Memoria Bisericii în imagini: Un spital al sufletului
Cu experienţa acumulată la Huşi, părintele Constantin Sârbu accepta, în 1938, numirea pe noul post parohial Parcul Călăraşi-Bariera Vergului din Bucureşti. Parohia era formată dintr-un cartier muncitoresc şi sărac de la marginea Bucureştilor, acolo unde, după 1925, medicul Victor Gomoiu ridicase aşezămintele spitaliceşti „Principesa Elena“. În lipsa unui lăcaş de rugăciune, părintele Sârbu primea o încăpere în aceste aşezăminte pentru amenajarea unei capele. Însă, nevoile spirituale erau mult mai mari, iar sufletele date în păstorire căutau înţelegere şi mângâiere. Atunci, părintele nostru se gândi că este nevoie şi de un spital al sufletului, pe lângă cel al trupului. Cu mari eforturi şi sprijin de la patriarhul Nicodim, în 1943 punea început de temelie la o mare biserică, la care şi-au adus contribuţia şi mai marii ţării. Avea în gând să facă o parohie model, cu cantină pentru săraci, cu orfelinat, cu sală de evanghelizare şi proiecţiuni cinematografice cu subiecte religioase, unde să se înveţe credinţa. Era un ideal creştin după modelul sfinţilor Părinţi. Au venit însă comuniştii la putere, iar părintelui nu i s-a mai permis nimic, fiind chiar aruncat în temniţă.