Misiunea unei preotese din ţinutul Neamţului

Misiunea agricultorului este să facă pământul să rodeas­că, iar a preotului și pro­fe­sorului să facă să rodească sămânța cea bună în inimile oamenilor - mai ales ale tinerilor. Daniela Filip, prezbiteră, profesoară de religie și director de şcoală, povestește despre cea mai importantă misiune a familiei sale: a-i călăuzi pe tineri pe calea unei vieți autentic creș­tine. Ea crede că a desco­perit ancora care îi poate face mult mai atașați de locurile natale. Aceasta este recunoștința pentru cel mai mare dar primit aici, și anume capacitatea de a se dărui celorlalți.

Când s-a căsătorit, știa exact ce o aș­teap­tă. Știa că va ajunge preoteasă undeva, într-un sat, și că nu-i va fi ușor. Sunt și azi sate unde, din toamnă până-n primăvară, intri până la gleznă în noroi. Dar a avut ceea ce ea numește privilegiul de a se naște la țară și era familiarizată cu această viață. Copilărise pe malul râului Moldova, în Boureni, comuna Moțca, sat cu oameni vrednici și puternică re­zonanță istorică, legată de Dragoș Vodă, biruirea bourului și întemeierea statului feudal Moldova.

Viața la țară

În 1997, soțul ei, părintele Gheor­ghe-Marian Filip, a fost hi­ro­tonit preot paroh la Parohia Bălțați, un sat situat la 35 de kilometri de Iași și opt kilometri de Târgu Frumos. Aici oamenii se ocupau cu legumicultura și po­micultura. ­Păstraseră forma de asociere și dotările fostelor CAP-uri, cu tehnologia și contractele aferente. Aproape fiecare din cele 500 de familii din sat avea cel puțin trei copii. Cele cu foarte mulți copii erau puține, dar se descurcau. Toți copiii erau bine hrăniți și îmbrăcați. „Era o comunitate foarte bine în­chegată. Am apreciat mult timpul petrecut acolo”, spune Daniela Filip.

Curând li s-au născut și lor primii doi copii, la diferență de doi ani între ei. Părintele făcea misiune creștină, ea lucra cu copiii la școală, iar acasă amândoi munceau pământul. Cu copiii din sat, care veneau să se joace în curtea bisericii, făceau și activități mai structurate: ateliere de pictură și chitară, cursuri de calculator, proiecte de implicare în comunitate. „Noi am considerat că misiunea unui preot este să adune copiii în jurul bisericii”, spune Daniela Filip. Și au reușit. În cursul săptămânii, curtea bisericii răsuna de glasurile vesele ale copiilor, iar duminica, în biserică 30-40 de copii cântau Sfânta Liturghie. „Copilăria apropiată de biserică și-a pus pentru totdeauna amprenta asupra lor. Cu unii încă mai ținem legătura și astăzi”, spune Daniela Filip.

„De ce să nu ducem tabăra la copii?”

În 2005, s-au mutat la Târgu Neamț, unde prezbitera și-a reluat de la zero cariera în edu­cație. Din anul 2008, predă religie ortodoxă la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din acest oraș. În 2009, pr. Doru Mihai Barna a invitat întreaga familie să se implice în coordonarea unor serii ale taberelor pentru copii „Floare de colț” și „Izvoarele bucuriei”, organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Aici, Daniela Filip a învățat, la în­ceput ca animator, apoi ca director, cum se face o tabără de tineret. Au format primii animatori voluntari din rândul membrilor Asociației Tineretul Ortodox Român (ATOR) - Târgu Neamț. E nevoie de cel puțin un voluntar bine pregătit la 10 copii. „Noi am avut copii de colegiu național, cu vârste între 17 și 20 de ani, foarte deschiși la minte, cu capacități intelectuale remarcabile, crescuți în familii creștine. Mulți erau copii de preoți”, spune ea.

