Mioriticii noştri au un trecut foarte îndepărtat

Câini „de serviciu“, folosiţi din timpuri străvechi în păstorit, fiind foarte curajoşi în apărarea turmelor de atacurile animalelor sălbatice (urs, lup, râs), câinii româneşti ciobăneşti sunt tot mai apreciaţi în zilele noastre pe post de câine de companie, fiind afectuoşi cu copiii şi echilibraţi. Sunt buni la paza gospodăriei, perfect adaptaţi climei ţării noastre şi, să recunoaştem, foarte frumoşi. Există Ciobănescul Românesc Mioritic, Ciobănescul Românesc Carpatin şi Ciobănescul Românesc de Bucovina. Asociaţia Chinologică Română a avut bucuria să anunţe că la data de 6 iunie 2005, la Buenos Aires, Comitetul General al Federaţiei Canine Internaţionale a aprobat şi recunoscut cele două rase naţionale Ciobănesc Românesc Mioritic, Ciobănesc Românesc Carpatin.

Cât despre vechimea raselor de ciobăneşti româneşti, arheologii au găsit dovezi în situl de la Erbiceni, Iaşi, despre domesticirea câinilor pe actualul teritoriu al ţării noastre, ce atestă faptul că locuitorii de aici îmblânzeau astfel de câini încă dinainte de epoca neolitică. S-au descoperit, de asemenea, statuete zoomorfe cu capete de câini. Strămoşii Mioriticului de azi au fost aduşi de triburile celte migratoare şi de tătarii din nordul Mării Negre şi din jurul Mării Caspice. Un moment important pentru câinii ciobăneşti româneşti este anul 1931, când Institutul Naţional Zootehnic a început un program de depistare şi stabilire a celui mai reprezentativ tip de ciobănesc de pe teritoriul nostru.

Câinele Ciobănesc Românesc Mioritic are corpul masiv, acoperit de blană lungă şi ciufulită, în culori deschise. Capul este masiv, botul puternic, îngustându-se spre nas, care este bine dezvoltat, larg şi negru. Urechile sunt triunghiulare, atârnând, iar ochii sunt de mărime medie, de culoarea chihlimbarului sau brun-deschis. Corpul lor este rectangular, de lungime medie, spatele solid şi musculos, iar coada nu este purtată pe spate, ci aproximativ la nivelul spatelui.