Meditaţii: Despre toamnă şi un strop de nostalgie

N-aş spune că toamna aduce tristeţe, ci doar un strop de nostalgie. Sigur, toate anotimpurile aduc la rampă frumuseţea şi farmecul lor, însă toamna soseşte învăluită în mister.

Matură, bogată, cu stăpânire de sine, aparent rece, ne mângâie cu căldura ei calmă şi senină. Conştientă de înţelepciunea ei, ne invită să medităm, să reflectăm la ceea ce suntem dincolo de aparenţe. Măreţia ei ne fascinează şi ne emoţionează. Cu trecerea timpului o identificăm cu profunzimea trăirilor noastre. O ajungem din urmă şi când ne confundăm cu ea, ne uimeşte ca o oglindă magică în care ne privim. Tăcută, într-o ţinută impecabilă, ne zâmbeşte cu un firesc, pe care abia îl descifrăm şi rămânem uimiţi că ni se înfăţişează, că ne descoperă şi ne îndeamnă s-o acceptăm. În fiecare an, altă generaţie se identifică cu ea. Deşi ne invită s-o urmăm în lumea ei plină de mister, de măreţie, de înţelepciune, suntem rezervaţi şi relativ confuzi. Un tremolo ne inundă şi un oarecare disconfort ne tulbură, atunci când ne hotărâm s-o urmăm. Luăm cu noi sacul cu amintiri şi fără să ne surprindă nimeni, accesăm din când în când, câte o bucurie din tinereţe, atât de mângâietoare sufletului, rămas veşnic tânăr. Paradoxul dintre acumulările materiale dosite în ani şi pornirile tinereşti ale sufletului, care uită de timp, ne şochează. Numai că acest paradox îl înţeleg doar cei care au adunat deja un sac de amintiri. (Sofia Ivan DRAGU)