Matei 24, 13-28
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel Prorocul, stând în locul cel sfânt - cine citește să înțeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Pentru că va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și, dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, nu ar mai fi scăpat nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieșiți; iată, este în cămări, să nu credeți. Căci, precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.”
Neplăcuta pătimire
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 15
„Iar dacă vrând să scăpăm de neplăcuta pătimire a trupului socotim că o putem schimba printr-o plăcută pătimire, să ştim că plăcuta pătimire a trupului a născocit-o vieții călcarea poruncii dumnezeieşti şi că a introdus-o omul care a ales cele vremelnice în locul celor veşnice; iar neplăcuta pătimire a trupului a introdus-o păzirea poruncii dumnezeieşti. Pentru aceasta, Dumnezeu făcându-Se om, a arătat-o şi a făcut-o lege prin Sine, iar plăcuta pătimire a făcut-o să fie omului cauză a înstrăinării de rai şi a bunătăților de acolo, iar neplăcuta pătimire, cauză a revenirii în rai şi a înălțării la ceruri şi, ceea ce e mai minunat decât toate, pricină a unirii cu Dumnezeu. De aceea să ne prindem până la sfârşit de neplăcuta pătimire a trupului, ca una ce e unealtă a harului dumnezeiesc, neschimbându-ne cu vremurile şi cu lucrurile; iar plăcuta pătimire (plăcutele pasiuni) a trupului să o disprețuim, ca vrednică de lepădat şi ca una ce se va topi şi va strâmtora pe cel ce l-a desfătat şi «nu-l poate trece peste granițele ei», cum a spus Grigorie, gura dumnezeiască a lui Hristos, ca una ce pricinuieşte toate împunsăturile sufletului. Să ne purtăm aşa, ca să ne facem numai ai lui Dumnezeu singur, răspândind prin toate mişcările sufleteşti şi trupeşti strălucirea razelor dumnezeieşti. Şi ca să spunem simplu, să ne facem încăpători ai lui Dumnezeu întreg şi cu totul întregi dumnezei după har.”
(Pr. Narcis Stupcanu)