Mesaj de compasiune şi solidaritate cu poporul italian
În urma consecinţelor dramatice provocate de cutremurul din localitatea LâAquila din dimineaţa zilei de 6 aprilie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Excelenţei Sale domnul Giorgio Napolitano, preşedintele Republicii Italia, următorul mesaj de compasiune şi solidaritate:
Excelenţa Voastră, Am luat cunoştinţă cu durere de consecinţele dramatice ale cutremurului din dimineaţa zilei de 6 aprilie 2009 din localitatea LâAquila, în urma căruia şi-au pierdut viaţa peste 200 de persoane şi s-au înregistrat peste 50.000 de sinistraţi. În aceste momente de suferinţă şi încercare pentru numeroşi cetăţeni italieni, dar şi de alte naţionalităţi, inclusiv români, în numele clerului şi al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu toţi cei care au avut de suferit, rugând pe Bunul Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care şi-au pierdut viaţa şi să întărească sufleteşte pe toţi cei aflaţi în suferinţă. În semn de solidaritate cu poporul italian greu încercat în aceste zile, duminică, 12 aprilie 2009, în bisericile şi mănăstirile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei se vor înălţa rugăciuni pentru odihna în pace a sufletelor celor care au trecut la cele veşnice şi se vor organiza colecte pentru sprijinul material al sinistraţilor din provincia Aquila. Exprimându-ne speranţa că în această perioadă grea din viaţa poporului italian credinţa în Dumnezeu şi solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos, Vă încredinţăm de deosebita noastră consideraţie. † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române