Micul catehism: În timpul anaforalei sunt pomenite toate categoriile de credincioşi

Ultima parte a anaforalei o alcătuiesc rugăciunile de mijlocire generală pentru întreaga Biserică, numite şi diptice. În anaforaua ortodoxă a Sfântului Ioan, această parte ţine de la cuvintele: „Încă aducem, Ţie, această slujbă duhovnicească pentru cei adormiţi în credinţă...“, până la sfârşitul anaforalei (ecfonisul: „Şi ne dă nouă cu o gură şi cu o inimă...“). În toate anaforalele creştine, această parte are forma unei rugăciuni de mijlocire pentru toată Biserica, pentru conducătorii şi membrii ei, pentru feluritele categorii de credincioşi vii şi morţi, pentru îndeplinirea tuturor cererilor, trebuinţelor şi nevoilor lor: „Tu însuţi fii tuturor toate, Cela ce ştii pe fiecare şi cererea lui, casa şi nevoile lui“, cum zice un fragment din anaforaua Liturghiei Sfântului Vasile.

Până în secolele V-VI, anaforaua alcătuia o singură rugăciune, de întindere destul de mare, pe care arhiereul sau preotul o rostea în întregime cu glas tare, de la început până la sfârşit, în auzul credincioşilor; aceştia ascultau în tăcere, iar la ecfonisul final răspundeau: „Amin“. Începând cu secolele V-VI, anaforaua începe să fie citită în taină de către preotul slujitor, cu excepţia unor mici fragmente, care continuă a fi rostite şi mai departe cu glas tare, adică aşa-numitele ecfonise, şi anume: formula pentru introducerea imnului trisaghion: „Cântarea de biruinţă, cântând, strigând...“; cuvintele rostite de Mântuitorul la Cina cea de taină: „Luaţi, mâncaţi...“ şi „Beţi dintru acesta toţi...“; ecfonisul pentru ultima oferire (aducere) a Darurilor, înainte de sfinţire: „Ale Tale dintru ale Tale...“; formula pentru pomenirea Maicii Domnului, în cursul dipticelor: „Mai ales pentru (cu) Preasfânta...“; formula pentru pomenirea nominală a episcopului locului: „Întâi pomeneşte, Doamne...“.