Mica Americă de la capătul lumii
Alaska - teritoriu de o rară frumuseţe, tărâm abia atins de civilizaţie, în comparaţie cu restul statelor americane este, totodată, obiectul celei mai proaste afaceri ruseşti a tuturor timpurilor. Fiindcă Alaska ar fi putut să fie astăzi teritoriu al Rusiei, care l-a descoperit, printr-o expediţie finanţată de ţarul Petru I.
Istoria romantică şi contorsionată a acestei enclave americane (al doilea stat american care nu are graniţă cu celelalte state, celălalt fiind statul Hawaii) începe în curtea ţarului Petru I.
Pe ruşi îi preocupa de multă vreme dacă Asia şi America erau conectate prin vreo limbă de pământ, în estul extrem al Siberiei, aşa că ţarul Petru I l-a pus în anul 1725 pe experimentatul explorator de origine daneză Vitus Bering (1681 - 1741) la conducerea unei expediţii spre Kamceatka. Vitus Bering, cunoscut marinarilor ruşi drept Ivan Ivanovici, era un explorator încercat, care fusese, înainte de a lucra pentru ruşi, într-o expediţie în Indii. În 1703 s-a angajat în marina rusă şi a servit cu gradul de sublocotenent în Flota Baltică, în timpul Marelui Război al Nordului, şi apoi, între 1710 şi 1712, a participat în Flota Mării Azov la Războiul ruso-turc.
După ce, în prima expediţie începută în 1725, Bering a descoperit că Asia şi America sunt continente separate, el a propus o a doua expediţie, de cercetare a Pacificului de Nord, care a fost aprobată de ţar. Au fost construite vasele „Sfântul Petru“ şi „Sfântul Pavel“, cu care temerarul explorator a plecat spre est, întemeind oraşul Petropavlovsk, în anul 1740. În următorul an a pornit spre America de Nord, unde a descoperit Alaska, Insula Kodiak, Muntele Saint Elias, Insula Kayak. Aşa a început istoria rusească a viitorului stat american Alaska.
De la „Eldorado“ al blănurilor la neprofitabilitate
Când echipajul vasului „Sfântul Petru“, sub comanda lui Vitus Bering, s-a întors în Rusia, a adus blănuri de vidră care au făcut senzaţie - erau cele mai bune blănuri de la acea oră, aşa că asociaţii de blănari au pornit spre Insulele Aleutine, unde au fondat prima aşezare permanentă a europenilor. O companie ruso-americană a pornit un program de colonizare a zonei, şi prima capitală a Alaskăi a fost New Archangel, de pe Insula Kodiak. Distanţele mari pe care trebuiau transportate blănurile şi temperaturile extrem de coborâte au făcut comerţul prea complicat, neprofitabil, aşa că, în anul1867, Statele Unite ale Americii, prin secretarul de stat William H. Seward, au cumpărat noile teritorii de la Imperiul Rus pentru suma de 7,2 milioane de dolari. Iniţial, conducerea Alaskăi a fost asigurată de armată şi nu a avut statut oficial de teritoriu al SUA, căpătând statutul de teritoriu abia în 1912, iar intrarea în rândul statelor americane s-a făcut mult mai târziu, în anul 1959, când a devenit cel de-al 49-lea stat.
Goana după aur şi alte evenimente istorice
Nu după mult timp de la încheierea tranzacţiei ruso-americane, pe motiv de neprofitabilitate a zonei Alaska, a venit şi dezamăgirea pentru partea rusă: s-a descoperit aur. Şi a început una dintre cele mai interesante goane a oamenilor -Goana după aur din Klondike -, un fenomen care a durat numai câţiva ani, dar care a intrat în istorie. În luna august a anului 1896, un grup de trei persoane, condus Skookum Jim Mason, a plecat spre nord, pe valea Yukonului, ca să caute două persoane - pe sora sa Kate şi pe soţul ei, George Carmack. I-au găsit pescuind somon la gurile râului Klondike, apoi grupul a descoperit aur aluvial pe pârâul Bonanza. Descoperirea i se atribuie lui George Carmack, dar cu siguranţă nu se ştie, căci pe atunci existau atitudini discriminatorii şi rasiste ce ar fi putut determina grupul să pună în numele lui această descoperire, pentru a fi recunoscută, lucru ce s-ar fi putut să nu se întâmple dacă descoperirea ar fi fost pe numele unei femei sau a unui băştinaş, precum Skookum Jim.
Vestea că s-a găsit aur s-a împânzit ca focul, mai ales pe fondul unei crize cauzate de falimente bancare şi recesiuni din anii 1890. Oameni de toate categoriile au luat drumul Alaskăi, şi nu numai oameni din America, ci şi din Africa de Sud, Regatul Unit şi Australia. Atât de mult şi de repede a crescut populaţia în proaspăt înfiinţatul oraş Dawson City - de la 5.000 la peste 30.000, încât a planat chiar şi pericolul foametei. Toată agitaţia a durat doar până în 1899, când s-a aflat că s-a găsit aur în zona Nome din Alaska şi mulţi mineri au plecat într-acolo.
Al doilea cutremur ca mărime din istoria consemnată a lumii a fost înregistrat în anul 1964 în Alaska, având o magnitudine de 9,2 grade pe scara Richter. Zona, fiind foarte slab populată, a făcut ca acest adevărat cataclism să producă un număr mic de morţi, dacă epicentrul seismului ar fi avut loc în apropierea unui oraş important, ar fi fost, fără îndoială, o tragedie.
Un alt eveniment major al acestei zone este legat de problematica ecologie versus ecomomie: în anul 1968 s-a descoperit petrol la Prudhoe Bay, eveniment ce a dus la construirea conductei petroliere Trans-Alaska (terminată în 1977), extracţiile au mers bine... până în 1989, când a avut loc unul dintre cele mai mari accidente ecologice din lume: petrolierul Exxon Valdez s-a ciocnit de un recif în Strâmtoarea Prince William şi aproximativ 40 de milioane de litri de petrol s-au răspândit pe suprafaţa apei, pe o întindere uriaşă.
Acestea sunt cele mai importante evenimente legate de un tărâm îngheţat, de la capătul lumii, unde evenimentele romantice s-au împletit cu tragediile, erorile umane cu norocul apariţiei aurului în pâraie, aur descoperit peste noapte, extras cu furie şi părăsit în grabă, pentru alte visuri. (Dan Cârlea)