După ce soțul ei a fost numit pre­ședinte ATOR, s-au gândit să-și folosească experiența ca să facă ceva pentru copiii cu posi­bi­li­tăți materiale reduse din parohii și elevii de la licee, care locuiau la sat. „De ce să nu ducem tabăra la copii acasă?”, s-au întrebat ei. Ast­fel, puteau implica și auto­ri­tă­țile locale. În 2011, au pilotat o tabără gratuită la Plăieșu, în jude­țul Neamț - satul natal al părintelui Gheorghe-Marian Filip. Au numit-o „Tabăra din pridvorul satului”. Era organizată printr-un par­teneriat public-privat între primărie, școală și parohia locală. Au participat 100 de copii din Plă­ieșu și satele vecine, Preutești și Timișești. Dimineața făceau ateliere de comunicare, muzică, pictură, tir cu arcul, orientare în natură. După-amiaza aveau jocuri în aer liber și drumeții, iar seara proiecție de film sau Seara Talentelor, toate organizate după modelul învățat din taberele mitropoliei.

Munca voluntarilor a fost premiată

Ideea lor merita replicată la scară largă. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a identificat satele cu copii în situații de risc social și, cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în timp ce familia Filip organiza „Taberele din pridvorul satului” în zona Târgului Neamț, mitropolia le-a dus și în pridvorul altor sate din județele Iași, Neamț și Botoșani.

Numai în 2018, la a șaptea ediție a „Taberei din Pridvorul Satului” au participat 3.700 de copii și tineri din 46 de sate, coordonați de 135 de voluntari. Aceasta a adus Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Asociației Tineretul Ortodox Român (ATOR) - Iași trei premii la Gala Națională a Voluntarilor organizată de Federația VOLUM, cel mai amplu eveniment de recu­noaș­tere a meritelor voluntariatului la nivel național.

Sămânța care a rodit dragoste

Au beneficiat de tabere gratuite copii care vara umblau des­culți și munceau cot la cot cu pă­rin­ții, tineri cu un coeficient înalt de inteligență care fugeau de violența din familie, adolescenți care plănuiau să renunțe la școa­lă, dar și copii care le spuneau voluntarilor: „Când mă fac mare, vreau să fiu ca voi!” A fost o ex­pe­riență de învă­țare pentru toți. Copiii au fost spri­jiniți să nu abandoneze școala și consiliați să-și găsească drumul în viață. Educația nonformală, cu activi­tăți în afara cadrului școlar tradi­țio­nal (joc, descoperire, exer­cițiu), face minuni. „Copiilor le place să fie puși în situații în care să experimenteze și să găsească singuri soluții. Atunci se simt capabili și valorizați, capătă încredere în ei înșiși”, explică Daniela Filip.

Voluntarii au învățat empatia, relaționarea, comunicarea, rezolvarea de conflicte și au devenit mai recunoscători pentru ceea ce le-a oferit Dumnezeu, spu­ne Daniela Filip. „Mulți dintre voluntari erau copii singuri la părinți. Am văzut o schimbare radicală. S-au maturizat, au în­vă­țat să ajute și să dăruiască. Con­sideră că primii beneficiari au fost ei: dăruind din timpul și bucuria trecătoare, au dobândit bucurie veșnică”. Când familia, Biserica și școala își dau mâna, educația nu poate da greș. „Noi am pus doar o sămânță mică acolo”, afirmă prezbitera. Se vede că aceasta a rodit înmulțit.

Bucuria și speranța sunt cele mai frumoase roade ale muncii smerite de misiune depuse de preoți și familiile lor în satele românești. Daniela Filip este optimistă cu privire la viitorul satului românesc și al României: „Voluntarii au simțit că pot contribui decisiv, exact în locul unde s-au născut. Acolo este cea mai mare nevoie de ei. Cred că acești tineri vor rămâne în țară pentru a construi o societate creștină, în care valorile morale să primeze și în care femeia cu patru-cinci copii să fie privită cu admirație și respect, nu cu milă sau superioritate”.

Familia Filip continuă să creeze noi proiecte: formare de voluntari la ATOR - Târgu Neamț, tabere pentru copiii de preot și chiar o echipă de reconstituire istorică („Străjerii Cetății Neam­țu”).
În grădina casei din Târgu Neamț, prezbitera a plantat pomi, flori, verdeață și legume. „Oricât de obosită aș fi, cel mai ușor îmi găsesc liniștea și pacea în grădină, printre flori. Cred că avem o relație ființială cu pământul și lumea satului, întipărită în structura sufletească, pe care am adus-o cu noi și la oraș”, spune ea. Se pare că, odată ce te-ai născut la sat, vei lua satul cu tine pretutindeni. Și nu e vorba doar de munca pământului, ci de un mod de viață mântuitor.