...fericitul Pavel a ajuns din prigo­nitor apostol; cel ce mai înainte pustia Biserica a ajuns mai pe urmă. Ai văzut ce adâncă schimbare? Ai văzut ce nespusă prefacere? La fel şi cu tâlharul. Ucisese nenu­mărați oameni, dar într-o clipită de vreme şi-a şters toate păcatele cu câteva cuvinte aşa de desăvârşit, că a auzit pe Stăpân spunându-i: Astăzi vei fi cu Mine în rai! (Luca 23, 43). Tot aşa vameşul. S-a bătut peste piept, şi-a mărturisit păcatele şi s-a dus acasă mai îndreptat decât fariseul (Luca 18, 13). Dar fiecare dintre ei a dobândit după ce fiecare şi-a arătat însuşirile frumoase ale sufletului, după ce şi-au mărturisit păcatele cele de mai înainte.”

(Pr. Narcis Stupcanu)