Moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, aduse spre închinare la parohia Poieniţa
În perioada 4-6 august 2013, în parohia Poieniţa din Protopopiatul Paşcani, vor fi aduse spre închinare moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, de la Biserica „Sf. Nectarie“ din Iaşi.
La începutul lunii august, în parohia Poieniţa din Protopopiatul Paşcani, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi prin grija părintelui paroh Marius Ionuţ Tabarcea, va avea loc un eveniment religios deosebit pentru credincioşi, anume aducerea moaştelor Sfântului Nectarie Taumaturgul. Racla cu sfintele moaşte va fi aşezată spre închinare în parohia Poieniţa doar în ziua de 4 august, dar programul evenimentului va continua şi în zilele de 5 şi 6 august atât cu sfinte slujbe în sobor, cât şi cu proiecţia unui film documentar despre viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Nectarie.
Aducerea unor sfinte moaşte pentru închinare reprezintă deja o tradiţie pentru parohia Poieniţa. An de an, în luna august, biserica păşcăneană se transformă într-un mic centru de pelerinaj atât pentru enoriaşi, cât şi pentru credincioşii din împrejurimi. Până în prezent au fost aduse spre închinare sfinte moaşte ale unor mari sfinţi precum Sf. Mc. Haralambie în anul 2009, un veşmânt al Sf. Cuv. Parascheva în anul 2010, Sf. Ap. Toma, Sf. Mc. Trifon, Sf. Mihail Mărturisitorul, Sf. Chiril al Alexandriei, Sf. M. Mc. Pantelimon, Sf. Teodor Studitul, Sf. 10 Mucenici ucişi în Creta, Sf. Anastasia în anul 2011, Sf. Ioan cel Nou şi Sf. Ap. Filip în anul 2012.
Mai multe detalii despre programul evenimentului şi slujbele săvârşite se pot găsi pe saitul parohiei Poieniţa, la adresa http://poienita.iasi.mmb.ro.