Matei 5, 14-19 (Lumina lumii)
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce nu se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția cerurilor.”
Însușirea virtuților
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 301
„Jugul Meu este bun și sarcina Mea ușoară (Matei 11, 30). (...)
- Cum asta, când aici spune că strâmtă e ușa și îngustă calea?
Dacă te uiți bine la cuvintele Domnului, vezi că și în ele arată că atât calea, cât și ușa sunt foarte ușoare, lesnicioase și lipsite de greutăți.
Dar cum poate fi ușor ceea ce este strâmt și îngust?
Tocmai pentru că e cale, pentru că e ușă; după cum cealaltă cale, cealaltă ușă, chiar dacă e lată, chiar dacă e largă, e tot cale, tot ușă. Pe ele nu poate rămâne nimic, ci toate trec: și supărările, și bucuriile vieții.
Și nu numai pentru aceasta este ușoară virtutea, ci și pentru sfârșitul ei. Îndestulătoare mângâiere pentru cei care se nevoiesc cu săvârșirea virtuții este nu numai faptul că pe calea și ușa care duc la virtute nu rămân nici oboselile, nici sudorile, ci și faptul că și calea, și ușa au un sfârșit bun: duc la viață. Deci, și vremelnicia oboselilor, și veșnicia cununilor; și că oboselile sunt mai întâi, iar cununile mai târziu, ușurează nespus de mult oboselile. De aceea și Pavel a numit necazul ușor, nu din pricina naturii necazului, ci din pricina voinței celor care îndură necazurile și din pricina nădejdii bunătăților celor viitoare.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXVIII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 470
„A vorbit de jug și l-a numit bun; a vorbit de sarcină și a adăugat: ușoară, ca să nu fugi de ele, că ar fi grele și anevoioase, dar nici să le disprețuiești că ar fi foarte ușoare. Dacă și după toate câte ți-am spus tot ți se pare grea și anevoioasă virtutea, gândește-te că mai greu, mai anevoios este păcatul. Pentru a ne arăta lucrul acesta, Hristos n-a spus mai întâi: Luați jugul Meu, ci mai întâi a spus: Veniți toți cei osteniți și împovărați, arătând că și păcatul are osteneală și povară, este greu și cu anevoie de purtat. Nici n-a spus numai: Cei osteniți, ci și: cei împovărați. Același lucru îl spunea și profetul David, descriind natura păcatului: Ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine (Psalmi 37, 4).”
(Pr. Narcis Stupcanu)