Medicamente contra epilepsiei sau depresiei, prescrise pentru durere: de ce?

Dacă ați ajuns vreodată la medic pentru o durere persistentă și ați plecat cu o rețetă pentru un medicament pe care îl știați drept „pentru depresie“ sau „pentru epilepsie“, probabil ați avut o reținere. Nu este o eroare de prescripție, ci o practică medicală consacrată. Pentru a o înțelege, merită amintit ce este durerea din punct de vedere fiziologic. Deși o resimțim la locul leziunii, durerea ca senzație se generează în creier: leziunea produce un semnal transmis prin căile nervoase până la creier, unde este interpretat drept durere. Dar dacă nu există leziune activă cunoscută, ci tocmai traseul nervos este afectat, creierul poate ajunge să „resimtă“ durere.

Dar când și cât din traseul nervos este afectat? De aici pornește explicația: unele medicamente, numite terapii adjuvante sau coanalgezice, concepute inițial pentru alte afecțiuni, s-au dovedit eficiente și în tratamentul durerii, intervenind asupra modului în care sistemul nervos generează și transmite semnalul dureros. Aceste medicamente lucrează împreună cu analgezicele clasice (cum sunt antiinflamatoarele și opioidele) pentru a aborda cât mai complet durerea. De aceea, încă din 1986, OMS a propus o abordare în trepte corespunzător fiecărui nivel de intensitate a durerii; cu cât durerea este mai severă, cu atât terapia devine mai complexă, trecând pe o treaptă la care se adaugă medicație adjuvantă. Scopul final este obținerea unui răspuns cât mai bun, dar și a reducerii dozelor de opioide sau antiinflamatoare (medicamente cunoscute pentru reacții adverse de luat în seamă).

Două exemple relevante sunt gabapentina și duloxetina. Gabapentina, concepută pentru controlul crizelor de epilepsie, reduce activitatea excesivă a neuronilor implicați în durerea neuropată. Duloxetina, utilizată îndeosebi ca antidepresiv, crește activitatea serotoninei și noradrenalinei, neurotransmițători implicați și în mecanismele naturale prin care creierul inhibă durerea. Schemele terapeutie pentru dureri cronice sau de intensitate crescută combină deseori aceste două medicamente cu antiinflamatorii nesteroidiene (de exemplu, diclofenac) sau chiar opioide (morfina sau codeina) pentru motivele explicate mai sus. Interesant este că această abordare rareori necesită doze mari de comedicație analgezică, ceea ce asigură un nivel bun de siguranță.

Așa încât, dacă mergeți cu o durere la medic și plecați de la acesta cu medicamente ale căror rosturi nu le vedeți, este întotdeauna mai bine să întrebați - este foarte posibil să fi primit o schemă terapeutică complexă care să includă și terapie adjuvantă. 

(Material realizat de Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București)