Memoria Bisericii în imagini: Părintele Constantin Moraitakis şi poporul român
Era originar din Insula Samos, absolvent al Şcolii patriarhale „Sf. Dumitru“, cu studii la Facultatea de Teologie „Sf. Cuce“ din Ierusalim şi la cea din Insula Halki, de lângă Constantinopol, unde a obţinut şi doctoratul. A fost bibliotecar la metocul Sf. Mormânt din Fanar. La 4 martie 1919 a fost numit de Patriarhia Ecumenică slujitor al bisericii comunităţii greceşti din Chişinău. Cu ocazia festivităţilor de ridicare la rangul de Patriarhie a Bisericii Autocefale Ortodoxe Române, din noiembrie 1925, părintele Moraitakis a participat în calitate de consilier şi translator alături de delegaţii Patriarhiei Ecumenice, în frunte cu mitropolitul Ioanichie de Chalcedon. Patriarhul Miron Cristea îl considera pe părintele Moraitakis omul de legătură dintre Patriarhia Română şi cea de Ierusalim, iar după numirea acestuia la biserica grecească din Bucureşti (1932), era recunoscut drept apocrisiarh al Patriarhiei Ecumenice şi Bisericii Greciei. În calitate de preot la Bucureşti, acesta a reuşit să unească grupurile litigioase din sânul comunităţii greceşti şi a fost permanent în apropierea patriarhului Miron pe care îl consilia în problemele bisericeşti din spaţiul grecesc. În vremea războiului, când relaţiile diplomatice dintre România şi Grecia erau întrerupte şi s-a pus problema închiderii bisericii greceşti, Moraitakis a fost cel care s-a opus, lăcaşul de cult rămânând astfel deschis. După venirea comuniştilor la putere, părintele a fost nevoit să suporte vexaţiunile tot mai dese din partea unui regim permanent suspicios la prezenţa străinilor în ţară şi la manifestările cultice. În 1948 a fost nevoit să plece din România, dar a continuat să păstreze relaţiile cu prelaţi români, precum mitropolitul Visarion Puiu, care se afla în exil, sau patriarhul Justinian. Moraitakis a slujit la Atena, Beirut, Damasc, Bagdad, apoi la New York, de unde la 21 noiembrie 1964 a trecut la cele veşnice.