Minuni și vindecări

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 67-68

„De-a lungul celor peste cinci secole de existență a moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul pe pământul țării noastre, s-au făcut multe și nenumărate minuni și vindecări de boli, care s-au uitat cu vremea. Dintre cele puține care s-au scris, amintim câteva minuni.

După o veche tradiție ortodoxă, în vremuri de primejdie și de mare secetă, se făceau procesiuni prin orașe, prin sate și pe câmp cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și cu icoane făcătoare de minuni. Moaștele se scoteau de obicei vara, în Țara Românească și mai ales în Oltenia, pe timp de secetă, și, cu rugăciunile Cuviosului, trimitea Domnul pe pământ ploaie timpurie și târzie. Cea mai veche procesiune pentru ploaie cu moaștele Sfântului Grigorie, cunoscută în Țara Românească, a avut loc în vara anului 1765. Recoltele lovite de secetă au fost salvate și poporul cel binecredincios a fost izbăvit de moarte.

În vara anului 1913, de hramul Mănăstirii Bistrița, a fost adusă la moaștele Sfântului Grigorie o femeie tânără, paralizată de ambele picioare. Fiind atinsă de sfintele moaște, i s-a făcut Sfântul
Maslu de trei ori și, după trei săptămâni, a venit la mănăstire pe picioarele sale să mulțumească sfântului pentru vindecarea ei.

În anul 1920 o femeie numită Maria din satul Cacova Vâlcea, căzând dintr-un prun, a paralizat cu totul și a fost adusă după câteva zile în mănăstire, la Sfântul Grigorie. Făcându-i-se Sfântul Maslu, bolnava a deschis ochii mari, și-a venit în simțire și a cerut să fie ridicată în picioare. Apoi s-a întors la casa ei vindecată cu rugăciunile Sfântului Grigorie făcătorul de minuni.

(...) În anul 1932 era în satul Băilești - Dolj o creștină Elena paralizată din tinerețe. Auzind că se aduc în sat moaștele Sfântului Grigorie pentru ploaie, a vrut să fie dusă și ea la biserică să se închine. După ce a fost atinsă de sfânta raclă a Cuviosului, a cerut să fie așezată sub masa pe care stăteau sfintele moaște. Timp de trei ore cât a durat slujba în biserică, creștina Elena s-a rugat în taină, cerând, cu multe lacrimi, sănătate și iertare. După ce preoții și credincioșii au plecat în procesiune pe câmp cu moaștele Sfântului Grigorie, femeia bolnavă s-a vindecat definitiv de paralizie, s-a întors acasă și a mai trăit încă 20 de ani.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)