Matei 7, 7-11

„Zis-a Domnul: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide. Sau cine este omul acela dintre voi care, dacă îi va cere fiul său pâine, el îi va da piatră? Sau dacă îi va cere pește, el îi va da șarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!”

Lecții de rugăciune

Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, p. 465

„Când ne rugăm, vorba și ruga noastră să fie cu smerenie, în liniște și cuviință, gândindu-ne că ne aflăm în fața lui Dumnezeu. Trebuie să plăcem ochilor divini și prin ținuta corpului și prin felul vocii. Căci după cum cel care vorbește tare dovedește lipsă de cuviință, la fel cel ce se roagă trebuie să arate respect și modestie. În învățătura Sa Domnul ne-a recomandat să ne rugăm pe ascuns, în locuri retrase și ferite, în camerele noastre de culcare, așa cum stă mai bine credinței (Matei 6, 6), fiindcă știm că Dumnezeu este pretutindeni prezent, că vede și aude pe toți, că în plenitudinea majestății Sale pătrunde în orice colțișor oricât de izolat.”

Origen, Despre rugăciune, VIII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 7, p. 216

„Nu se poate obține ceva dacă nu te rogi într-un anumit mod, cu o anumită credință și mai ales dacă nu te transpui într-o anumită stare sufletească în timpul rugăciunii.
Nu trebuie rostite multe vorbe, nu trebuie cerute lucruri neînsemnate și nici să ne rugăm pentru lucruri pământești, ori să venim la rugăciune în stare de mânie ori de tulburare lăuntrică, după cum tot așa nu trebuie să fim râvnitori la rugăciune înainte de a ne fi curățit sufletește, căci nimeni din cei ce se roagă așa nu poate dobândi iertarea păcatelor, dacă nu iartă din inimă fratelui său care l-a supărat și care se roagă de iertare.
Cred, însă, că dacă rugăciunea se face cât mai cuviincios și cât mai bine cu putință, atunci multe sunt foloasele ei. Și cel dintâi folos este să-ți creezi o stare sufletească prielnică rugăciunii, gândindu-te că te afli în fața lui Dumnezeu, că vorbești cu Dânsul ca și cu Cineva care ne vede și ne aude.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvinte despre rugăciune, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 299

„Se cuvine ca acela care se dedică rugăciunii să procedeze cu bărbăție, să arate zel, trezie, răbdare, luptă spirituală și osteneală trupească; să nu se moleșească și să nu cedeze cugetelor ce se abat de la calea (cea dreaptă), somnului mult, toropelii și confuziei; să nu scoată țipete tulburătoare și necuviincioase; să nu permită minții să (fie preocupată) de vreun lucru de acest fel, ci să aibă cugetul, odată cu înclinarea genunchilor, departe de orice lucru care îl poate duce la rătăcire.”