Micul catehism: Prezenţa harului e garanţia libertăţii creştinului (I)

Omul, prin căderea lui Adam în păcatul neascultării, a devenit vulnerabil faţă de păcat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, omul se poate opune păcatului cu mai multă uşurinţă. Harul întăreşte libertatea omului de a decide, căci fără prezenţa lui libertatea este slăbită în lupta cu păcatul.

Potrivit învăţăturii ortodoxe, între har şi libertate este o apropiere, ca între medicament şi sănătate, sau ca între aer şi plămân. După ce a primit harul, pe măsura ce sporeşte în har, omul se întăreşte în libertate şi, deci, harul lucrează tot mai mult în el; dar nu lucrează numai harul, ci şi omul cu libertatea lui. Astfel, viaţa omului renăscut în Hristos se datorează şi harului, dar şi libertăţii omului. De aceea, uneori, în Sfânta Scriptură găsim texte biblice în care se vorbeşte despre lucrarea lui Dumnezeu ca şi cum ar face totul în om: „Căci Dumnezeu este Cel Care lucrează în voi şi ca să voiţi, şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă“ (Filipeni 2, 13). Dar Sf. Ap. Pavel, în Epistola către Filipeni, ne îndeamnă: „Cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră“. Întărirea libertăţii faţă de păcat, asigurată prin prezenţa harului divin în sufletul creştinului, este în strânsă legătură cu viaţa duhovnicească. Harul este cel ce întăreşte, dar fiecare creştin trebuie să aibă grijă de harul pe care îl dobândeşte în suflet: „Nu fi nepăsător faţă de harul ce este întru tine“, spunea Sf. Ap. Pavel lui Timotei. Teodoret, unul dintre scriitorii Bisericii, arată că fără voinţă creştinul nu se poate mântui, dar şi că voinţa fără har nu poate face nici un bine. Tâlcuind cuvintele de la Filipeni (1, 30), Teodoret zice: „A numit credinţa şi lupta daruri ale lui Dumnezeu, arătând astfel că nu are în vedere voinţa singură, care dezbrăcată de har nu poate înfăptui nici un bine. Căci ambele trebuie: şi voinţa noastră, şi ajutorul dumnezeiesc; nici harul Duhului nu ajunge celor ce n-au bunăvoinţă, nici voinţa, lipsită de această putere, nu poate aduna bogăţia“.